Manifestaţii pro-palestinene la Paris, Madrid, Londra, Montreal, Washington:  „Palestina liberă“ sau „Israel terorist“ au scandat participanţii VIDEO

Manifestaţii pro-palestinene la Paris, Madrid, Londra, Montreal, Washington:  „Palestina liberă“ sau „Israel terorist“ au scandat participanţii VIDEO

Manifestanţi pro-Palestina, în faţa Ambasadei Israelului la Londra Foto: EPA EFE

Mii de persoane au participat sâmbătă la manifestaţii pro-Palestina în mai multe oraşe din toată lumea: Paris, Madrid, Londra, Berlin, Haga, Montreal, Washington.

Ştiri pe aceeaşi temă

La Paris, 45 de persoane au fost arestate. Între 2.500 şi 3.500 de persoane, potrivit autorităţilor, 4.500 - 5.000, conform organizatorilor, s-au adunat în mici grupuri în cartierul Barbès-Rochechouart, din departamentul XVIII, sâmbătă, în semn de susţinere pentru Palestina. 

Sâmbătă, 45 de persoane au fost arestate după un protest neautorizat pentru Palestina în Capitală, informează BFM TV, citând Parchetul din Paris. 
 
Aproximativ 4.200 de poliţişti şi jandarmi, conform cifrelor de la Prefectură, au fost mobilizaţi pentru a aplica măsuri "de dispersare sistematic şi mediat" când manifestanţii au încercat să se regrupeze.
 
În Madrid, aproape 2.500 de persoane, mulţi tineri cu drapele palestiniene, au mers în piaţa Puerta del Sol  din centrul oraşului.
 
 
"Acesta nu este război, e genocid", au cântat ei. "Ne masacrează", a spus Amira Sheikh-Ali, 37 de ani, de origine din Palestina.
 
 
 
Mai multe mii de persoane au manifestat la Montreal pentru a-şi exprima solidaritatea cu palestinienii, cerând "eliberarea Palestinei" şi denunţând "crimele de război", comise potritvit lor de Israel în Gaza.
 
"Ierusalim aparţine palestinienilor" scria pe o banderolă la o adunare în piaţa din centrul oraşului, în timp ce manifestanţii scandau "Palestina liberă" sau "Israel terorist", a constatat un jurnalist la AFP.
 
Mii de persoane au manifestat, sâmbătă, în centrul Londrei în sprijinul poporului palestinian, solicitând Guvernului britanic să intervină pentru a înceta operaţiunea militară israeliană. Manifestanţii s-au adunat la prânz în faţa Marble Arch, lângă Hyde Park, de unde au plecat către Ambasada Israelului, de cealaltă parte a parcului, arborând drapele palestiniene şi mesaje prin care cereau "eliberarea" teritoriilor palestiniene.
 
În Regatul Ţărilor de Jos, câteva sute de oameni la Haga au înfruntat frigul şi ploaia pentru a asculta discursuri şi a flutura steaguri palestiniene în piaţa centrală. Vineri seara, poliţia olandeză a reţinut pentru scurt timp 100 de demonstranţi pro-palestinieni în oraşul Utrecht pentru că nu respectau distanţarea.
 
În Berlin, Poliţia a încheiat un protest pro-palestinian cu 3.500 de persoane pentru că nu respectau măsurile de distanţare socială împotriva coronavirusului. Manifestanţii au răspuns aruncând cu pietre, sticle şi artificii.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările