Marile jocuri şi actorii lor vechi şi noi se recompun la Biarritz. Summitul G7, 24-26 august

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

O reuniune sub semnul unor tensiuni mondiale enorme, economice, financiare, politice, militare, toate afectând serios perspectivele securităţii internaţionale şi cerând o reacţie imediată înainte ca lucrurile să scape de sub control.

Şi să vedem dacă, măcar în acest context, se va ieşi din logica de până acum şi chiar vor exista rezultate care să ducă măcar la detensionarea unora dintre dosarele care se apropie de explozie şi care implică la modul direct asemenea interese gigantice încât a apărut justificat, pentru unii dintre participanţi, să reintre, preventiv, în discursurile ameninţătoare ale Războiului Rece şi chiar să invoce logica disuasiunii nucleare.

Şi există oarece semnale firave de speranţă.

Primul, neîndoielnic promiţător, a fost dat de Macron care, profitând de preşedinţia franceză a G7, a introdus o modificare majoră de sistem, schimbând chiar formatul clasic al reuniunii, asociind alţi parteneri relevanţi ca reprezentativi pentru dezvoltarea lumii contemporane sau pentru capacitatea lor de a aduce soluţii novatoare în rezolvarea unor probleme sectoriale dintre cele mai urgente.

Ca atare, sunt invitaţi să participe la reuniunea de la Biarritz 4 mari parteneri angajaţi în protejarea şi promovarea libertăţilor democratice: Africa de Sud şi preşeditele său Cyril Ramaphosa; Australia şi prim-ministrul Scott Morisson; Chile şi preşedintele Sebastian Pinera; India şi prim-ministrul său, Narendra Modi.

Alături de aceştia vor fi şi reprezentanţii a 6 ţări africane, în scopul „de a clădi un parteneriat de la egal cu acest continent al viitorului“: alături de Africa de Sud, au fost invitaţi preşedintele Roch Marci Christan din Burkina Faso, preşedintele Abdel Fattah al-Sissi al Egiptului (ţară care deţine actualmente preşedinţia Uniunii Africane), preşedintele Macky Sall din Senegal (ţară care deţine preşedinţia NEPAD (Noul parteneriat pentru dezvoltarea Africii, agenţia de dezvoltare a Uniunii Africane), preşedintele Paul Kagame (Rwanda), Moussa Faki, preşedinte al Comisiei pentru Uniunea Africană. În plus, vor mai fi invitaţi şi actorii-cheie ai societăţii civile care face parte din Consiliul consultativ pentru egalitatea bărbaţi-femei „care reuneşte personalităţi excepţionale angajate în lupta împotriva violenţei şi discriminărilor, accesul fetelor la educaţie, autonomizarea economică a femeilor şi antreprenoriatul feminin“.

Să vedem în ce măsură ideea lui Macron, în afară de spectaculozitatea sa reală, poate fi şi generatoare de soluţii reale. Adică dacă, în mod excepţional şi semn de inteligenţă a naţiunilor pentru asigurarea propriei lor supravieţuiri, cineva ar putea dori, aşa cum sugerează Macron, să se alieze pentru a forma „noi coaliţii de ţări actor“ pe scena mondială şi care „să poată propune soluţii la marile provocări“.

Sigur că, printre acestea, se poate număra şi lupta comună împotriva încălzirii climatice sau cooperarea cu Africa, dar, de ce nu, lista obiectivelor concrete pentru acest tip de coaliţii sui-generis în caz de criză s-ar putea extinde şi pe alte domenii, mai ales că la reuniunile în diverse formate vor participa şi reprezentanţi de nivel înalt de la ONU, FMI sau OMC. Toţi în mod egal extrem de îngrijoraţi de problema taxelor pe industriile internet, disensiunile economice grave între Washington şi Beijing cu urmările cunoscute asupra pieţelor financiare sau situaţia din Golf sau escaladarea violenţelor între cele două puteri nucleare, India şi Pakistan. De aceea, din punctul meu de vederea, formula folosită de Macron mi se pare esenţială pentru un demers de a deschide noi terenuri de dialog şi, poate, de alianţe nu numai pe axa clasică Nord-Sud, ci şi pe aceea Vest-Est. Un „est“ mai extins şi bazat pe oferte de pieţe comune şi acorduri de liber-schimb comprehensive?

Şi, cum toţi sunt conştienţi de importanţa atitudinii pe care o au ruşii în privinţa acestor dosare, dar şi, în cele mai multe situaţii, de posibilitatea reală ca intervenţia lor să poată schimba un echilibru, aşteaptă nerăbdători să audă ce va avea să le spună Macron după întâlnirea de pe 19 august, la Paris, cu Vladimir Putin. Şi reamintesc că Rusia a fost exclusă din G7 în 2015, reîntoarcerea sa - considerată de mulţi drept un semnal aşteptat pentru începerea unei perioade de normalitate - este condiţionată de soluţionare conflictului din Ucraina.

În fine, reuniunea va prilejui şi un schimb de opinii asupra temei Brexit, pornind de la promisiunea solemnă a actualului prim-ministru că, oricare ar fi consecinţele, va scoate Marea Britanie din UE pe 31 octombrie.

Aşteptarea generală este că, aşa cum s-a întâmplat şi la reuniunea precedentă din Japonia, tensiunile majore vor continua pe tema principală, adică seria de tensiuni şi conflicte care se produc (şi se amplifică exponenţial) între ţări, regiuni şi continente în funcţie de modul în care au de suferit din încleştarea majoră între cele două concepţii. Pe de o parte viziunea lui Trump asupra revenirii la super-protecţionism folosind ca argument de convingere arma sancţiunilor economice şi de cealaltă promovarea soluţiei multilateralismului, inclusiv prin inventarea (sau reinventarea) acelor alianţe de cooperare.

Ceva trebuie făcut de urgenţă înainte ca tensiunile din unele zone ale planetei să devină intolerabile şi să explodeze, mai întâi sub formă de conflicte locale şi regionale, apoi în formula unei migraţii enorme şi imposibil de controlat.

Există o asemenea perspectivă sau este o marotă a mondialiştilor neo-marxişti, a progresiştilor soroşişti?

Judecaţi singuri premizele de la care pleacă discuţiile de acum şi pe care s-au construit dosarele de criză ce vor sta în faţa participanţilor la G7:

- 783 de milioane care trăiesc sub nivelul sărăciei;

- 265 de milioane de copii care nu au acces la şcoală;

- până în 2030, vor trebui să fie şcolarizaţi un plus de 620 de milioane de copii, dintre care 444 milioane de africani;

- peste 200 de milioane de femei nu au acces la mijloace de contracepţie;

- peste un miliard de femei nu sunt protejate de lege şi sunt victime ale violenţei domestice;

- până în 2030, dacă nu sunt respectate angajamentele internaţionale privind lupta împotria încălzirii climatice, peste 100 milioane de persoane vor trăi în situaţie de sărăcie extremă;

- există 690 milioane de copii care trăiesc în regiunile cele mai expuse consecinţelor schimbărilor climatice, victime ale inundaţiilor, secetei, împuţinării surselor de hrană.

Să aşteptăm să vedem dacă, dincolo de discuţii, se pot contura şi măcar câteva soluţii. Oricum, ritualul obişnuit pentru asemenea momente se repetă şi de astă dată, fiind prevăzută organizarea unui Contra-Summit Biarritz 2019. Mai mult organizaţii anti-mondialiste au semnat un apel comun pentru mobilizarea împotriva Summitului şi a ordinii mondiale pe care o reprezintă. Printre acestea se numără cele ale naţionaliştilor basci şi francezi, Europe Ecologie, Verzii, partidul La France Insoumise (extrema stânga), sindicatul din Ţara Bascilor, Komite Internazionalistak, IpEh Antifaxista etc., la această oră lista rămânând deschisă.

O parte dintre semnatarii apelului anti-G7 reuniţi în faţa palatului unde se vor desfăşura lucrările Summitului.

Imagine indisponibilă

Vor constituirea unui „anti-G7“ pentru „mai multă diversitate culturală şi lingvistică, împotriva schimbărilor climatice, pentru feminism şi încheierea patriarhatului, în apărarea celor ce muncesc şi pentru a apăra şi construi alte lumi... pentru a termina cu logica actuală capitalistă bazată pe exploatare“.

Adică exact imaginea unei lumi rupte şi în intenţiile sale bune, d-apoi în soluţii pentru a atinge idealuri comune, care vor fi acelea. Dar, de ce nu, suntem în faţa unui pariu pe timp de criză, să vedem cum se vor comporta actorii principali.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite