Manifestaţiile din Sao Paulo: puterea incearcă să aplaneze situaţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mii de brazilieni s-au adunat din nou marţi seară la Sao Paulo, unde preşedinta Dilma Rousseff urmează să aibă o întrevedere cu mentorul său politic, fostul şef al statului, Lula da Silva, la o zi după manifestaţiile istorice din întreaga ţară.

Încercând să aplaneze nemulţumirea, Dilma Roussef a dat asigurări în cursul dimineţii de marţi, la Brasilia, că guvernul său „ascultă“ revendicările legitime ale celor 250.000 de persoane care au manifestat luni în marile oraşe, în timpul desfăşurării Cupei Confederaţiilor la fotbal şi cu un an înainte de Campionatul Mondial.

Preşedinţia a anunţat, fără a oferi detalii, că Dilma Rousseff se va deplasa la Sao Paulo pentru a se întâlni cu Lula da Silva, informeaza France Presse.

Potrivit site-ului publicaţiei Folha din Sao Paulo, primarul oraşului, Fernando Haddad, urmează să participe la o reuniune privind mijloacele prin care se vor putea scăderea preţurile biletelor la transportul public.

În cursul zilei de marţi, Haddad a anunţat că a acceptat să analizeze revendicările după o reuniune cu reprezentanţi ai mişcării pentru gratuitatea transporturilor, care au rămas ferm pe poziţii.

Porto Alegre, Recife şi alte mari oraşe braziliene au anunţat deja marţi reduceri ale preţurilor biletelor în transportul public, a căror creştere s-a aflat la originea nemulţumirii născute la Sao Paulo, dar extinse apoi în întreaga ţară.

Marţi seară, circa 10.000 de manifestanţi, potrivit poliţiei, sau 50.000, potrivit Institutului Datafolha, au început să defileze din nou în centrul oraşului Sao Paulo. Unii s-au adunat la sediul primăriei, unde poliţia folosit gaze lacrimogene după ce câţiva manifestanţi au încercat să forţeze intrarea.

În afară de preţurile biletelor de autobuz sau metrou, persoanele ieşite în stradă protestează şi împotriva cheltuielilor colosale angajate de Brazilia pentru Campionatul Mondial de fotbal din 2014, în contextul în care unele servicii publice, cum ar fi sănătatea, sunt deficitare.

Proteste de amploare în numeroase oraşe din Brazilia

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite