McCarthyism 3.0

FOTO Shutterstock

O regulă a burselor ştie că, dacă SUA tuşesc, Europa ia gripă. Cu accese de furibund mcchartyism de stânga, America tocmai îmbolnăveşte lumea liberă. Cea globalizată, cu doar o singură superputere. Cine s-o mai lecuiască?

Mai ieşim vreodată din crize? Sau ni se par prea frumoase şi mănoase pentru profitorii lor ca să ne mai lipsim de ele? Fapt e ca din 2001, crizele îşi dau mâna, participând la un soi de globaliadă de ştafete.

La bursa scandalizărilor planetare

Modelul e simplu. O criză o înlocuieşte pe alta, o scandalizare mondializată se substituie, de îndata ce-şi pierde suflul, altor indignări nu mai puţin planetare. Toate se regăsesc, bine documentate, în emisiunile unor posturi TV ca CNN, BBC, ABC, CBS şi în paginile unor ziare ca New York Times şi Washington Post. Toate ajung, ca prin minune, să întărească extrema stângă din campusurile universitare şi să slăbească democraţia liberală, sistemul economiei de piaţă, comerţul liber şi, mai nou, libertatea de opinie, de presă şi de expresie.

Cui prodest? Mai e oare politic corect să afirmăm că Rusiei lui Putin, Chinei comuniste, fanaticilor islamişti şi extremei stângi occidentale? 

Criza mega-atentelor comise de islamişti în 2001 n-a dispărut înainte să se vâre adânc în capul consumatorilor de media că vina pentru miile de morţi ai terorismului de sorginte musulman-fundamentalistă o poartă nu atât făptaşii propriu-zişi, cât "intervenţionismul imperialist", american şi apusean.

Nu se aplanase bine această criză, când s-a văzut înlocuită parţial şi continuată de criza financiară din 2008. De vină pentru cea din urmă, s-a înţeles bine, din capul locului, sunt nu doar băncile, ci, vai, capitalismul însuşi. 

N-a absolvit de vină Vestul, democraţiile liberale si statele de drept apusene nici Primăvara Arabă cu tot cortegiul ei de consecinţe, între care genocidul sirian, comis deopotrivă de sirienii suniţi şi de alaviţii tiranului de la Damasc, Bashar al Assad. Tot in cârca vestului s-a pus expansionismul rusesc ori cel iranian, care au cooperat la menţinerea satrapului lor sirian pe scaunul prezidenţial, precum şi la declanşarea crizei refugiaţilor. Capitalistii si neoliberalii s-au văzut înfieraţi apoi, rând pe rând, de ecologiştii Gretei Thunberg, de repetatele ofensive împotriva "urii şi instigării" populiste, autorizând diverse măsuri de cenzură, ca şi de acuzatorii inadecvării (suedeze, braziliene, trumpiste) la măsurile de îndiguire a pandemiei.

Reeditarea progresistă a vânătorii de vrăjitoare mccarthyiste

Pentru ca mai nou, aceleaşi majorităţi ale naţiunilor apusene, cu state de drept, democratice, să fie ţintuite la stâlpul infamiei pentru refuzul unora (insuficient de progresişti, de treji, de avansaţi ideologic) de a participa la proteste şi vandalizări, declanşate în siajul regretabilei şi condamnabilei ucideri a lui George Floyd. Dar de ce să ne plângem? Ce merită nişte naţiuni prea "albe", prea "creştine", prea "rasiste", prea "transfobe" şi insuficient de sensibile la insatiabilele nevoile emoţionale ale demolatorilor de statui, de poliţişti, de jurnalişti neîngenuncheaţi, de cultură şi civilizaţie?

Da, rasismul (împotriva oamenilor de origine africană, fie ei africani, americani, europeni ori de aiurea) există. Ca şi extremismul de dreapta, detectat recent într-o unitate de elită a armatei germane, e abject şi trebuie combătut sistematic.

Dar de când e obligatoriu să admitem rasismul celor care îi învinuiesc in corpore, pentru un "rasism" inexistent, pe albi? Ba chiar să aderăm, cu arme şi bagaje, la acest nou rasism, de stânga? De când e acceptabil să cerem unor oameni, pe baza culorii pielii lor, să-şi pună cenuşă în cap, ca prezumtivi "făptaşi" împovăraţi de o presupusă vină colectivă a colonialismului şi sclavagiei?

De când e moral admisibil să-i obligăm să se umilească pe nişte oameni pentru obârşia lor? De când e ok să-i osândim pentru că s-au născut de rasă caucaziană, de pildă pe nişte est-europeni care n-au profitat vreodată de colonialism şi sclavie, livrând în schimb, din plin, pana azi robi moderni protipendadei apusene care are nevoie de mâna de lucru ieftină?

Absurdităţile ideologiei revoluţionarilor culturali care, folosindu-se de şantaj economic, de ameninţări cu boicotul şi denunţuri la scara mare, au preluat frâiele noii inchiziţii şi cenzuri sunt prea evidente, ca să fie nevoie de multe exemplificări. Fapt e, că în baza falselor prezumţii, suspiciuni şi acuze au început să fie daţi afară din slujbe, pentru te miri ce, jurnalişti americani. Si vest-europeni.

