Lovitură de teatru: Egiptul anunţă că părăseşte Alianţa MESA, „NATO Arab“

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
dd

Absolut neaşteptat acest eveniment ce poate fi asemuit unui cutremur de mare intensitate, mai ales că urmează întâlnirii de acum trei zile între liderii SUA şi ai Egiptului, ocazie cu care Trump, poate total neinformat asupra a ceea ce avea să urmeze, îl lăudase în termenii cei mai entuziaşti pe omologul său, conducătorul unei ţări esenţiale în construirea oricărui raţionament, fie el de pace sau de conflict, în zona atât de sensibilă a

Orientului Apropiat. Cu atât mai mult cu cât Egiptul are, de departe, cea mai mare armată din regiune şi, poate la fel de important pentru cei care cunosc ceva din raţionamentele discrete, dar atotputernice ce reglementează viaţa lumii musulmane, la Cairo se află celebra Universitate A-Azhar (fondată în 970), socotită valoarea de referinţă şi centrul înţelepciunii şi sursa de reglementare morală pentru viaţa a sute şi sute de milioane de drept-credincioşi din toată lumea.

În principiu, se ia drept o axiomă general acceptată faptul că niciun proiect în regiune nu poate fi considerat valabil dacă, într-un fel sau altul nu are sprijinul Egiptului, cel mai strălucit exemplu fiind Tratatul de Pace semnat cu Israelul, rezultat al Acordurilor de Pace de la Oslo şi care păreau că lansează un proces ireversibil bazat pe acceptare principului “celor Două State” şi a rezolvării oficiale a statutului Făşiei Gaza şi a zonei Cisiordaniei ocupate.

Nu mai repet aici detaliile ce vă sunt cunoscute în privinţa noii politici a Preşedintelui Trump în ce priveşte Orientul Mijlociu, pe de o parte prevăzând şi aplicând retragerea de forţe din zone tradiţionale de influenţă SUA, pe de altă parte concentrând, fie şi numai teoretic, mari eforturi în vederea constituirii unei alianţe politico-militare pentru contracararea influenţei împotriva Iranului. În acest context s-a născut o formulă de alianţă denumită mai întâi Alianţa Militară Islamică pentru Lupta împotriva Terorismului (IMAFT) devenită mai apoi Coaliţia militară Islamică Împotriva Terorismului (IMAFT), prezentată public în luna decembrie 2015 cu următoarea componenţă: Bahrein, Oman, Egipt, Iordania, Kuweit, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite. Imediat apoi, din 2017,  începe să se vorbească despre formarea unui “NATO arab”, referire directă la Pactul de securitate propus de Washington ţărilor prieyene din Orientul Miljlociu: Middle East Strategic Allliance (MESA), primul exerciţiu militar complex al noii structuri de forţe fiind exerciţiu complex terestru, aerian şi naval denumit  Arab Shield 1 desfăşurat în regiunea vestică a Egiptului (3-18 noiembrie 2018), în prezenţa şi a unor observatori din Maroc şi Liban. Dar între exerciţii militare şi o decizie formală de a se implica cu trupe într-o intervenţie externă e drum foarte lung, iar generalul el Sissi a intuit corect riscurile atunci când a refuzat să aprobe contingentele solicitate de coaliţa condusă de saudiţi în acţiunile militare contra rebelilor Houti în Yemen, ţara sa refuzând în acelaşi timp să rupă legăturile de prietenie cu regimul Assad din Siria...ridicând mai multe semne de întrebare asupra posibilităţii reale ca saudiţii să poată într-adevăr dă realizeze comanda americană de a constitui frontul arad sunit îndreptat împotriva şiiţilor iranieni.

Dubiile iniţale priveau incapacitatea tradiţională a lumii arabe de a putea prezenta un front unit, multe experienţe anterioare dempnstrând că eforturile în acest sens au fost risipite în van, odată cu speranţele depăşii certurilor sectare care animă de secole fiecare societate pe model tribal din Orientul Apropiat. Dar este o explicaţie generică şi care nu lămureşte pe deplin decizia Egiptului. Mai degrabă trebuie să luâm în considerare semnalele grave de alarmă care au urmat declaraţiilor-promisiunilor de campanie făcute de Netanyahu în ce priveşte re-anexarea Făşiei Gaza, adică, practic, ruperea Tratatului de Pace de la Cairo din 1974 şi, în consecinţă, foarte posibil, a relaţiilor cu Egiptul. Mişcarea anunţată de Primul Ministru israelian presupune extinderea oficială a teritoriului Statului Isarel, cu noi frontiere şi cu armata aşezată pe noi aliniamente, unele care readuc amintiri foarte dureroase pentru egipteni.

Pe de altă parte, dacă este foarte clară intenţia americană de a vedea iniţiindu-se o acţiune decisivă împotriva Iranului, egiptenii ştiu că, după declaraţiile lui Trump privind recunoaşterea Ierusalimului drept caputală unică şi indivizibilă a statului Israel (incluzâmd deci zona Ierusalimului de Est considerat de comunitateda internaţională drept “teritoriu ocupa”), SUA a creat un val de teamă în rândul conducătorilor lumii arabe. Serbiciile lor de informaţii iau foarte în serios problema unor mişcări ample de protest motivate de mesajele liderilor religioşi şi, în orice caz, măsoară îngrijoraţi ridicarea sentimentelor anti-americane în ţări odinioară “fără probleme” precum Iordania sau Kuweit, spre exemplu. Pe de altă parte, generalul el-Sissi este un supravieţuitor al multor furtuni politice majore şi face acum acest înapoi în momemntul în care aude, din Maghreb, sunetul cunoscut al luoptelor fratricide care se pot transfirma oricând în masacre, în Algeria şi Liban. Iar Frăţia Musulmană nu a murit, sursele sericiilor de informaţii europene spun  că, dimpotrivă, ar fi pe cale să renască în multe ţări din Maghreb, alimentată de fluxul de jihadişti proveniţi din Siria, mulţi pare-se întorşi acasă în Egipt, acolo unde s-a aflat principalul bazin istoric de recrutare al mişcării.

În fine, generalul el-Sissi a menţinut tot timpul relaţii extrem de calde şi profunde cu Federaţia Rusă, unul dintre momentele cele mai interesante fiind consemnat în luna octombrie anului trecut când, la Soci, a semnat cu Vladimir Putin un Tratat de cooperare strategică în vederea creşterii nivelului cooperă din domeniul comercial, militar şi în alte sectoare cum ar fi vânzarea de armament, Preşedintele Putin subliniind faptul că paraşutiştii ruşi şi egipteni execută antrenamente comune în Egipt.

dd

Dar, cum relatează cei de la Al Arab Monitor, în contextul în care schimburile comerciale bilaterale au crescut anul trecut cu 63% (atingând 6,7 miliarde $) , cei doi au discut şi despre alte căteva mari subiecte strategice. Primul este stadiul de implementare a contractului privind construcţia centralei nucleare de la Al Daba (patru reactoare de 1200 megawaţi), construcţie începută în 2015 finanţată printr-un împrumut de 25 miliarde $ de la ruşi, returnabil în 35 de ani. de la şi despre construcţia unui parc industrial rusesc de-alungul Canalului de Suez, proiect deja agreat pentru o durată de 50 de ani cu suprafaţă  de 5,2 milioane metri pătraţi, est de Port Said în Noua zonă economică a Canalului de Suez, costul primei faze a părţii ruse fiind de aprox .190 milo.$). În fine, a fost discutată situaţia din Libia (Egiptul are o frontieră la vest cu Libia, peste 1000 km), ambele părţi fiind de acord să sprijine soluţia cu generalul Haftar la comanda unei structuri militare unificate, iar în ceea ce priveşte problema palestiniană, foarte simplu, cei doi şefi de stat au spus că nu există o altă soluţie decât cea a “celor două state”., aşa cum sintetizează situaţia Saul Shay de la IDC HERZLIYA. 

Lovitură de teatru? Puţin spus, asta în cazul în care perspectivele rupturii profunde de acum se vor confirma şi vor duce la reconfigurarea de forţe în Maghreb şi Orientul Apropiat. Dar, dată fiind fluiditatea extremă a relaţiilor din lumea arabă, nimeni nu ştie nici ce şi nici când să confirme o certitudine. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite