Mohammed bin Salman este artizanul campaniei nefericite din Yemen, al blocadei Qatar-ului, al sechestrării premierului libanez, al arestării şi torturii oamenilor de afaceri saudiţi în hotelul Ritz din Riad, conflictul diplomatic cu Canada, lista e lungă. Întrebarea cheie azi e: „s-a depăşit un prag critic? E ăsta sfârşitul începutului sau începutul sfârşitului pentru prinţ?“

Ce s-a întâmplat, de fapt, la Istanbul? Jurnalistul saudit, rezident în Statele Unite şi editorialist la The Washington Post, a intrat pe 2 octombrie în consulatul saudit pentru a obţine nişte acte. A fost filmat intrând, dar n-a mai ieşit niciodată. Turcii au acuzat saudiţii ca l-au asasinat pe Jamal Khashoggi, l-au tranşat şi au scăpat de cadavru. Mai mult, au precizat că au dovezi şi că au înregistrat sosirea în Turcia a unui contingent de 15 agenţi saudiţi care au venit cu două zboruri charter de la Riad în ziua cu pricina şi au plecat câteva ore mai târziu înapoi. Poliţia turcă investighează cazul, a percheziţionat consulatul şi reşedinţa consulului (care, între timp, a şi fost retras din Turcia). Diplomaţia internaţională a luat aproape imediat poziţii vehemente şi presa vuieşte de acuzaţii la adresa regimului saudit.

Singurul aliat rămas de partea prinţului este Donald Trump, ale cărui legături de afaceri şi simpatii politice cu şi faţă de monarhia saudită îl obligă să ia o poziţie compromiţătoare şi specifică lui, din categoria „ar fi rău dacă au făcut asta, dar ei zic că n-au făcut nimic, iar eu îi cred“. E remarcabil însă că până şi în Congresul american, controlat de republicani, se aud voci foarte influente care îi cer prinţului saudit să facă un pas in spate.

Fost consilier senior al familiei regale saudite, Jamal Khashoggi a criticat în ultima perioadă, din America, derapajele acesteia şi şi-a atras antipatia regimului ce nu tolerează niciun fel de părere contrară celei aprobate de conducătorul absolut. Mai mult, era apropiat de Frăţia Musulmană, azi o mişcare politică pan-arabă aflată în conflict deschis cu monarhiile din Golf cu excepţia Qatar-ului, şi promova un reviriment democratic-islamist al regiunii. Nu există, astfel, prea multe dubii privind motivul execuţiei. Dincolo de campania de promovare plătită cu sejururi luxoase prin care diverşi jurnalişti occidentali încearcă să îl prezinte pe MbS ca fiind un reformator social cum nu s-a mai văzut, prinţul saudit a fost, este şi va rămâne un dictator ce nu tolerează dizidenţii. Nu ştiu dacă zvonurile cum că este, ca şi Trump, un admirator al lui Putin sunt reale, cert e că îi admiră stilul de management, după cum tocmai ni s-a demonstrat.

Ce urmează e greu de anticipat. Probabil că regimul de a Riad va găsi vreun general pe post de ţap ispăşitor şi va da vina pe el, dar e greu de crezut că cineva va accepta că, într-un stat precum Arabia Saudită, o astfel de acţiune complexă pe teritoriul unui alt stat, şi încă o putere regională semnificativă cum este Turcia, se poate planifica şi executa fără aprobarea liderului suprem. Saudiţii au început deja să ameninţe în stânga şi în dreapta că vor pedepsi economic orice ţară care îi acuză de ce urmează să recunoască singuri în zilele următoare, dar economia regatului nu o duce superbine şi nu va putea rezista prea mult timp unei presiuni internaţionale generalizate, aşa că, mai devreme sau mai târziu, vor începe nişte negocieri. Până unde vor merge, nu are sens să speculăm încă, rămâne să urmărim dosarul şi să vedem împreună.

Europenii şi-au exprimat îngrijorarea şi urmăresc şi ei cu atenţie investigaţia, cum facem şi noi.