Lumea se bagă în stare de urgenţă: adevăratul „război nevăzut”

Suntem într-un moment pe care istoria-l va consemna ca provocând una dintre acele mutaţii civilizaţionale profunde care vor marca evoluţia ulterioară a lumii noastre.

În bine sau în rău, nimeni nu ştie încă, dar este absolut limpede că vom trăi de acum înainte pe alte coordonate, redevenită –la un mod extrem de brutal – conştientă de limitele unui progres general pe care se bazează mondializarea, posibil de anulat în câteva zile, cu perspectiva întoarcerii la timpuri trecute şi deloc plăcute. 

Ce avem acum deja dovedit? Faptul că, aşa cum s-a petrecut în perioadele de mari conflicte (în mod deosebit în timpul celor două războaie mondiale), există un punct de inflexiune în care se adună tensiunile enorme existente în subteran şi, animate de virulenţa unui eveniment cu maximă corozitate (cum este acum această pandemie), societăţile pot uita cvasiinstantaneu de toate discursurile civilizaţionale anterioare şi vor căuta să se adăpostească cât mai rapid şi mai complet în scoica închipuit –protectoare a graniţelor naţionale şi măsurilor legislative prevăzute pentru asemenea situaţii extreme. 

E bine? Este singura soluţie? Vom vedea efectele. 

Dar lucrurile au început să se mişte rapid şi în primul rând cred că ar trebui să ne intereseze şi ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat deja – fapt de o gravitate extremă – că Europa se află în centrul pandemiei . De acum, nu mai e vorba de josuri teoretice. E vorba despre supravieţuire.

Care sunt măsurile luate la nivelul instituţiilor europene?

În total, Comisia Europeană a anunţat deblocarea unui pachet financiar de 37 miliarde Euro destinat investiţiilor şi de care vor putea beneficia toate companiile europene considerate drept vulnerabile. Prioritatea, aşa cum spuneam cu câteva zile în urmă, va fi acordată IMM-urilor, sectorului sănătăţii şi finanţării măsurilor pentru mărirea sustenabilităţii unor pieţe ale muncii aflate în pericol. În plus, Comisia propune şi garantarea unor împrumuturi în favoarea IMM-urilor până la valoarea de 8 miliarde Euro. În fine, a fost anunţată trecerea la nivelul de “flexibilitate maximă” în raport cu regulile existente privind ajutoarele de stat şi cele care gerează limitele deficitului public (decizia fiind de a scoate provizoriu din regulile de deficit bugetar toate cheltuielile publice destinate compensării efectului crizei.

De partea cealaltă a Atlanticului, Trump a decis să acţioneze în virtutea prevederilor conţinute în “Stafford Act” din 1974 care-i oferă posibilitatea deblocării de credite de urgenţă, deschizând astfel posibilitatea Agenţiei americane de gestionare a situaţiilor de urgenţă de a ajuta Statele şi colectivităţile locale “pentru a salva vieţi, pentru a proteja bunuri, sănătatea publică şi securitatea sau de a face faţă unei catastrofe”. În acest context, Trump a declarat “urgenţă naţională” şi a pus la dispoziţia statului federal suma de 50 de miliarde $ care vor putea fi împărţiţi după nevoile urgente ale fiecăruia dintre State şi către companiile aflate în dificultate. De asemenea, Statele sunt autorizate să solicite credite federale pentru a acoperi până la 75% din cheltuielile curente pentru teste medicale sau echipamente medicale specifice sau, foarte important, pentru acoperirea salariilor personalului din serviciile de urgenţă ca şi ale poliţiştilor care-i protejează. Vom vedea dacă, în textul legislativ aprobat de Camera Reprezentanţilor, vor rămâne nişte prevederi extrem de importante precum finanţări pentru concedii medicale de până la 14 zile  precum şi o revalorizare a indemnizaţiilor de şomaj pentru persoanele concediate din cauza consecinţelor economice ale epidemiei. Se mai solicită şi credite pentru finanţarea a până la trei luni de concediu medical pentru ca salariaţii să-şi poată ajuta bolnavii din familie.  

Ce au decis câteva dintre statele europene?

În primul rând, de azi, Polonia şi-a închis frontierelor tuturor cetăţenilor străini începând din această noapte. Aceeaşi decizie a luat-o şi Danemarca, iar Austra a pus în funcţiune o cvasi-închidere totală a frontierelor cu Italia, instaurând controale riguroase la cele două puncte de trecere, cu obligaţia de prezentare a unui certificat medical de sănătate. Un mecanism similar a fost pus în execuţie şi de Slovenia care anunţase că închide total frontierelor străinilor (cu excepţia polonezilor). Acum se fac controale la cele şase puncte de frontieră rămase deschise. Ucraina a decis să aplice aceleaşi restricţii pentru o durată de cel puţi două săptămâni.  Republica Cehă a anunţat reguli similare, măsura fiind aplicată de luni 16 martie tuturor celor care doresc să intre în ţară dar şi propriilor cetăţeni care doresc să plece în străinătate. Franţa a anunţat că, în următoare zile, vor fi aplicate măsuri foarte severe de control la frontiere în jurul Spaţiului Schengen sau chiar să le închidă pentru a limita propagarea riscurilor. Cipru anunţă că, pentru două săptămâni, interzice intrarea pe teritoriul naţional a oricărui cetăţean care nu este nici cipriot, nici rezident. Joi, România anunţa că închide temporar mai multe puncte de frontieră la graniţa cu Ucraina, Bulgaria, Serbia şi Republica Moldova.

Prin cumulare, aceste decizii dau cumva dreptate lui Luca Zaia, preşedintele regiunii Veneto, una dintre cele mai afectate de pandemie: “Spaţiul Schengen nu mai există, ne vom aminti de el doar din cărţile de istorie”? Posibil să nu fie vorba doar despre o convingere individuală, ci despre un sentiment care începe să câştige rapid teren la nivel european. În orice caz, cu un accent de oarece disperare, ieri, preşedinta Comisiei Europene, sperând să mai păstreze ceva din ce a fost “Europa libertăţilor fundamentale” aducea aminte că “la modul general, interzicerea libertăţii de circulaţie nu este considerată ca o măsură foarte eficace de către specialiştii de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii”.

În cazul – teoretic – în care în România se va constata că ar fi nevoie de stare de urgenţă (posibil să ne permitem să ne gândim la aşa ceva din moment ce avem exemplul american în faţă), atunci ce ar avea la dispoziţie decidenţii noştri şi ce anume presupun, din punct de vedere legal, cele două scenarii extreme, starea de urgenţă şi starea de asediu? Aveţi aici textul legii respective  foarte important de cunoscut fie şi ca simplu exerciţiu intelectual. Este însă, iarăşi din punct de vedere teoretic, să vedem că apar în Europa germenii unei situa’ie care să poată anula cvasi-complet tot ce a însemnat câştig constructiv după cel de-al Doilea Război Mondial şi să ne întoarcă la momentul în care fiecare popor, împlătoşat în propriile sale spaime, uri şi isterii, spera ca doar el să scape şi ceilalţi să moară? 

Se poate? De ce nu? 

Dar marea problemă, cea esenţială, nu constă numai în existenţa instituţiilor şi aplicarea legilor, inclusiv în forţă de către instituţii abilitate. 

Esenţialul, după cum vedem la o scară nemaivăzută în această Europă aflată în stare de criză maximă, este nivelul de conştiinţă sau de inconştienţă pură, malignă deoarece născută din nepăsare şi incultură, a migraţiei româneşti care se desenează acum la frontierele României, provenind din Italia în primul rând, focarul cel mai grav şi mai activ de infecţie. Degeaba legile, geaba îndemnurile timide ale unor politicieni care nu vor să-şi piardă baza electorală din diaspora, dacă raţionamentul egoismului individual corodează tot şi poate transforma România însăşi într-un caz ciudat de tip excentric. 

Pentru asta, din păcate, nu mai poate exista lege restrictivă. Nu mai rămânem decât noi cu noi.