Lumea din jur: credinţă, proteste şi câteva cifre

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ocupaţi cu numărarea celor infectaţi cu perfidul COVID, în noul tsunami al crizei din sezonul primăvară – vară, suntem prea puţin atenţi la ceea ce se întâmplă prin jur. Să fie la alţii!

Pentru că la Istanbul e mai greu acum de ajuns, nu rezonăm, probabil, cât ar trebui la schimbarea de statut al, deja, fostului muzeu al Catedralei Sfânta Sofia, Hagia Sofia, redevenit moschee prin decizie de tribunal şi decret prezidenţial. Timp de un mileniu a fost Hagia Sofia, „Sfânta Înţelepciune”, o imagine aurită a creştinătăţii. 500 de ani a fost „Aya Sofya”, prima dintre moscheile imperiale otomane. Tot otomanii au şi restaurat-o, cu ajutor bine plătit şi creştinesc, italiano – elveţian, la mijlocul secolului 19. După 1934 a fost muzeu, o clădire laică într-un stat laic, cu un preşedinte la fel. Din iulie 2020, va fi din nou moschee, într-un stat care îşi venerează iar tradiţiile otomane, sub un preşedinte care, uneori, e numit sultan. Unii contestă, iar alţii se bucură. Şi toţi au dreptate.

Deci e vorba de credinţă, iar ea, nu-i aşa, are nevoie de locuri somptuoase să se exprime. Ceva mai est de noi s-a inaugurat Catedrala Forţelor Armate ale Federaţiei Ruse, de fapt ”biserica principală” cum, corect, scrie pe site-ul în limba română (prietenii moldoveni ştiu de ce) al patriarhiei de la Moscova, la rubrica, desigur, „Biserica şi Statul”. Catedrala se află în apropiere de Kubinka, un oraş în apropiere de Moscova, unde există, tot pe aproape, şi un muzeu al tancurilor. Crucea şi tancul împreună. Erau proiectate pentru execuţie în interior şi câteva portrete de ctitori, cum se face de obicei, printre care şi cel al lui Putin. În înţelepciunea lui, preşedintele rus a decis că e încă prea devreme pentru celebrarea actualei conduceri a ţării. Şi el are dreptate.

Prin America, gestiunea virusului a cam luat-o razna şi câţiva guvernatori ai unor state, mai ales din sud şi mai ales republicane, ale căror locuri în sondaje nu se simt prea bine după ce domnii cu pricina au decis să relaxeze cam devreme măsurile de combatere a pandemiei, spun că de vină sunt de fapt testele, prea multe. Şi ei au dreptate, dar nu prea se pot exprima cu adevărat. Altfel, ar spune că au făcut-o, de fapt, ca să dea bine la bilanţul pandemic şi electoral al preşedintelui Trump. Acum, când nici pe peluza  de la Casa Albă nici iarba nu mai creşte cum creştea odată, iar sondajele se răsucesc peste noapte, nu e cazul să aducă şi ei mai multă supărare într-un loc Oval. Şi au dreptate.

Pe la noi, prin statele unite ale Europei, lucrurile se întâmplă cam la fel. Grăbite să ofere  o pauză meritată propriilor alegători, după mai multe luni de regim strict şi plimbări în cerc, câteva guverne s-au trezit că neascultătorii cetăţeni şi-au luat cu de la sine şi alte libertăţi, iar acum zburdă şi ei, dar şi Covidache, fără să mai ţină cont de distanţe sociale şi statistici. Când s-a deschis poarta şi s-a revărsat tot ce se acumulase în spatele ei, e greu acum să încerci să o mai legi la loc cu lanţuri. A simţit asta chiar şi preşedintele Serbiei, proaspătul câştigător, prin neprezentarea echipe adverse, al alegerilor din 21 iunie, primele alegeri europene din pandemie. Alexandar Vucic a dat şi tot Alexandar Vucic a luat înapoi măsurile de reinstituire a stării de urgenţă. Au fost suficiente câteva sute de protestatari ca să-l răzgândească. Avea şi el dreptate când a încercat, dar nu a fost să fie. Preşedintele sârb rămâne, totuşi, cu trofeul reprezentat de câştigarea ”alegerilor fără alegeri”, cum spune, răutăcioasă, opoziţia sârbă, iar modelul de consultare electorală (şi de câştigare a lor, că, altfel, ce rost are) în vreme de criză, ar putea să îi inspire, dacă nu a făcut-o deja, şi pe alţii. Nu dau nume, dar sunt cam galbeni la batiste.

Acum câteva zile, doamna Merkel a rostit la Bruxelles probabil ultimul ei discurs european. Dar ce discurs! Printre altele, nu atât de interesante, dar în ton cu tonul general al discursurilor anterioare ale cancelarului german, a spus şi următoarele: ”Vremea în care noi puteam, oricând, să ne bazăm pe alţii, a trecut. Noi, europenii, trebuie să ne luăm destinul în propriile mâini dacă vrem să supravieţuim”. Wow! Să fie un semnal către domnul acela blond de peste ocean, nu foarte politicos cu Bătrâna Doamnă (Europa, ştiţi dumneavoastră!)? O fi la supărare? Se prea poate. Germania tocmai şi-a început mandatul la preşedinţia Consiliului Europei şi deja masa e plină de notele de plată pentru refacerea economică a UE. Mai sunt şi nişte membri recalcitranţi care contestă regulile statului de drept european (Polonia, Ungaria) sau pe cele care limitează îndatorările (Italia). Doamna Merkel le-a spus să stea în banca lor, altfel... Să fie problema succesorului? În decembrie ar trebui să se lămurească şi acest lucru. Ar putea, atunci, să concluzioneze: „Ende gut, alles gut” / „Totul e bine când se termină cu bine”. Şi dacă nu va fi aşa? Am, sau nu, dreptate?

Pe bulevardele centrale din Hong Kong, spălate bine după răzmeriţele studenţeşti din 2019, au ieşit acum câteva zile, pentru a (nu) aniversa cei 23 de ani de suveranitate chineză, doar câteva sute, organizatorii zic mii, de protestatari. Evenimentul a fost în paralel cu intrarea în vigoare a noii legi a securităţii, ceea ce a şi dus la reţinerea de către poliţie, pe noile prevederi, a peste 300 de participanţi. Aniversarea a decurs însă bine, iar Carrie Lam, şeful (e o doamnă, dar, fiind poreclită ”luptătoarea”, merge o derogare de gen) a concluzionat: ”Noua lege (a securităţii, n.n.) va readuce prosperitatea în Hong Kong”. Mult mai rapid, am spune noi, decât după cei 50 de ani promişi. Cum să nu-i dai dreptate!

Şi mai e un subiect unde îmi este, însă, foarte greu să dau verdicte. Poate doar nişte cifre acolo, de sprijin, dar şi ele ce pot spune?

Un raport al unor experţi britanici, intitulat ”China’s Elite Capture”, vrea să ne convingă că o serie de lideri, tot britanici, nu au fost chiar ruşinaţi atunci când compania chineză Huawei le-a făcut nişte apropouri. Bine, se spune, asta s-a întâmplat mai demult, pe vremea lui David Cameron, prim-ministrul care a tras cartea necâştigătoare numită Brexit. Miza acestor dezvăluiri ar fi decizia pe care ar trebui să o anunţe, la sfârşitul lunii iulie, actualul premier, Boris Johnson. A fi sau a nu fi cu Huawei! Compania chineză cu 40% din piaţa mondială de telecomunicaţii, lider, se pare, incontestabil, în tehnologia 5G, avea nevoie de ceva lobby ca să se menţină şi pe piaţa vest europeană. Pe motive de securitate, de tentative de hackerism strategic, chiar de Covid-19, să nu uităm solidaritatea cu cele 13 foste colonii, britanicii s-ar putea, totuşi, să le spună „bù”, adică nu, chinezilor de la Huawei.

Şi ce dacă, ar putea să răspundă aceştia. Cine are tehnologia, adică ei, va avea şi viitorul. Cam 1 trilion (!) de dolari este adaosul anual pe care îl permite utilizarea 5G. Aşa, pentru început. În 2012, adică, să zicem, alaltăieri, China era pe locul 6 la cererile pentru brevete de invenţii. În 2019, a depăşit SUA, iar Huawei este deja de trei ani în frunte. Într-o situaţie realizată de World Intellectual Property Organization (WIPO) pentru anul 2019, China este pe locul 1 pe plan mondial la comunicaţiile digitale, iar Huawei este tot pe locul 1 la numărul de patente înregistrate pentru invenţii. SUA este, la acest capitol, pe locul trei, iar prima firmă americană din clasament, Qualcomm Incorporated, este pe locul 4. Patru din primele zece companii inovatoare din lume sunt chineze.

Nu spun că e de bine. Sunt, totuşi, doar nişte cifre. Spun ele mai multe? Poate da. Şi nu îmi doresc să am dreptate.  

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite