Macron: „Nu pot să nu constat că, prin legea celui mai puternic, câştigători în Orientul Mijlociu sunt Turcia, Rusia şi Iranul“

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poate, prea rapid şi pe nedrept, am uitat că plecarea rapidă a americanilor din zonele strategice ale Orientului Apropiat nu înseamnă numai o situaţie de criză majoră de credibilitate cu care se confruntă Statele Unite, resimţită acum dureros şi de vârfurile clasei sale politice.

Mai înseamnă - sau ar putea însemna - o "fereastră de oportunitate" pentru europeni care, în anumite condiţii (şi, evident, numai statele care contează în ecuaţia de securitate) să poată solicita intrarea în viitoarea ecuaţie al cărui rezultat va rescrie, cred că pentru mult timp, harta de putere şi defini accesul la controlul zonelor din influenţă din regiune.

Un proces de reinserţie dificil dată fiind politica de multe ori contradictorie şi haotică dusă de puterile occidentale în ultime decenii în raport cu o lume care nu le păstrează prea multer sentimente de amor din cauza dată Pactului Sykes-Picot şi a tragediilor născute din împărţirea arbitrară a unor teritorii, exclusiv pe baza intereselor de tip colonial. Asta, după cum ştiţi, a şi permis inserţia foarte uşoară a americanilor şi alimentarea prestigiului unei super-puteri garante a nouli echilibru apărut după stabilizarea cu greu a noii hărţi a zonei după conflictele succesive între statele arabe şi Israel. În consecinţă, Statele Unite au rămas putere de echilibru şi  influenţă prşi, la nevoie, punctul de referinţă care a garantat rămânerea la putere a unui regim sau altul din zonă.

În acest moment, echilibrul acesta a dispărut după ce marile intervenţii din Irak şi Afganistant au produs rezultatele binecunoscute, punctul final fiind decizia lui Trump retragerea rapidă şi masivă a contingentului din Siria. Iar ceea ce se petrece acum în nordul Siriei, estimează Macron într-o luare de poziţie care este interpretată ca fiind punctul de plecare al unei contra-ofensive europene de mare amploare, "reprezintă o greşeală gravă a Occidentului şi a NATO... Este un fapt care ne-a diminuat pe mult timp credibilitatea".

Definind în acelaşi timp şi obiectivul acestei misiuni strategice tocmai deoarece "Orientul Mijlociu este o regiune strategică şi de vecinătate pentru Europa...acolo trebuie să reclădim o autonomie strategică şi de capacităţi europene...fiindcă nu mai putem să fim partenerii minoritari ai altora, chiar dacă ne sunt aliaţi". Fără îndoială, referirea este la americani, Macron arătând că doar citind un tweet, cum a făcut-o toată lumea, a aflat că Trump ordonase deja retragere trupelor şi eliberarea completă a regiunii. Implicaţii acestei afirmaţii sunt extrem de grave deoarece, în traducere, se spune că Trump nu a anunţat prealabi aliaţii săi europeni din Coaliţie, francezi, germani şi britnici care aveu şi ei trupe în zonă, punându-i în aceeaşi situaţie critică precum trupele foste aliate kurde.

Imagine indisponibilă

Demersul european poate să înceapă după ce, peste câteva săptămâni, Macron, Merkel şi Johnson s-ar putea întâlni cu Erdogan la Londra. Pentru a discuta ce anume? Răspunsul nu este foarte dificil de dat deoarece, până atunci, se va şti ce se alege din acest atât de fragil răgaz de 120 de ore anunţat de americani şi turci (transgresat deja, aşa cum spun rapoartele din teren) şi, mai ales, se vor fi obţinut detaliile întâlnirii decisive de pe 22 octombrie, la Soci, între Putin şi Erdogan. Chestiunea cea mai importantă - şi pentru asta Macron încearcă acum să poziţioneze traiada europeană -este de aşti dacă cele trei ţir (Franţa, Germania,UK) ar fi invitate la masa principală de negogieri şi, în consecinţă, să facă parte din orice tip de soluţie ulterioară pe care să o suţină în Consiliul de Securitate. Sigur că asta este o soluţie care ar putea funcţiona, mai ales dacă Turcia testează acum care mai este credibilitatea SUA ca factor major de disuasiune care să-i impresioneze pe kurzi şi să alunge luptătorii YPG măcar din "zona de siguranţă". Căci, de mai mult, nici et nu-şi închipui că va putea fi vorba.

Europenii ar fi utili deoarece, spre deosebire de americani, ei mai pot discuta în termeni destul de rezonabili cu reprezentanţii kurzilor, acceptând fără prea mari probleme precondiţia lor de obţinere o extindere a privilegiilor zonei autonome de care dispun în estul Sirie. Tot la nivel de principiu, ar putea oferi turcilor şi garanţia prelungirii unor acorduri financiare între UE şi Ankara cum ar fi cel privind la banii necesari pentru funcţionarea taberelor de refugiaţi. Apoi, argument deloc neglijabil,prezenţa acestor ţări la masa de negocieri ar garanta , pe viiotr, în termenii acordului de pace, că la graniţa cu Turcia vor exista patrule mixte cu participarea militarilor din ţările semnatare. Foarte important, mai ales după capotarea acordului SUA-Turcia din august în acest an privind gestionarea unor patrule mixte, operaţiunea din teren începută în septembrie, luând sfârşit odată cu intrarea trupelor turceşti pe teritoriul nid nord-estul Siriei, în condiţiile în care Trump a acceptat să dea ordin de retragere a efectivelor americane.

Există vreo şansă reală de reuşită pentru acest commando european? Contextual, da, mai ales că toţi partenerii locali sunt în căutare de aliaţi iar Trump se îndepărtează de realitate atunci când, în mod repetat, asigură că totul este rezolvat şi că populaţia kurdă este fericită de situaţie, chiar dacă actualmente au migrat în Irak peste un sfert de milion de persoane către taberele instalate în regim de urgenă şi în condiţii mizerabile. Problema reală este cea a tensiunilor din NATO pe care le reliefează atât de pregnant intervenţia lui Macron, ruptura transatlantică fiind posibil să degenereze căci, iată, se precizează public că există o un dezagrement puternic pe ceea ce înseamnă "statutul de aliat" şi tratamentul de care beneficiază în consecinţă.

Sigur că se poate ca cele trei ţări europene să poata intra în construcţia noii soluţii de pace din Siria care este atât de importantă deoarece ea se poate lega de ceea ce se simte ca fiind strict necesar pentru a repara dezastrul din Irak şi Afganistan, pentru a linişti ceea ce mocneşte din nou în Liban şi pentru a trimite un mesaj puternic înspre câteva dintre ţările din Maghreb, în principal Libia şi Algeria. Sigur că se poate, dar absenţa americanilor este cu siguranţă sursă de viitoare riscuri de instabilitate şi probleme, doarece, pe fond, e vorba despre "zona de proximitate a intereselor strategice europene" află şi ea în proximitatea altor zone similare aparţinând alor actori. Există, ca până acum, o similitudine perfectă de interese între această zonă europeană şi zona eur-atlantică? Dacă există vreo fisură, pe ce aliniament se produce şi oare cu ce efect asupra tuturor celorlalte fie, cum spunea Macron, numai la nivel de credibilitate?

Şi ce se întâmplă dacă Emmanuel Macron greşeşte fundamental în estimarea situaţiei, punând sub semnul întrebării o structură funcţională şi jucând totul pe cartea unei structuri care va să vină cumva, dacă altcineva urmează să fie de acord? 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite