Lumea secretă a homosexualilor din Uganda: poveştile celor care se tem să nu fie condamnaţi la moarte din cauza orientării lor sexuale

Lumea secretă a homosexualilor din Uganda: poveştile celor care se tem să nu fie condamnaţi la moarte din cauza orientării lor sexuale

FOTO: Shutterstock | Un proiect de lege prevede pedeapsa capitală pentru homosexualii din Uganda

Oficialii guvernului din Uganda au propus un proiect de lege ce vizează susţinerea imaginii tradiţionale a familiei, şi potrivit căruia orice homosexual va fi condamnat la moarte din cauza orientării sexuale.

Ştiri pe aceeaşi temă

Uganda a ajuns în atenţia presei internaţionale în 2009, după ce guvernul său a propus o lege împotriva homosexualilor, cnoscută şi sub numele de „Legea care ucide homosexualii”. Potrivit acesteia, actele de natură homosexuală sunt pedepsite prin execuţii. După trei ani, legea a fost propusă din nou pentru adoptare, în februarie 2012, de către David Bahati, politicianul ugandez ce a autorizat legea respectivă. În mare parte, aceasta este un răspuns la administraţia Obama, care susţine drepturile internaţionale ale homosexualilor, ca parte din campania desfăşurată pentru drepturile omului.

În ciuda sprijinului internaţional, în Uganda soarta bărbaţilor şi a femeilor care îşi recunosc orientările sexuale diferite este în pericol. Activistul pentru drepturile homosexualilor, David Kato, a fost bătut până la moarte în 2011, iar rapoartele şocante privind violenţa împotriva persoanelor de alte orientări sexuale sunt tot mai multe. Fotograful Tadej Znidarcic s-a hotărât să fotografieze o parte dintre bărbaţii şi femeile ce formează lumea secretă a homosexualilor din Uganda. Publicaţia „Foreign Policy” a strâns laolaltă aceste fotografii, împreună cu experienţele subiecţilor respectivi, a căror identitate nu a fost dezvăluită.

O capcană şi un şantaj

„Înainte eram credincios, dar acum nu mai sunt. Mi-am pierdut credinţa din cauza predicilor pline de ură ale creştinilor de aici. Mai bine mă duc la mine în cameră, să ma rog singur lui Dumnezeu. Ştiu că El este acolo“, spune un bărbat.

El povesteşte cum autorităţile i-au întins o capcană: atunci când un bărbat l-a întrebat dacă este căsătorit şi a aflat că, de fapt, el este interesat de bărbaţi,  au făcut schimb de numere de telefon şi s-au întâlnit în următoarea zi. „Pe când eram la plimbare cu motocicleta lui, am rămas fără combustibil. La coborâre aştepta un poliţist care a început să mă ameninţe că va publica fotografia  în ziare. La secţia de poliţie trebuia să dau o declaraţie prin care recunoşteam că am vrut să întreţin relaţii sexuale cu bărbatul cunoscut cu o zi în urmă. Deşi am refuzat să semnez, poliţiştii au continuat să mă umilească, cerându-mi, în cele din urmă, aproximativ 500 de euro. Nu aveam atâţia bani.  Am negociat pentru o sută de euro, bani strânşi pentru taxele şcolare ale fratelui meu.  Doi poliţişti m-au însoţit până acasă pentru a le da suma de bani negociată, după care am fost eliberat“.

Confuzia: E fată sau băiat?

„La mine problema constă în felul în care mă îmbrac. Toată lumea se întreabă «Este fată sau băiat?» De exemplu, în cluburi, unde fetele intră gratis, sunt confundată cu un băiat sau stârnesc aceleaşi întrebări «Este bărbat sau femeie?» Fiind o fată cu comportament de băiat, atrag cele mai insistente priviri.

Dacă sunt lesbiană şi nu deranjez alte persoane, ci îmi văd de treabă, de ce să fiu arestată? Sunt o persoană liniştită, de ce să mă omoare? Noi, fetele băieţoi, nu vom fi libere. Cei din jur îşi pot da seama că suntem lesbiene şi dacă legea va fi promulgată, oricine poate merge la poliţie să depună plângere împotriva ta. Nu-mi voi schimba stilul de îmbrăcăminte sau al felului în care arăt. Aşa sunt eu.

Familia mea deja bănuieşte. Dacă le spun adevărul, mă vor urî. Odată, fratele meu mi-a citit nişte mesaje de pe telefon pe care le trimiteam iubitelor mele. M-a întrebat dacă respectivele mesaje erau destinate unei fete sau unui băiat. Nu i-am răspuns.”

Fac ceea ce mă face pe mine fericit

„La mine în familie, toţi membri ştiu adevărul, însă, cu excepţia surorii mele şi a vărului meu, nimeni nu discută despre asta. După articolul din ziarul local cu privire la homosexualitatea mea, sora mea m-a întrebat dacă este adevărat ceea ce scria în presă. Chiar dacă iniţial am infirmat, în cele din urmă i-am spus adevărul despre orientarea mea sexuală. De atunci, familia s-a distanţat de mine pentru aproximativ cinci ani. Doar în ultimii doi ani relaţia între noi s-a mai îmbunătăţit.

Un tip pe care îl cunosc mi-a furat telefonul şi le-a spus tuturor celor care mă sunau că sunt homosexual şi că voi fi arestat. Chiar şi şeful meu m-a întrebat despre orientarea mea sexuală şi i-am spus adevărul, fiind conştient de faptul că exista posibilitatea ca poliţia să mă aresteze pentru asta.

Mi-am acceptat situaţia la vârsta de 25 de ani. Partenerul meu de atunci, un prieten, m-a sfătuit să fac ceea ce mă face pe mine fericit”.

Vreau să locuiesc în ţara mea fără să-mi mai fie frică

„În proiectul de lege, homosexualitatea este asociată cu violul şi violenţa. Nu putem fi comparaţi cu animalele, cu vracii sau cu violatorii. Suntem oameni normali care se iubesc. Nu trăim în această societate pe baza alegerii noastre: dacă suntem gay, suntem gay. Trebuie să accepţi asta.

Nu mă duc la biserică pentru că aici homosexualitatea este criticată foarte mult. Reprezentanţii bisericii declară că orientarea noastră sexuală este o nebunie. Oriunde mergem, se vorbeşte despre homosexualitate. Toţi cred că noi facem asta pentru bani.

În baruri, oamenii mă insultă. La biliard, de obicei, mă întreabă „Eşti băiat sau fetiţă?”. Vor să mă bată şi mă ameninţă că mă violează. În urmă cu câţiva ani, mama mea vitregă m-a văzut la televizor la un workshop iniţiat de organizaţia de lesbiene din care fac parte. Când m-am întors acasă m-a insultat, a făcut glume vulgare la adresa mea şi i-a spus proprietarului să mă dea afară din casă. Nu am fost deloc pregătită pentru o asemenea reacţie. M-am ascuns până când asociaţia mi-a găsit o locuinţă.

Nu mai vreau să mă ascund prin dulapuri. Vreau să locuiesc aici, în ţara mea, nu să fug tot timpul.”

Vânătoarea de vrăjitoare

„De cele mai multe ori, oamenii te sună şi te şantajează. Nu ştii cine te sună. Consider că, dacă legea este votată în Parlament, va începe vânătoarea, „vânătoarea de vrăjitoare”. Raidurile şi şantajele se vor intensifica, pentru că vor fi încurajaţi de lege.

În prezent, comunitatea gay nu are niciun viitor. Sperăm şi ne rugăm ca legea să nu fie votată.”
Dacă le-am refuzat avansurile, m-au atacat „Vreau să fac ceea ce simt: să o sărut şi să o îmbrăţişez pe prietena mea fără să-mi fie teamă, să mă căsătoresc cu ea precum procedează heterosexualii. Vreau să avem aceleaşi oportunităţi ca şi ei. Să deţin o proprietate. Dacă oamenii află că proprietatea aparţine unui homosexual, o incendiază.

Am fost hărţuită sexual de colegii mei de la muncă. În fiecare zi plec de la muncă târziu. Într-o seară, un coleg a stat şi el peste program, spunând că are treabă. A început să mă atingă ceea ce m-a determinat să-i mărturisesc că nu-mi plac bărbaţii.

Ziarul „Red Pepper” a publicat un articol din care reieşea că eu mă întâlnesc cu una dintre fetele cu care mergeam la masă. La muncă am găsit copii ale articolului expuse la avizier. Dintr-o dată, am devenit paranoică cu privire la atitudinea celor alături de care am muncit până atunci. După o lună de la apariţia articolului, mi-am luat concediu medical. La întoarcere m-au concediat. Ulterior, şeful m-a vizitat să vadă cum mă simt. M-a întrebat dacă sunt lesbiană. După spusele lui, pentru el nu era nicio problemă, dar mai mulţi angajaţi i-au înaintat plângeri la adresa mea.”

Ameninţarea cu violul pentru a le demonstra feminitatea

„Când a fost emis proiectul de lege, familia mea a început să se îngrijoreze, pentru că, potrivit legii, ei trebuiau să mă reclame. Am încercat să-i liniştesc, deoarece legea mă viza pe mine. Voi locui şi pe viitor tot aici, în Uganda, pentru că aici este casa mea.

