Miliţiile şiite din Irak devin la fel de periculoase ca Statul Islamic

Bărbaţi înarmaţi care pozează cu capete retezate, masacre ale credincioşilor care se duc la moschei în timpul rugăciunilor de vineri, dependenţa tot mai mare de jihadişti transnaţionalişti – acestea sunt doar câteva dintre crimele asociate cu Statul Islamic. Totuşi, tot acestea sunt şi acţiunile organizaţiilor şiite influenţate de Iran, din ce în ce mai proeminente în lupta împotriva jihadiştilor sunniţi.

Aceste grupuri şterg ce-a mai rămas din noţiunea de „autoritate a Bagdadului“ şi reprezintă o provocare majoră pentru planul preşedintelui american Barack Obama de a colabora cu guvernul irakian pentru a stăvili avansul Statului Islamic (SI), notează „Foreign Policy“.

Peste 50 de miliţii şiite recrutează şi duc lupte în Irak. Aceste grupări recrutează activ din rândurile potenţialilor soldaţi ai armatei sau poliţiei irakiene. Mulţi dintre aceşti recruţi nu sunt folosiţi doar pentru a lupta împotriva sunniţilor, ci şi ca un fel de ariergardă pentru controlarea districtelor care sunt sub presupusul control al Bagdadului.

Influenţa Iranului în guvernul irakian

Miliţiile şiite s-au amestecat în structura organizatorică a guvernului irakian, fapt care îngreunează lupta împotriva lor. Astfel, au comis abuzuri împotriva drepturilor omului de-a dreptul terifiante: la începutul lunii iunie, miliţiile şiite, împreună cu forţele de securitate irakiene, au executat, se pare, 255 de prizonieri, inclusiv copii. Un raport al Amnesty International din iunie detaliază cum aceste miliţii realizează execuţii sumare, în afara legii, zeci de prizonieri sunniţi fiind ucişi în clădirile guvernamentale.

Iranul a deschis drumul în dezvoltarea miliţiilor şiite. Din mai 2013, Teheranul şi-a mărit reţeaua de grupuri irakiene afiliate, noi sau vechi, pentru a oferi un flux stabil de luptători în Siria. Unele dintre aceste forţe irakiene, care se luptă de partea preşedintelui sirian Bashar al-Assad, s-au întors în Irak şi constituie nucleul unor noi grupuri care se luptă acum cu duşmanii sunniţi din guvernul de la Bagdad, continuă „Foreign Policy“.

Un exemplu este

, un grup armat care numără mii de membri şi care este principalul client irakian al Iranului. În timpul Războiului din Irak, prin dominaţia sa asupra birourilor guvernamentale, grupul a condus un număr de detaşamente de execuţie. Badr a mai fost implicat şi în luptele din Siria, în acest scop creând Forţa Martirilor Baqir al-Sadr.

Însă cea mai mare influenţă a grupului Badr este în Bagdad, „tentaculele“ sale extinzându-se adânc în Forţele de Securitate Internă, unde, se spune, controlează direct poliţişti şi grupuri de operaţiuni speciale, adaugă „Foreign Policy“. Badr are o mare influenţă şi în sfera politicii irakiene: a securizat poziţii cheie în cadrul guvernului şi este parte a alianţei Statul de Drept al premierului Haider al-Abadi, care chiar vrea să-i numească liderul, pe Hadi al-Amiri, ministru de Interne.

este o altă organizaţie şiită din Irak finanţată de iranieni. Grupul şi-a început activitatea în timpul Războiului Irakian ca o filială a Armatei Mahdi a clericului radical Moqtada al-Sadr, şi s-a dezvoltat rapid într-un grup înfiorător. În timpul războiului, şi-a câştigat notorietatea prin răpirile şi execuţiile contractorilor britanici şi soldaţilor americani. Organizaţia a trimis mulţi luptători în Siria şi, la începutul anului 2014, a început să trimită soldaţi în provincia irakiana Anbar pentru a combate duşmanii sunniţi ai guvernului.

Supunere totală faţă de Ayatollahul Khamenei

Dezvoltarea acestor miliţii şiite pro-iraniene ajută la îndeplinirea ţelului Iranului - o dominaţie şiită în Irak. Aceste grupuri nu doar că beneficiază de banii şi de capabilităţile organizatorice ale Iranului, dar sunt puse în mişcare de ideologia Teheranului. Ele sunt loiale liderului suprem al Iranului, Ayatollahul Khamenei şi ideologiei „wilayat-e faqih“, care îi conferă liderului suprem o totală autoritate politică şi religioasă. Grupurile mai urmează şi modelul Hezbollahului şi sunt decise să execute voia Iranului în regiune, mărind „Revoluţia Islamică“.

Combinaţia dintre miliţiile şiite siriene şi irakiene au erodat graniţele naţionale, ca de altfel şi campaniile jihadiste sunnite. Încă de la începutul implicării lor în cele două conflicte (irakian şi sirian), miliţiile şiite au adoptat o politică potrivit căreia „vor apăra altare“ sau „vor apăra şiiţii“, fără să ţină cont de localizarea lor geografică.

Miliţiile şiite nu răspund niciunei autorităţi din Bagdad

a lui Moqtada al-Sadr a fost înfiinţată în iunie 2014, cam în aceeaşi perioadă în care Marele Ayatollah Ali al-Sistani din Irak a emis o „fatwa“ (o opinie religioasă emisă de un lider, dar care în religia şiită poate reprezenta o obligaţie, n.r.) prin care solicita „un jihad“ („război sfânt“) împotriva SI. Fatwa lui Sistani totuşi, a fost clarificată prin precizarea că irakienii ar trebui să se alăture armatei naţionale. Dar luptătorii din Brigada lui Sadr nu au nicio loialitate faţă de Ayatollahul Sistani. Totuşi, cu abilitatea sa de a atrage zeci de mii de susţinători de-al lui Al-Sadr, „Brigada Păcii“ nu va duce lipsă de personal, precizează „Foreign Policy“.

În ciuda nivelului de cooperare, la anumite niveluri, dintre apropiaţii Iranului, forţele lui Sadr se războiesc de mult cu AAH, Badr sau alte grupări. Mai mult, partidul său este, în acest moment, într-o alianţă cu un bloc politic care se opune coaliţiei irakiene Statul de Drept.

Miliţiile şiite irakiene sunt în conflict şi cu comunitatea kurdă din Irak, un aliat major al SUA în lupta lor împotriva SI. Puterea în creştere pe care o au este un semn că guvernul irakian rămâne îndatorat forţelor sectelor. Problema este că nu sunt, pur şi simplu, un adaos la puterile statului, ele sunt statul şi nu răspund niciunei autorităţi din Bagdad, ci doar liderilor religioşi proprii sau Teheranului.

Cu atenţia îndreptată spre înfrângerea SI, aceste facţiuni înarmate promit să reprezinte o influenţă uriaşă în modelarea viitorului comunităţii şiite din Irak. Ideologia lor radicală şi legăturile organizatorice sugerează că vor permite o mai mare influenţă a Iranului în Irak. Dacă Washingtonul nu ia măsuri să controleze creşterea acestor grupuri, se poate găsi în faţa faptului împlinit când Bagdadul este, efectiv, cedat Teheranului. Şi atunci nu va mai exista cale de întoarcere, avertizează jurnaliştii „Foreign Policy“.