Luptători ai Statului Islamic din Siria s-au predat pentru prima dată rebelilor susţinuţi de Statele Unite, care i-au lăsat să se retragă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Forţele rebele susţinute de Statele Unite din Siria au avut parte de un moment inedit în cadrul unei operaţiuni dirijate de armata americană, provocând predarea a peste 100 de luptători ai Statului Islamic din oraşul Manbij. Jihadiştii au fost lăsaţi ulterior să se retragă, pentru a asigura securitatea civililor pe care aceştia îi ţineau ostatici, relatează USA Today.

Colonelul Chris Garver, purtător de cuvânt al coaliţiei conduse de Statele Unite împotriva reţelei teroriste, a declarat că militanţii s-au predat după ce au fost încercuiţi de membri ai Forţelor Democrate Siriene, recrutaţi şi antrenaţi de coaliţie.

Luptătorii SI, care foloseau civili pe post de scuturi umane, au acceptat să-şi predea armele în schimbul retragerii paşnice din oraş, marcând prima ocazie în care membri ai reţelei teroriste s-au predat de la începutul conflictului sirian.

Rebelii au acceptat târgul pentru a proteja civilii prinşi în mijlocul conflictului, conform oficialului american. Militanţii islamişti au fost urmăriţi prin intermediul dronelor în retragere.

Consultanţii americani pentru forţele rebele siriene ştiau despre înţelegerea dintre cele două grupuri şi au fost de acord să nu bombardeze convoiul de retragere al islamiştilor, deşi i-au sfătuit pe rebeli să considere şi alte opţiuni. Garver susţine că decizia de a nu bombarda convoiul a fost luată fiindcă acesta cuprinde şi civili. 

Bătălia pentru oraşul Manbij, din nordul Siriei, a durat mai bine de trei luni şi s-a soldat cu moartea a peste 2.000 de militanţi ai reţelei teroriste. Numai în luna iulie, avioanele coaliţiei au lansat 1.000 de proiectile asupra poziţiilor SI din oraş. 

Odată cu avansarea bătăliei, militanţii islamişti au început să monteze explozibili în clădiri şi să trimită civilii în mijlocul schimburilor de focuri, însă s-au văzut învinşi după ce rebelii sirieni au reuşit să le taie orice rută de retragere.

„Statul Islamic a arătat în repetate rânduri că poate lua decizii foarte pragmatice” a declarat Jennifer Cafarella, analist la Institutul pentru Studiul Războiului din Washington.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite