Marele Plan: Restructurarea pivotului oriental de putere al lumii

Cu noi în afara oricărei ecuaţii de putere din zona noastră proximă (greşeală de nepermis în raport cu ceea ce ar trebui să fie interesele noastre naţionale), în spaţiul dominat acum de alianţa strategică ruso-turcă au loc mişcări de mare spectacol.

Sigur că se redefinesc hărţi de putere şi mizele directe sunt uşor de înţeles dar scopul final este constituirea, securizarea şi integrarea unor "spaţii/resurse" în noile geografii de zone de influenţă. Mai departe, ele vor fi introduse în ecuaţia noilor rute strategice, poate cele mai relevante şi evidente în acest moment fiind cele două Noi Drumuri ale Mătăsii (terestru şi maritim) pe care China îşi pariază dezvoltarea viitoare.

Problema este că aceste rute au la punctul lor vestic spaţii extrem de volatile din punctul de vedere al securităţii, retragerea influenţei şi prezenţei americane lâsând un spaţiu gol pe care foarte mulţi şi-l doresc să-l acceseze, dar extrem de puţini s-au dovedit capabili să-l gereze, economic sau/şi militar. Cunoaşteţi istoriile recente, nu mai e nevoie să insist asupra lor. A apărut în plus şi noul context cel puţin ciudat creat ca urmare a sancţiunilor economice americane, mai întâi asupra ţărilor aliate din UE şi NATO, apoi împotriva Rusiei, Iranului şi Chinei. Cu efecte imediate în cancelariile diplomatice deoarece au generat nevoia regrupării în alianţe ce erau chiar de neimaginat în urmă cu un an, chiar dacă iniţiaţii erau la curent de faptul că erau păstrate canale de comunicare mai vechi sau foarte vechi, cu actori ce sunt activi încă din perioada Războiului Rece, tocmai pentru a răspunde unei situaţii în care lucrurile par să scape de sub control.

În consecinţă, au fost pregătite rapid mişcări diplomatice absolut spectaculoase care să vizeze regruparea marilor actori, alţii decât americanii, pentru a vorbi şi poate chiar şi realiza acorduri în zone strategice de interes planetar şi cu înalt potenţial conflictual. V-am vorbit ieri despre Tratatul asupra Mării Caspice, brusc finalizat acum după mai bine de două decenii de negocieri şi prin care Rusia devine brokerul de putere incontestabil în zonă, făcător de tratate de pace şi înţelegeri comerciale pe o zonă cu un potenţial gigantic între ţări aflate toate pe trasul central-asiatic al rutei terestre a Noului Drum al Mătăsii. Traseul acesta are însă şi o variantă spre sud-vest, străbătând o parte a Orientului Apropiat pentru a ajunge la Mediterană, punctul finale fiind marele port rusesc din Siria.

Aceasta este marea miză pe care o reprezintă controlul teritoriului sirian, pacificarea sa şi începerea acţiunii de reconstrucţie care să vizeze infrastructura naţională, drumuri terestre (şosele şi căi ferate) şi reţea de conducte de trasport petrol şi gaze. Cine sunt actorii internaţionali care s-au impus ca noi protectori de securitate în Siria? În principiu, răspunsul clasic priveşte triada "procesului Astana": Rusia, Turcia şi Iran. Dar nu este un răspuns care mulţumeşte pe toată lume şi nu convine pe deplin nici măcar celor trei actori menţionaţi, fiecare aflat acum în plină ofensivă de apmplificare a forţei sale de influenţă, dublată de corespunzătoarea credibilitate economică. Aici a dorit să lovească Preşedintele Trump, tocmai pentru a preveni mişcările de regrupare a celor care se aliniază acum în răspuns comun la ceea ce este un adevărat război economic.

Sfidarea ruso-turcă nu a întârziat să se audă, azi având confirmarea oficială din partea lui Serghei Lavrov, ministrul rus de externe, că "în viitorul imediat este planificat un Summit în patru" pe tema Siriei, la Ankara, cu participarea Turciei, Rusiei, Germaniei şi Franţei. Este foarte posibil, îmi spunea ieri un coleg turc, ca summitul să aibă loc pe 7 septembrie, pe lângă participanţii menţionaţi deja figurând, în calitate de invitaţi speciali, oficiali de rang înalt din UE, ONU, OSCE şi Organizaţia de cooperare islamică.

Semnificaţia unui asemenea joc este departe să fie doar una regională, căci, pe fond, este vorba despre transmiterea unui mesaj de forţă privind două elemente absolut relevante pentru viitor. Primul este că s-ar putea vorbi despre posibila reglementare a unui spaţiu care să pornească de la Marea Caspică şi să cuprindă Mediterana de est, Al doilea mesaj este că, prin acceptarea unro cedări mutuale în limita acceptabilului, Germania şi Franţa ar putea reveni în poziţii de forţă în Orientul Apropiat şi, foarte probabil, antrenând câteva dintre ţările europene care şi-au manifestat deja dorinţa de a investi în marile proiecte în comun cu Rusia şi Turcia.

În fine, ca posibilitate logică (chiar dacă oarecum îndepărtată) să vedem dacă toate aceste ar putea fi - sau chiar sunt - dechideri dn partea Turciei şi posibil şi a Rusiei de a începe negocieri cu UE pentru un acord pe parteneriat extins, poate ceva asemănător cu Acordurile de liber-schimb atât de des invocate în trecut.

Ce va urma? Greu de spus, deoarece liniştea din Orientul Mijlociu depinde de rezolvarea tensiunilor din tre palestinieni şi israelieni. Este discuat acum un acord între Israel şi Hamas, pe un text propus de Egipt şi negociat intens şi se pare cu ceva şanse de reuşită de diplomatul bulgar Mladenov, trimisul special al ONU în zonă. Dar negocierile ar putea fi întârziate sau chiar blocate dacă Netanayahu va convoca alegeri anticipate din cauza blocajului efectuat de un parti ultra-religios faţă de proiectul unei legi în domeniul militar. Dacă aşa se va întămpla, se va prelungi zona de incertitudine şi există deci şi posibilitatea repetării unor confruntări militare ca cele din ultimele zile.

S-arc putea să se realizeze rapid un proiect al "Noului Mare Orient Apropiat". Dar, poate, nu pe harta gândită odată de americani şi, în niciun caz, având ca pivot Arabia Saudită. Din punctul meu de vedere, pivotul acesta se mută îndestul de aproape de noi încât şă ne intereseze pentru că, oricum, ne va influenţa.  După cum vedeţi, nimeni nu are timp însă de aşa ceva, societatea românească fiind polarizată exclusiv pe un conflict intern care ne scoate din celelalte jocuri.