Ministru sirian: Negocierile în cadrul conferinţei Geneva II sunt „sortite eşecului”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Negocierile purtate de ţările occidentale şi reprezentanţii Siriei, în cadrul conferinţei de pace Geneva II, sunt „sortite esecului”, a anunţat, marţi, ministrul sirian al Reconcilierii naţionale, Ali Haidar, potrivit AFP.

„Damascul este prezent la negocirile de la Geneva cu scopul de a detensiona relaţie politică şi mediatică ce dureaza de mai bine de trei ani. Opoziţia siriană este prezentă la Geneva doar pentru a obţine mai multă legitimitate”, a declarat Ali Haidar.

Opoziţia din Siria a fost pusă din nou la colţ de către oficialii sirieni, aceştia acuzând reprezentanţii ei că insistă asupra faptului că nu există terorism în Siria. 

„Astăzi a fost încă o zi pierdută din cauza faptului că reprezentanţii coaliţiei opoziţiei spun că Siria nu se confruntă cu terorismul şi, prin urmare, nu vor să vorbească despre asta”, a precizat ministrul sirian de Externe, Faysal Mokdad.

Organizaţiile umanitare şi-au exprimat de curând îngrijorarea cu privire la siguranţa civililor evacuaţi în zilele precedente din oraşul Homs, asediat în urma violenţelor dintre rebeli şi forţele de ordine siriene.

În urma unui armistiţiu încheiat săptămâna trecută, peste 1.000 de persoane au putut să fie evacute din cartierele oraşului Homs de către organizaţiile ONU. „Vom continua să evacuam civilii nevinovaţi şi vom face tot ce putem să ducem provizii alimentare celor care au nevoie”, a declarat guvernatorul regional pentru agenţia AFP.

Marţi, Organizaţia Naţiunilor Unite şi-a exprimat de asemenea îngrijorarea cu privire la reţinerea mai multor civili de către autorităţile din Siria. 

„Suntem profund îngrijoraţi că băieţii şi bărbaţii care au părăsit zona (circa 300 de persoane - n.r.) au fost reţinuţi de către oficialii sirieni. Vom continua să facem presiuni ca toţi oamenii să fie trataţi în mod corespunzator cu legea internaţională a drepturilor omului”, a declarat Rupert Colville , purtătorul de cuvânt al comisarului ONU pentru Drepturile Omului.

Melissa Fleming, purtătorul de cuvânt pentru Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR) a menţionat că civilii reţinuti au rămas la o şcoală abandonată. „Monitorizăm situaţia. Luăm în considerare cine este reţinut acolo şi numărul de persoane”, a spus ea.

Războiul din Siria a provocat, în cei trei ani de conflict, moartea a peste 136.000 de persoane. De asemenea, se estimează că în ultimii trei ani, aproximativ două milioane de sirieni au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele natale.


Citeşte şi:

Luna Chebel, femeia din spatele lui Bashar al-Assad

În anul 2000 atunci când prelua pentru prima dată conducerea Siriei, presa occidentală se întreba dacă tânărul Bashar al-Assad va deveni un lider la fel de puternic precum tatăl său Hafez, supranumit leul Damascului.

Peste 600 de civili au fost evacuaţi din oraşul sirian Homs

Peste 600 de civili au fost evacuaţi, duminică, de către echipele ONU şi ale organizaţiei Semilunii Roşii Siriene (SARC), dintr-un cartier asediat al oraşului sirian Homs, relatează BBC.

Un convoi cu ajutoare umanitare, atacat în oraşul sirian Homs

Mai multe autovehicule ale organizaţiei Semilunii Roşii Siriene (SARC), care transportau ajutoare umanitare pentru rezidenţii aflaţi în cartierele asediate din oraşul Homs, au fost ţinta unui atac, în urma căruia cinci persoane au fost rănite, informează AFP.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite