Mitt Romney are o avere cuprinsă între 190 şi 250 de milioane de dolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Candidatul republican la Casa Albă, Mitt Romney, nu este americanul cel mai bogat din istoria cursei prezidenţiale, dar se numără, fără îndoială, printre cei mai înstăriţi. Cel puțin așa rezultă din declarația de avere pe care a transmis-o autorităţilor, relevă AFP.

Mitt Romney a declarat că averea sa este cuprinsă între 190 şi 250 de milioane de dolari. Precizarea este inclusă în dosarul pe care echipa sa de campanie l-a transmis Comisiei Federale Electorale.

Acest nivel de patrimoniu îl face unul dintre candidaţii cei mai bogaţi din istoria americană, departe însă de miliardarul Ross Perot, candidat la Casa Albă în 1990, notează Mediafax.

Mitt Romney declară, de exemplu, depozite la Goldman Sachs între 5 şi 25 de milioane de dolari. Alte active sunt cuprinse între un milion şi cinci milioane de dolari.

În ianuarie, el şi-a publicat declaraţia de impozit, dezvăluind că plăteşte 15% din venituri la Fisc, cu mult mai puţin decât media salariaţilor americani.

Fostul guvernator al statului Massachusetts, în vârstă de 64 de ani, care a făcut avere la conducerea unui fond de investiţii, a declarat venituri de 21,7 milioane de dolari pentru 2010 şi de 20,9 milioane pentru 2011.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite