Mii de căsătorii forţate în Germania

Mii de căsătorii forţate în Germania

Aproape 30% dintre victimele mariajelor forţate sunt minore.

Potrivit unui nou studiu realizat de guvernul german, mii de femei tinere şi fete caută anual ajutor la centre de consiliere după ce sunt obligate să se mărite, prin ameninţări cu bătaia sau chiar cu moartea. 83, 4% dintre ele provin din familii musulmane.


În 2008, ultimul an pentru care există date, 3.443 de persoane s-au adresat centrelor de consiliere şi informare pentru că se aflau în această situaţie, scrie revista germană „Spiegel”. Marea majoritate a victimelor erau femei sau fete, dar 6% erau şi băieţi tineri.

Actualul studiu a fost realizat pe baza datelor colectate din 830 de centre de consiliere şi alte instituţii precum şcoli, organizaţii de ajutorare a imigranţilor şi centre de integrare care oferă cursuri de limbă şi de orientare pentru imigranţi. O treime dintre victimele care au recurs la serviciile acestora au declarat că au fost ameninţate cu moartea pentru a se căsători.  Dintre cei forţaţi să se mărite o treime au 17 ani sau mai puţin, iar alţi 40% au vârste cuprinse între 18-21 de ani şi provin din familii de imigranţi. Cele mai multe victime sunt născute în sau originare din Turcia, Serbia, Kosovo, Muntenegru, Irak şi Afganistan.

Motivele invocate cel mai adesea de taţii şi mamele lor sunt că aceste mariaje sunt un mijloc împotriva prietenilor nedoriţi sau chiar ai homosexualităţii. În plus contează fecioria miresei, a cărei întinare este considerată ca o ruşine pentru familie.

Reacţia autorităţilor

În  vara acestui an, a intrat în vigoare o nouă lege care prevede pedepse de până la cinci ani de închisoare pentru cei care-şi forţează femeile şi fetele să se căsătorească.  Maria Böhmer, secretar de stat pentru migraţie şi integrare consideră că „noul studiu arată clar că noile legi împotriva mariajelor forţate au fost corecte şi necesare”.  În conformitate cu noile legi, femeile care sunt forţate să părăsească ţara după cununie, au dreptul de a se întoarce în Germania în următorii 10 ani. Verzii însă insistă că victimele mariajelor forţate ar trebui protejate şi-n străinătate pentru că majoritatea acestor căsătorii sunt încheiate în afara ţării.

„Cei care-şi forţează copii să se căsătorească cu cineva chiar dacă nu-l iubesc şi împotriva voinţei lor comit violenţe brutale împotriva lor”, a declarat ministrul familiei, Kristina Schroeder, la prezentarea  studiului.  Schroeder a insistat asupra faptului ca problema mariajelor forţate trebuie discutată mai mult în şcolile germane pentru că multe victime încă sunt la şcoală.

O altă măsură gândită de autorităţi pentru a veni în sprijinul fetelor şi femeilor supuse acestor presiuni de către familie este deschiderea de la finele anului 2012 a unei linii telefonice „Violenţă împotriva femeilor”, care va oferi asistenţă în mai multe limbi, scrie Sueddeutsche Zeitung.  Aceste victime au nevoie de „o ureche care să le asculte, o gură care să le dea soluţii şi de mâini care să le ajute”, explică Kristina Schroeder. Costurile pentru hotline sunt cifrate la 3,1 milioane de euro în 2012 şi la şase milioane din 2013.

Până la realizarea proiectului însă societăţile paralele se conturează ca o problemă tot mai acută pentru Germania, unde cancelarul Merkel a proclamat public moartea Multi-Kulti. „Majoritatea familiilor turce trăiesc în Germania conform unor principii mult mai conservatoare şi mai tradiţionale decât majoritatea celor din Turcia pentru că n-au participat la evoluţiile moderne din patrie. Ele sunt prea ocupate cu izolarea de societatea germană... O întrebare precum “De ce eşti mândru atunci când fiul tău de 16 ani a avut deja multe prietene iar fiicei tale de 16 ani nu-i permiţi să aibă un prieten?" poate duce la înjurături sau ameninţări cu bătaia din partea unui tată sau unei mame turce sau arabe. Iar fratele i-ar susţine pe părinţi în acest demers de pedepsire. Există fraţi turci şi arabi care-şi controlează şi păzesc surorile. Este vorba despre libertatea şi autodeterminarea sexuală. Băieţii şi bărbaţii au dreptul să-şi înceapă devreme viaţa sexuală şi să adune cât mai multe experienţe. Fetele şi femeile sunt înjurate, bătute, căsătorite cu forţa sau omorâte dacă îşi arogă dreptul să decidă pentru propriul lor corp şi să-şi piardă virginitatea înainte de căsătorie. Nimeni nu poate spune exact pentru câte familii este valabil acest lucru”, spunea Seyran Atteş, avocată turco-germană, apărătoare în justiţie a multor femei musulmane victime ale violenţei în familie într-un amplu interviu pentru FP România.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: