Medicii din Kenya au operat pe creier, din greşeală, un pacient care nu avea nevoie de o asemenea intervenţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru medici din Kenya au fost suspendaţi din activitate, după ce au secţionat, din greşeală, craniul unui alt pacient decât al celui care avea nevoie de intervenţia chirurgicală, informează BBC.

Medicii îşi desfăşurau activitatea la Spitalul Kenyatta, din Nairobi.

Pacientul urma un tratament non-invaziv din cauza unei umflături. El a fost confundat cu un alt pacient care trebuia să fie supus unei operaţii din cauza unui cheag de sânge pe creier.

Potrivit rapoartelor făcute publice de reprezentaţii spitalului, medicii au operat pacientul greşit, pentru că etichetele de identificare au fost înlocuite accidental.

Medicii şi-au dat seama de greşeala comisă abia „după ore întregi de la începerea operaţiei, când au realizat că nu exista niciun cheag de sânge.“

Pacientul care a suferit operaţia „se recuperează şi face progrese“, a declarat directorul spitalului, Lily Koros.

Autorităţile competente efectuează o investigaţie în acest caz.

Locuitorii din Kenya şi-au manifestat stupoarea pe reţele de socializare, întrebând-se cum a fost posibilă o asemenea eroare medicală.

„HIV, TBC şi Spitalul Naţional Kenyatta sunt principalele cauze ale decesului în Kenya.“, a scris o persoană pe Twitter.

Colegii cadrelor medicale au protestat împotriva suspendării, argumentând că cel care ar fi trebuit sancţionat, de fapt, este persoana care a pus greşit eticheta de identificare a pacientului.

Consiliul medicilor din Kenya susţine că acest caz este primul înregistrat în ţară şi vor fi organizate audieri în interiorul unităţii medicale în care s-a produs eroarea.

În urmă cu şase săptămâni, ministrul sănătăţii din Kenya  a solicitat o anchetă, după ce mai multe femei care au născut în cadrul aceluiaşi spital au spus că au fost agresate sexual de către personalul medical, în momentul în care au mers să îşi alăpteze nou-născuţii.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite