Masacrul din Nairobi, condus de o  „văduvă albă” de origine britanică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Teroriştii au omorât cel puţin 69 de aomeni care făceau cumpărături în weekend, la mall-ul Westgate. FOTO: Reuters
Teroriştii au omorât cel puţin 69 de aomeni care făceau cumpărături în weekend, la mall-ul Westgate. FOTO: Reuters

Atacul terorist de la centrul comercial din Nairobi, în urmă căruia au fost ucişi cu sânge rece 62 de oameni, este condus de văduva a unuia dintre jihadiştii care au atacat Londra pe 7 iulie 2007, potrivit unor oficiali din poliţia kenyană. Femeia, de origine britanică şi mamă a trei copii, este suspectată că finanţează şi organizează numeroase activităţi teroriste în regiune.

Soldaţii au spus că o femeie albă ce purta un văl striga şi dădea ordine în limba arabă, în timpul  masacrului de la centrul comercial Westgate din capitala Nairobi, iar poliţiştii bănuiesc că este vorba de Samantha Lewthwaite, teroristă britanică ce şi-a părăsit ţara şi s-a mutat în Kenya acum şase ani.

Gruparea teroristă al-Shabaad şi-a asumat responsabilitatea atacului, în urma căruia au fost ucişi patru americani, trei britanici, doi francezi şi doi canadieni, iar alţi 175 de oameni au fost răniţi. Aceasta pare să fie bine pregătită şi dispune de mari cantităţi de muniţie şi echipament de vedere nocturnă. Mai mult, atacatorii au distrus toate camerele de supraveghere din interiorul mall-ului.

Forţele de securitate au evacuat majoritatea ostaticilor, însă există încă 15 oameni izolaţi înăuntrul mall-ului de mai bine de 48 de ore. După ce i-au lăsat să plece pe vizitatorii care au spus că sunt musulmani, atacatorii i-au ucişi pe toţi cei care n-au ştiut să recite din Coran sau care nu ştiau cine a fost mama profetului Mohammed. Martorii au povestit cum fanaticii islamişti au tăiat mâinile cadavrelor şi au ars feţele victimelor lor, pentru a le ascunde identitatea.

„Mujahedinul nostru este pregătit să moară alături de noi”

Teroriştii au transmis sâmbătă  prin intermediul contului lor de Twitter că „Sherafiyah lewthwaite, adică Samantha, este o femeie curajoasă! Suntem bucuroşi să o avem printre noi!”. Sherafiyah este numele musulman pe care îl poartă în prezent Samantha Lewthwaite. „Mujahedinul nostru este pregătit să moară pentru cauza noastră”, au mai scris teroriştii, referindu-se la britanica musulmană.

Potrivit poliţiei kenyene, „totul este controlat de de această mzungu (femeie albă). Ea le ordonă ce trebuie să facă”. Teroriştii refuză orice negocieri, după cum au scris pe pagina de Twitter.

Samantha Lewthwaite

Masacrul de la centrul comercial de lux Westgate poartă însemnele altor atentate ale musulmanei Lewthwaite, în vârstă de 29 de ani, urmărită de poliţie după ce a încercat acum doi ani să arunce în aer două hoteluri şi un centru comercial din oraşul Mombasa, Kenya.

Văduva Albă, de la viaţa normală din Anglia până la pericolele jihadului

De origine britanică, din Sud Estul Angliei, Samantha Lewthwaite  este mamă a trei copii şi unul dintre principalii finanţatori şi experţi în fabricarea bombelor din cadrul grupării al-Shabaab. „Cred că această femeie este în spatele atacului (de la Nairobi) pentru că finanţează activităţile celulei al-Qaeda din Mombasa”, a declarat sâmbătă un oficial kenyan.

Cunoscută drept Văduva Albă, Lewthwaite este fiica unui fost soldat britanic, care a dus o viaţă normală până l-a cunoscut pe Germaine Maurice Lindsay, un musulman britanic, la vârsta de 17 ani. Trei ani mai târziu cei doi s-au căsătorit. Deşi soţul ei s-a numărat printre cei patru terorişti care au detonat o serie de bombe în Anglia, în iulie 2007, femeia a negat orice implicare şi a spus ă nu ştia nimic despre planurile acestuia.

Însă în prezent, Lewthwaite este una dintre principalii recrutori terorişti din Africa de Est, purtătorul de cuvânt al grupării al-Shabaab şi una dintre musulmanii cei mai devotaţi. Numită de ceilalţi terorişti drept dada mzungu („sora albă”  în dialectul swahili), Lewthwaite s-a mutat în Kenya în 2007 împreună cu cei trei copii. Ea a rupt orice legătură cu familia din Marea Britanie, notează ziarul „The Daily Mail”.

Forţele de ordine au declarat că poliţiştii au ordin să o împuşte pe loc. Însă până acum femeia a evitat să fie arestată purtând vestimentaţia tradiţională musulmană şi vălul care îi acoperă complet faţa.

 Islamiştii care au luat cu asalt centrul comercial din Nairobi au naţionalităţi diferite

Membrii comandoului islamist care a luat cu asalt centrul comercial Westgate din Nairobi au naţionalităţi diferite, a afirmat luni şeful armatei kenyene, Julius Karangi, citat de AFP.

Comandoul este "clar multinaţional", a declarat el. Atacatorii "vin din ţări diferite", a adăugat el, vorbind despre "terorism mondial". Ministrul kenyan de Interne, Joseph Ole Lenku, a anunţat că doi dintre atacatori au fost ucişi în timpul unui asalt al forţelor de ordine kenyene luni dimineaţa.


Alte ştiri asemănătoare:

Noua formulă a terorii fără frontiere: „Legiunea Străină” din Al Qaeda!

O stire sosită pe surse afirmă că multe dintre serviciile de informații sunt din nou în alertă roșie după ce agențiile federale americane de securitate au confimat că există rapoarte credibile despre prezența a trei cetățeni americani în grupul teroriștilor de la Nairobi.

Kenya: Majoritatea ostaticilor ai atacului de la Nairobi au fost salvaţi

Majoritatea ostaticilor deţinuţi de un comando islamist în centrul comercial Westgate din Nairobi au fost salvaţi, a anunţat duminică noapte armata kenyană, adăugând că forţele de securitate au recăpătat controlul celei mai mari părţi a clădirii.

FOTO VIDEO Atentat sângeros la Nairobi: 39 de morţi şi sute de răniţi, într-un centru comercial

Un sângeros atac soldat cu 39 morţi şi sute de răniţi s-a produs astăzi în capitala Kenyei, Narobi, după ce trei bărbaţi înarmaţi cu mitraliere au deschis focul asupra oamenilor aflaţi la într-un centru comercial, dintr-o zona selectă a oraşului, relatează agenţiile de presă internaţionale.

Alegerile din Kenya debutează cu violenţă

Forţele de poliţie din Kenya au fost atacate în dimineaţa zilei de luni de un grup de bărbaţi înarmaţi, cu doar câteva ore înainte de deschiderea urnelor de votare. Până în prezent, cel puţin 15 persoane au murit, nouă poliţişti şi şase atacatori, potrivit şefului poliţiei citat de AFP.

 

 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite