VIDEO „Jos mâinile de pe Siria“. Britanicii protestează, americanii se declară împotriva unei intervenţii militare

VIDEO „Jos mâinile de pe Siria“. Britanicii protestează, americanii se declară împotriva unei intervenţii militare

Protest în Marea Britanie faţă de un posibil război în Siria FOTO Reuters

Câteva sute de oameni au protestat miercuri în faţa reşedinţei premierului britanic faţă de o intervenţie militară a Regatului Unit în Siria. Cu o zi înainte ca parlamentarii să dezbată propunerea guvernului, londonezii au protestat în faţa celebrului Downing Street nr. 10, cu pancarde pe care scria „Mâinile jos de pe Siria“.

Protestatarii variau de la adolescenţi, tineri, chiar şi pensionari. Una dintre femeile prezente a declarat pentru BBC: „Nu văd ce am realizat după 10 ani în Iraq sau Afganistan. Sunt convinsă că ni se vând alte minciuni. Nu ne putem permite şcoli, case, profesori, asistente, dar cumpărăm câte bombe vrem. Oamenii din această ţară nu îşi pot permite un alt război.“

„Mamele din Siria vor fi îngrozite. Noi suntem acum teroriştii!“, a mai spus britanica.

Alţi protestatari au ţinut să precizeze că vor să arate unei lumi întregi că poziţia politicienilor nu coincide cu cea a majorităţii populaţiei din Marea Britanie, care se opune unui război.  

Unul dintre tinerii prezenţi la manifestaţie a argumentat opoziţia sa faţă de un război, spunând: „Am fost interesat de războiul din Irak şi de intervenţia militară din Libia, mult timp, dar acum au atins maximul ridicolului. Este prima oară când mă simt aproape obligat să ies şi să protestez“. 

De asemenea, cei prezenţi s-au arătat surprinşi de cât de rapid au escaladat lucrurile în guvernul britanic, care face toate eforturile pentru a avea susţinerea parlamentului într-o probabil intervenţie militară alături de alţi aliaţi.

Peste 5000 de oameni sunt aşteptaţi la un marş de protest, sâmbătă, din Trafalgar Square până la reşedinţa premierului britanic.

 „Vorbim în numele multor oameni în acest moment, la fel cum am făcut-o şi în 2003, înainte de intervenţia armată în Irak, când două milioane de britanici au mărşăluit pe străzile Londrei împotriva războiului“, a declarat unul dintre activiştii pentru drepturile omului.

Disclose.tv - London Street Protest Against Syria Intervention At Downing Street

 „După cum am văzut în Afganistan, Irak şi Libia, intervenţiile militare ale Occidentului nu pot fi umanitare“, a continuat activistul.

Publicaţia The Sun a realizat un sondaj pe 2000 de oameni pentru a afla părerea britanicilor despre un eventual bombardament al Armatei Britanice asupra teritoriului sirian. Majoritatea se opun unei asemenea măsuri.

Realizatorul sondajului, Peter Kellner, a afirmat că „publicul este foarte reticent la orice implicare militară“. „Dacă ne întoarcem în timp cu 10 ani, observăm o situaţie similară cu cea pe care o avem acum – o dezbatere grăbită în parlament referitoare la intrarea Marii Britanii în război (atunci în Irak,acum în Siria)- când mai puţin de 30% din public susţinea o intervenţie militară a ţării, fără un mandat specific al Naţiunilor Unite“.

Sătui de război

Nici peste Ocean situaţia nu este foarte diferită. Americanii se opun unui nou război al Statelor Unite în proporţie de peste 60% conform ultimului studiu Reuters, realizat săptămâna trecută. Chiar şi presupusul atac chimic de la Damasc nu a crescut proporţia celor care aprobă o intervenţie militară în Siria.

Conform experţilor de la The Atlantic, poporul american este conştient de limitările guvernanţilor în materie de războaie, având exemple elocvente şi constante în ultimele 5 decade, de intervenţii militare ineficiente şi mult prea costisitoare pentru populaţie: Vietnam, Liban, Irak, Afganistan, Libia dintre cele mai cunoscute. Nu este o întâmplare faptul că foarte puţini americani sunt în favoarea unei intervenţii militare în Siria.

Americanii au învăţat să fie sceptici în privinţa războiului, deoarece presupunerile sau pretextele lansate de persoanele care încep aceste conflicte sunt de multe ori eronate, intenţionat sau nu (exemplul celebru al armelor nucleare ale lui Saddam Hussein, motivul intervenţiei în Irak, catalogat drept eronat ani mai târziu, de aceleaşi elite care au insistat în favoarea conflictului armat).

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: