Manifestanţi anti-imigraţie s-au ciocnit cu forţele de ordine în oraşul grec Patras

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţia a utilizat marţi gaze lacrimogene la Patras, pentru a dispersa manifestanţii care vroiau să atace imigranţii după moartea unui grec în acest oraş-port din vestul Greciei în urmă cu trei zile, a anunţat agenţia oficială de presă ANA, citată de AFP.

Manifestanţii, printre care se numărau şi membri ai partidului de extremă dreapta Chryssi Avghi (Zori Aurii) conform unor informaţii neconfirmate, s-au adunat în faţa unei uzine abandonate unde stau imigranţii fără adăpost, a indicat agenţia.

Aceştia au aruncat cu pietre în poliţişti şi au incendiat coşurile de gunoi.

Un localnic din Patras în vârstă de 30 de ani a fost înjunghiat mortal sâmbătă în faţa casei sale, în urma unei dispute cu trei bărbaţi afgani.

Un afgan în vârstă de 17 ani a fost arestat în cadrul anchetei acestei crime.

Tensiunile legate de migraţie şi de creşterea criminalităţii au sporit în ultimele luni în Grecia, alimentate de enormele dificultăţi economice prin care trece ţara.

Patras este un punct de regrupare pentru miile de migranţi şi refugiaţi care speră să se îmbarce clandestin pe navele cu destinaţia Italia.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite