Masacru în Mexic: Şapte tineri ucişi în timpul unui meci de fotbal. Atacatorii au tras 180 de gloanţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un grup de tineri care jucau fotbal în Ciudad Juárez au fost ţinta unui atac armat, soldat cu şapte morţi. Victimele au fost împuşcate în timp ce se pregăteau să dispute un meci de fotbal în Ciudad Juárez, oraş din nordul Mexicului renumit pentru actele frecvente de violenţă.

"Trei tineri au murit pe loc, iar alţi patru au decedat la spital", a transmis serviciul medico-legal al Parchetului din statul mexican Chihuahua, unde se află Ciudad Juárez. Alte două persoane sunt spitalizate în stare gravă.

Atacul a avut loc duminică după-amiază şi a vizat un grup de tineri, printre care erau mai mulţi minori ce jucau fotbal într-o zonă periferică a oraşului. Printre victime se numără şi un minor de doar 11 ani, în timp ce în rândul răniţilor este o fată în vârstă de 12 ani, internată în stare gravă la spital.

Potrivit primelor investigaţii, atacatorii au intrat pe terenul de fotbal la bordul a trei autovehicule si au tras aproximativ 180 de gloante asupra tinerilor sportivi, informează CNN.

Victimele jucau fotbal într-un stadion inaugurat în urmă cu patru luni, în cadrul unei campanii a autorităţilor locale contra violenţei generate de traficul de droguri, care s-a soldat în 2010 cu peste 3.000 de morţi, doar în Ciudad Juárez. Statisticile arată că 10% din victimele traficului de stupefiante din întregul Mexic provin din oraşul cu 1,3 milioane de locuitori, situat în nordul statului nord-american.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite