Mărturia unui „angajat în cer“: cum se văd catastrofele aviatice prin ochii unui însoţitor de zbor

Pagina online a televiziunii americane CNN a relatat, vineri, confesiunea unui însoţitor de zbor care a preferat să publice materialul sub protecţia anonimatului. „Să vezi rămăşiţele unei aeronave, după prăbuşire, e dificil pentru orice însoţitor de zbor“, arată autorul, care publică sub pseudonimul Dan Air.

„Este greu să înţelegi că această grămadă de metal, scaune rupte, mormane de obiecte personale a reprezentat, cândva, biroul nostru din cer“, povesteşte Dan Air, în articolul semnat pe site-ul CNN.

„Acesta era spaţiul nostru de lucru – casa noastră, pentru oricât de multe ore. Era un loc în care ne simţeam în siguranţă, serveam masa şi băuturi, ne îndeplineam îndatoririle, povesteam cu prietenii şi colegii, bârfind şi glumind despre ultimele zvonuri apărute la Galley FM. Pentru o companie aeriană, două tragedii inimaginabile, în doar patru luni, sunt mai presus de cuvinte“, arată autorul, care adaugă că, în urma tragediilor în care au fost pierdute aeronavele companiei Malaysia Airlines, şi-au pierdut viaţa 21 de însoţitori de zbor şi alţi şase membri ai personalului.

„E greu să-ţi imaginezi cum cei care au rămas în urmă încă reuşesc să îşi îmbrace uniformele, să îşi deseneze un zâmbet pe chip şi să îşi îndeplinească sarcinile în mod normal, după ce au pierdut atât de mulţi prieteni şi colegi“, scrie Dan Air.

Însoţitorul de zbor evocă un episod, petrecut în urma tragediei în care a fost implicat zborul MH17, când a urcat în avion şi unul dintre pasageri plângea. "Mi-a povestit că şi-a pierdut patru prieteni", a arătat el. 

Totodată, acesta precizează în acelaşi material, că atât el cât şi toţi colegii săi de pretutindeni au decis ca, în urma tragediilor, să poarte doliu pentru cei pierduţi, „pentru a-i ţine minte pe noii îngeri din ceruri“.

„În ciuda faptului că mulţi oameni cred că suntem acolo doar pentru a servi ceai şi cafea sau pentru a fi saci de box când ceva merge prost, principalul motiv pentru care suntem la bordul avionului este siguranţa. La fiecare decolare, la fiecare aterizare, înainte de fiecare zbor reluăm, în minte, procedurile“, mărturiseşte autorul, care lansează şi un îndemn pentru toţi colegii săi de breaslă.

„Nu contează ce uniformă porţi, pentru ce companie lucrezi, dacă zbori cu o companie low-cost sau la clasa întâi, suntem uniţi (...) Sper să îi conving pe colegi să purtăm doliu o zi, în fiecare an, pentru ca oamenii să-şi amintească de cei pierduţi“, se arată în încheierea materialului.