Voi lupta, pentru că o bucată de hârtie nu mă va determina să plec. Nu vreau să locuiesc aici şi să fac pe eroina, însă este singurul loc din lume pe care îl cunosc. Îl iubesc prea mult.
Am fost ameninţată cu violul pentru a le demonstra că sunt o femeie adevărată. Am fost agresată peste tot: în transportul public, la piaţă, pe stradă, în baruri şi în restaurante.

Nu vreau să las impresia că este imposibil de greu aici, însă este greu. Oamenilor le este teamă să vină aici.“

Nu este o lege, ci o condamnare la moarte

„La liceu am realizat că sunt lesbiană. Am vrut să mă schimb, să iubesc bărbaţii. Am ars toate scrisorile primite de la fete. Am postit, m-am rugat ca să pot iubi bărbaţii. Iubitei mele din perioada respectivă i-am spus că păcătuim şi să ne orientăm fiecare spre o relaţie cu bărbaţi. Însă nu a funcţionat, dimpotrivă, a fost mai rău.
După ce proiectul de lege a fost propus, când am ajuns acasă, o parte dintre persoane m-au atacat verbal. Mă acuzau că sunt o păcătoasă, că nu sunt de încredere pentru fetele lor. Nu pot numi proiectul respectiv o lege, ci o teroare sau o condamnare la moarte. M-am întrebat dacă o fiinţă umană a propus o asemenea lege.

Cu acest proiect, reprezentanţii guvernului susţin că luptă pentru respectarea familiei tradiţionale. În schimb, fiinţele umane nu pot să hotărască moartea sau închiderea pe viaţă pentru o altă fiinţă umană. Cum să mă compare pe mine cu persoanele care omoară copii? Eu doar iubesc femeile. Dacă legea va fi votată, proprietarul, familia, prietenii pot fi arestaţi. Nu poţi apela la nimeni să te ajute. Oamenii vor începe să se vâneze unii pe alţii.”

Viaţă dublă

„Am o prietenă care nu ştie adevărul despre mine şi un copil. Nu ştiu dacă bănuieşte ceva, cert este că nu-mi arată nimic. Nu mă întreabă nimic nici atunci când nu dorm acasă. Am de gând să-i mărturisesc, însă aştept până va fi independentă financiar. Doar atunci îi voi spune şi dacă va decide să ne despărţim, măcar va putea să se întreţină.

Am început relaţia cu ea când nu eram sigur cu privire la sexualitatea mea. Ştiam că îmi plac bărbaţii, dar mă gândeam că este din cauza faptului că nu am ieşit prea mult cu femeile. Pe măsură ce deveneam mai legat de ea, realizam că sunt homosexual. Era foarte inconfortabil acasă. Deseori mă întreba de ce nu eram activ sexual, ce se întâmplă cu mine. Mă apăram printr-o minciună: libidoul scăzut.

În prezent am un iubit. Sunt absolut sigur că nu am învăţat asta de la nimeni. Ştiu că orientarea mea sexuală este nativă, încă de la şapte opt ani am bănuit asta. Dumnezeu înţelege. El m-a creat ca atare, aşa că de ce să mă condamne acum?

Viitorul nostru (al meu şi al partenerului meu) este să ne ascundem în continuare. Nu este deloc plăcut. Societatea ugandeză este foarte tradiţionalistă, religioasă şi modestă. Comunitatea gay nu are nicio şansă în Kampala. Vom fi bătuţi. Suntem cu mult timp în urmă. ”

„Vreau o familie

„Când eram la liceu, fetele obişnuiau să-mi trimită scrisori, dar nu înţelegeam ce voiau de la mine. Mă întâlneam cu băieţii. Îmi puneam semne de întrebare după ce ieşeam cu bărbaţii, însă nu mă simţeam deloc bine. Mi-am dat seama de sexualitatea mea după ce am ieşit cu prima mea iubită.

M-am logodit cu ea. Participarea la ceremonia de logodnă era pe baza invitaţiei şi, bănuiesc, că unul dintre invitaţi ne-a făcut publică povestea la ziarul „New Vision”. Articolul m-a făcut cunoscută, însă mi-a furat prietenii şi locul de muncă. M-au ignorat şi nimeni nu mai voia să fie în preajma mea. 

Jurnaliştii au publicat liste cu toate lesbienele din Kamapala şi adresa locuinţelor lor. Eram dată afară din baruri, aşa că nici nu am mai ieşit. În baruri, unii bărbaţi mă ameninţau «Te vom viola, te vom bate, te vom viola în grup până când îţi va veni mintea la cap» Vreau să locuiesc cu iubita mea, să ne căsătorim, să avem un copil sau doi, adică o familie.”

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: