Mărturiile unui fost prizonier al Statului Islamic: „Teroriştii sunt spălaţi pe creier, nu ştiu nimic, decât ce li se spune de sus“

Răpirea este o practică binecunoscută a Statului Islamic, fiind o tactică şi de intimidare, dar şi un mod de a face profit. Deşi se aude foarte mult despre ostaticii occidentali, mulţi dintre cei răpiţi sunt arabi. Teroriştii nu ezită să răpească şi să ucidă chiar şi musulmani. Jurnalista Sulome Anderson spune povestea vecinului ei sirian care a fost ostaticul Statului Islamic timp de cinci luni.

Sulome Anderson este jurnalistă pentru „New York Post“ şi îşi împarte timpul între Liban şi SUA. În Liban, în clădirea în care locuieşte, administrator este un bărbat de 30 de ani, sirian, care spune că a fost răpit de Statul Islamic doar pentru că este creştin. Bărbatul, care şi-a dorit anonimatul, i-a spus povestea sa jurnalistei, care a împărtăşit-o cu cititorii „New York Post“.

Răpit pentru că era creştin: „Numele tău e foarte ciudat“

„Pe 28 februarie 2013, am părăsit Libanul pentru a-mi vizita familia în Siria. Am trecut prin poate 15 puncte de control ale armatei siriene şi nimeni nu m-a deranjat. Însă, la ultimul, nişte bărbaţii în negru m-au oprit şi m-au tras deoparte, împreună cu un alt bărbat. Nu-l cunoşteam pe cel dat deoparte cu mine, dar era din zona mea şi, ca şi mine, era creştin. Cei care ne controlau s-au uitat la actele mele şi mi-au spus «Numele tău e foarte ciudat», aşa că mi-am dat seama că ştiau că sunt creştin. Ne-au dus într-o clădire să ne întâlnim cu un bărbat cu o barbă lungă, cu un salafit. După aproape zece minute, ne-au scos afară şi ne-au încătuşat. Apoi ne-au suit în spatele unei maşini unde nu puteam vedea nimic.

Au condus aproape opt ore şi apoi s-au oprit. Ne-au legat la ochi şi ne-au lipit de un perete. Auzi despre ce se întâmplă cu ostaticii, dar de fapt n-ai nici cea mai mică idee. În noaptea aceea, cei care m-au prins au discutat cu bărbatul pe care l-au luat împreună cu mine şi i-au spus că-l vor ucide. Şi apoi l-au torturat: l-au electrocutat şi l-au bătut foarte rău. Apoi au văzut ceva în telefonul lui mobil, nu ştiu ce, însă i-a înfuriat.

Consiliul Mujahideen Shura are spioni peste tot în Siria

Am aflat că acest grup se intitula Consiliul Mujahideen Shura. Nu vreau să spun de unde anume sunt din Siria, şi nici cum mă numesc, pentru că ei au spioni peste tot în ţară. Mi-au spus că ştiu totul despre mine, unde locuieşte familia mea, care este numele rudelor mele.

Aşadar, eram legaţi de un zid şi la ochi şi ne torturau în fiecare zi. Intrau în încăperea unde eram legaţi cu lanţuri şi, pe rând, ne electrocutau sau ne băteau cu orice găseau la îndemână. Însă nu m-au ucis, pentru că voiau răscumpărare. O dată, m-au făcut să vorbesc cu familia mea la telefon, în timp ce mă electrocutau. M-au pus să-mi sun un prieten care le-a transmis că îi va plăti. Pe 8 aprilie 2013 au intrat în încăperea unde eram ţinuţi şi mi-au spus că familia mea încă n-a plătit. «În două zile, dacă nu primim banii, te vom ucide. Însă, înainte să facem asta, te vom pune să-i suni şi să le spui că e vina lor că o să mori», mi-au spus ei.

În aceeaşi zi, l-au luat pe cel răpit împreună cu mine, şi care îmi devenise prieten apropiat, şi l-au împuşcat împreună cu alţi doi bărbaţi. Am putut auzi totul, pentru că s-a întâmplat într-o cameră alăturată. Apoi au adus pe altcineva lângă mine şi l-au înlănţuit de perete. Şi el era creştin, din Aleppo. A mai trecut o lună, nu ştiu exact cât timp. Zi, noapte, dimineaţă – nu mai ştiam ce se întâmplă. Timpul nu mai însemna nimic pentru noi. O dată pe săptămână, îi auzeam rugându-se multă vreme, aşa că ştiam că e vineri.

Altă dată, nu ne-au adus nimic de mâncare timp de trei zile. Când în sfârşit ne-au adus mâncare, era pur şi simplu dezgustătoare. Apoi, în camera de lângă noi, au adus un soldat din armata siriană. I-au rupt o mână şi i-au zdrobit capul. Apoi spuneau: «Haram, săracul om suferă», şi apoi l-au împuşcat. Într-o altă zi, au adus o cheie pentru lanţurile colegului meu de celulă şi i-au spus că-l vor ucide. Însă nu l-au omorât.

Militanţii Statului Islamic sunt spălaţi pe creier, cred orice li se spune de sus

La un moment dat, Consiliul Mujahideen Shura s-a alăturat Daesh, adică Statului Islamic, aşa că am devenit ostaticii lor. Nu auzisem despre Statul Islamic atunci. Noii noştri gardieni ne-au spus că ne vor scoate legăturile de la ochi.

Am discutat cu soldaţii SI care ne ţineau. Ştiţi ce înseamnă spălarea pe creier, da? Aşa sunt ei. Nu ştiu nimic cu excepţia faptului că există cineva numit emir care îi conduce. Nu Baghdadi (liderul SI), sunt mai multe niveluri de emiri. Orice spun cei de sus, oamenii aceştia cred. Militanţii erau de peste tot, din Franţa, Belgia, Germania, Rusia, Arabia Saudită, Maroc, Tunisia – erau atât de mulţi străini.

Emirii le spuseseră: «Dumnezeu spune că trebuie să ucizi». Şi pentru că eram creştin, îmi spuneau că eu am ucis musulmani în timpul cruciadelor. Un altul mi-a spus că fac parte din armata Papei şi că am ucis musulmani în Spania. Încercam să le spun că nu e adevărat, că am trăit mereu alături de musulmani în pace, însă oamenii aceştia vor ca lumea să fie toată ca ei şi îi ucid pe cei diferiţi.

Tatăl meu, care are 65 de ani şi este bolnav, s-a dus la centrul SI de peste 20 de ori, încercând să afle unde sunt. Ştia că mă torturează, şi aşa se şi întâmpla. Intrau în camerele unde eram ţinuţi şi ne făceau lucruri pe care nu vi le puteţi închipui. Ne puneau o armă la cap şi ne spuneau că ne ucid, apoi apăsau trăgaciul, dar nu erau gloanţe în armă şi tot ce auzeam era zgomotul. O dată, bombele au căzut la 100 de metri de clădirea unde eram ţinuţi, dar ei au reuşit să ne scoată de acolo.

O perioadă, am fost pur şi simplu terifiat. Însă cel mai teamă mi-era de trecerea timpului. Nu aveam nicio idee despre cât mă vor ţine şi, uneori, îmi doream să mor. Nu au încercat să mă convertească la islam. Au spus că nu puteau face asta pentru că nu suntem liberi, că am fi convertiţi de frică şi că nu ar fi o convertire adevărată. Într-o noapte, cineva a intrat şi mi-a pus un cuţit la gât şi mi-a spus că trebuie să devin musulman. Însă, a doua zi, un emir a venit şi le-a spus: «Vă este interzis să vorbiţi despre religie cu aceşti prizonieri».

Eliberarea cu 80.000 de dolari

Erau mulţi ostatici în locul unde mă ţineau pe mine, în mare parte creştini. Cred că erau peste 100 de oameni. Prizonierii erau ucişi mai tot timpul, şi mereu erau aduşi alţii. Într-o zi, mi-au spus mie şi colegului, cel din Aleppo, că familiile noastre au plătit şi că vom fi eliberaţi. Apoi ne-au aruncat pe străzile din Aleppo, lângă graniţa cu Turcia.

Doamne, a fost cel mai minunat lucru care mi s-a întâmplat! Erau soldaţi ai Armatei de Eliberare Siriene acolo şi ne-am dus la ei. Ei ne-au dus la o biserică. Am văzut crucea şi m-am gândit că sunt încă în viaţă. Apoi m-au lăsat să dau un telefon şi mi-am sunat familia. În acest moment, credeam că tatăl meu e mort. Însă el se dusese la Statul Islamic cu banii şi ei l-au ţinut doar câteva zile. Familia mea a plătit 80.000 de dolari pentru eliberare.

Nu e uşor să fii ostatic. Cred că au ucis 37 de persoane la centrul unde eram ţinut. Primul bărbat cu care am fost închis, cel pe care Consiliul Shura l-a împuşcat, îmi fusese ca un frate.

„Siria era minunată, acum e Irak, e haos“

În oraşul meu natal au rămas doar femeile şi bătrânii care nu pot pleca. Toţi bărbaţii au dispărut. Nu pare că situaţia aceasta va avea un final. Nu cred că Bashar al-Assad va pleca undeva. Au trecut patru ani şi el e încă acolo. Nu-mi pasă de Assad, nu este un om bun. Însă, înainte să se întâmple asta, Siria era un loc minunat. Tu, ca femeie (îi spune sirianul, jurnalistei Sulome Anderson), ai fi putut să străbaţi toată Siria, fie ziua, fie noaptea, şi nimeni nu te-ar fi deranjat. Acum nu se mai poate. Am devenit Irak. Saddam n-a fost bun, dar a fost mai bun decât ceea ce a urmat. Nimeni nu mai poate face Irakul cum a fost. Iar sirieni spun că au vrut libertate. Asta nu e libertate, e haos“.