Între ei, se văd cenzuraţi şi obligaţi să ia distanţă de ziare conservatoare, ca austriacul Die Presse, editorialişti de vază, precum Karl-Peter Schwarz. Remarcabilului expert în probleme româneşti care a scris, ani la rând, la prestigiosul Frankfurter Allgemeine Zeitung, între altele despre campaniile de linsaj ale Antenei 3 i s-a refuzat publicarea rubricii sale din ziarul vienez, abordand inadmisibiltatea culpabilizarii colective a albilor.

Nu e mai bine nici în ţările scandinave. A fost dat recent afară de la ziarul regional Sydsvenskan gazetarul suedez care, imprudent, a îndrăznit să critice excitaţia "aproape sexuală a stângii, în legătură cu revoltele, incendiile, jaful şi violenţele din SUA", (excitaţie) care ar semnaliza dorinţa ei "de a crea şi aici conditii similare...".  

Prin comparaţie, rarisimile tentative de cenzură care-i vizează în vestul Europei pe militanţii de extremă stângă eşuează în genere jalnic şi rapid. Editorialista care a crezut de cuviinţă să afirme în cotidianul berlinez taz, indecenţa potrivit căreia "locul tuturor politiştilor e la groapa de gunoi" a scăpat iute de intenţia declarată a ministrului german de Interne de a o da în judecată pentru lezarea demnităţii politiştilor. Ministrul ar fi trebuit să ştie din capul locului că e fatal să piardă în justiţie, de vreme ce Curtea Constituţională a hotărât, în 1995, la Karlsruhe, că e voie să fie citat Kurt Tucholsky, potrivit căruia "toţi soldaţii sunt asasini".

O tempora, o mores! Ce se putea în anii ‘30 ai veacului trecut şi în 1995, pare azi imposibil. Încât demnitatea şi libertatea jurnaliştilor conservatori au cărţi mai proaste parcă decât ale politiştilor. Cei din urmă părăsesc cu sutele forţele de ordine din metropolele americane conduse de stânga, astfel încât rata criminalităţii a crescut exponential în orase ca New York, Minneapolis ori Seattle.

În ceea ce-i priveşte pe gazetari, nici lor nu le merge prea bine în siajul noului maccarthyism. Unul nu mai puţin sinistru decât cel iniţial, anticomunist, doar pentru că îl reeditează în prezent o frenetică elită de stânga care, cu furor, îl aplică în aceste zile presei şi reţelelor de socializare. Din cauza ei, libertatea de expresie a început să devină un bun tot mai rar, aflat sub asaltul generalizat al neoinchiziţiei politicilor identitare, cu tot cu cenzura pe care neoiacobinii o impun.

Cultura anihilării, victimele ei şi antidotul

Din pricina ei şi-au pierdut în ultimele două luni slujbele fără vină nu doar ziarişti progresişti de la ziare celebre ca New York Times, ci şi gazetari mai obscuri. De pildă un moderator de radio pentru că a afirmat într-un tweet ceea ce inchizitorilor le pare a fi o enormitate rasistă: că "toate vieţile contează". Ceea ce s-a considerat, vai, un afront impardonabil la adresa vieţilor oamenilor de culoare, exaltate în opoziţie cu ale "privilegiaţilor" albi, de organizaţia Black Lives Matter.

Impardonabil? Categoric. Căci nu puţini jurnalişti care se trezesc că li s-a luat pâinea de la gură aşa cum erau eliminaţi de la Hollywood, cândva, cineaşti geniali, dacă erau suspectaţi de subversiune comunistă, ca Chaplin, sunt nevoiţi să constate că, odată osândiţi de fanaticii corectitudinii politice, nu-i mai ajută nimic. Nu-i mai salvează profesional nici regretele, nici scuzele elaborate şi prolixe, nici ruptul părului din cap, acoperit de rânduri peste rânduri de cenuşă.

În "cultura anihilării" cum i s-a spus, reeducarea e un expirat vis troţkist. Se practică în lagărele rezervate de comuniştii Chinei, musulmanilor uiguri. Dar în Vest iese vertiginos din uz. În Apus, iertarea începe să fie un lux distribuit cu tot mai multă parcimonie păcătoşilor plebei de alianţa din ce în ce mai puţin generoasă dintre gloată şi nobilimea "woke". Căci "în cultura apocaliptică a anulării", după cum a numit-o psiholoaga Pamela B. Paresky, nu mai sunt "la modă iertarea şi ispăşirea, ci osândirea şi excomunicarea".

Cum s-a terminat obscenitatea mccarthyismului 1.0? Cu un jurnalist leftist, dat afară de postul (azi politic ultra-corect, CBS) după ce fusese plasat pe liste negre. I-a dat în judecată pe inchizitori şi a învins, semnalând astfel că neoiacobinii ar putea fi puşi din greu la plată pentru faptele lor de "glorie". Tot aşa i-au venit de hac maccarthyismului originar şi judecătorii supremi, americani, conduşi de faimosul Earl Warren, care au înţeles pericolul mortal al fanatismului de dreapta pentru libertate, drepturi şi justiţie.

Vor păţi la fel succesorii săi autodeclaraţi "progresişti"? Vor fi boicotate concernele care-i susţin pe noii rasişti? Se vor vedea usturător amendaţi şi pedepsiţi în justiţie patronii care-i dau afară pe nevinovaţi? Un viitor foarte incert ne aşteaptă. Dar realitatea sfârşeşte de regulă prin a pune capăt oricărei ideologii, oricât de amplă şi de persistentă ar fi nebunia ei.

Petre Iancu - Deutsche Welle