Mirosul banilor

David Cameron nu este primul premier bănuit că ar fi acceptat întâlniri contra cost şi nu va fi nici ultimul.

Suspiciunile potrivit cărora trezorierul demisionar al Partidului Conservator, Peter Cruddas, ar fi facilitat accesul la premier în schimbul unei donaţii de 250.000 de lire sterline pentru partid au fost şocante, dar şi previzibile.

Downing Street a negat că premierul ar fi de închiriat, dar a dat dovadă de încetineală când a publicat detalii privind donatorii care au participat la dineuri private oferite de David Cameron. Cum informaţiile au ajuns într-un final publice, se presupune că scandalul ar putea lua sfârşit.

Liderii politici au avut nevoie mereu de surse de bani încă de pe vremea împăraţilor romani. În zilele noastre, în care partidele încearcă să facă rost de sume cât mai mari, apar scandaluri ce sunt urmate de planuri privind reformarea sistemului de finanţare a formaţiunilor politice.

Acest scandal pare însă să fie diferit. Faptul că Peter Cruddas a sugerat că politicile pot fi cumpărate de cel care licitează cel mai mult face ca politicienii consideraţi până acum negustori să pară sfinţi. Totuşi, întrebarea ce trebuie pusă este legată de relaţiile pe care le are premierul cu aceia care au conturi generoase.

Bogăţia nu este un stigmat. Cei mai bogaţi oameni ai planetei au salvat milioane de vieţi în Africa, de pildă, sau au ajutat altfel lumea în care trăim. Dar într-o epocă în care inegalitatea este în creştere şi în care filantropia este descurajată, a-l blama pe Peter Cruddas nu va fi suficient pentru a risipi ideea că David Cameron trăieşte într-un glob de sticlă.

Lipsa de scrupule, mituirea, lipsa de sinceritate au început cu mult înainte ca Ronald Reagan să spună „Se presupune că politica este cea de-a doua meserie veche din lume. Seamănă foarte mult cu cea mai veche profesie din lume".

Chiar dacă Peter Cruddas a demisionat, mirosul banilor pluteşte în jurul Guvernului ca o adiere a morţii.