Metafore riscante

De ce luptele împotriva cancerului, sărăciei, drogurilor, terorii sau a sarcinilor în adolescenţă nu pot fi câştigate. Ce e mai rău: să declari război problemelor sociale sau să ceri un Plan Marshall pentru rezolvarea lor? Ambele sunt metafore solide şi populare.

Există multe motive întemeiate pentru care declararea unui război social sau lansarea unui Plan Marshall sunt metafore atât de atrăgătoare pentru politicieni. Războaiele unesc şi calmează disensiunile interne. (...) Metafora războiului este atractivă şi pentru că războaiele reale - cele între state-naţiuni, faţă de cele împotriva conceptelor sau a tendinţelor socioeconomice proaste - sunt finite.

(...) „Război" mai reprezintă şi promisiunea unei agende deschise pentru politicieni; la urma urmelor, constrângerile bugetare au tendinţa să dispară în timpul războiului, o dată cu toate regulile acelea plictisitoare. Războaiele sunt pentru eroi, nu pentru contabili care limitează resursele de care este nevoie pentru a obţine o victorie.

Cine câştigă

Metafora planului Marshall este la fel de irezistibilă, cu masivele fonduri şi sprijinul popular necondiţionat pe care le aduce. Dar Planul Marshall original lansat de Statele Unite pentru a ajuta Europa după Al Doilea Război Mondial nu a fost nici atât de masiv din punct de vedere financiar, nici atât de necontroversat cum presupun de regulă susţinătorii săi. (...) Din păcate aceste metafore bune dau naştere unor politici proaste. Războiul împotriva drogurilor, de exemplu, în loc să pună capăt utilizării lor, a avut mai mult succes în a crea o birocraţie imensă, care a obţinut bugete imense, şi lupte politice partizane. (...)

Aceleaşi pericole se aplică şi „războiului împotriva terorismului". Aşa cum a spus Zbigniew Brzezinski, fostul consilier pe probleme de securitate al SUA: „Răul pe care aceste trei cuvinte l-au făcut - o rană pe care ne-am făcut-o singuri, de tipul cel mai clasic - este infinit mai mare decât cele mai înaripate vise ale fanaticilor care au înfăptuit atacul de pe 9/11, când au complotat împotriva noastră din îndepărtatele peşteri ale Afganistanului." Într-adevăr, războiul împotriva terorismului a avut un succes mult mai spectaculos decât cel împotriva drogurilor pentru a asigura cecuri în alb - politice, legale, militare şi financiare - pentru cei care îl poartă. Dar şi acesta se schimbă pe măsură ce eforturile antiteroriste sunt acum mult mai atent monitorizate, verificate şi sunt testate alternative de acţiune.

Greu de renunţat

Când preşedintele Barack Obama a recunoscut că limbajul este o forţă, a făcut primul pas în a interzice această metaforă dăunătoare. Pentagonul a fost obligat să renunţe la preţiosul său război împotriva terorii, şi mentalitatea aferentă a dispărut o dată cu el. Dar, odată ce a fost lansat un război împotriva sărăciei, crimei sau terorismului, să anunţi o încetarea unilaterală a luptei înseamnă de obicei sinucidere politică. În schimb, preşedinţii se trezesc prizonierii politicilor absolutiste, în care compromisul este imposbil şi victoria este singura ieşire acceptabilă.

Oricum, indiferent de complicaţii, aceste războaie nu dispar - sunt prea convenabile din punct de vedere politic. (...)

Moisés Naím

- Redactor-şef al revistei americane „Foreign Policy", pe care a relansat-o în 2003 pentru a deveni una dintre cele mai citite şi premiate reviste de politică internaţională.
- Fost ministru al Industriilor şi Comerţului în Venezuela şi director executiv al Băncii Mondiale.
- Ultima sa carte, din 2006, este „Ilicit: How Smugglers, Traffickers and Copycats are Hijacking the Global Economy", tradusă deja în 18 limbi.

Extras din editorialul care încheie ediţia din martie-aprilie a revistei FP România.