LIVETEXT Grecii votează într-un scrutin crucial pentru rămânerea ţării în zona euro FOTO - VIDEO

Secţiile de votare s-au deschis duminică dimineaţa în Grecia la ora locală 7.00 (7.00, ora României), în cadrul unor alegeri legislative cu valoare de test, considerate un referendum asupra euro şi care vor servi la stabilirea viitorului ţării, aflată în criză, relatează AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

Totul despre criza din Grecia şi temereile pe care le dă Europei, AICI!

Secţiile de votare se vor fi închide la ora locală 19.00 (19.00, ora României), când va fi publicat primul sondaj la ieşirea de la urne, care va arăta dacă grecii au reuşit să departajeze o dreaptă care susţine o politică de austeritate atenuată de o stângă radicală anti-austeritate, într-un scrutin urmărit de o lume întreagă.

UPDATE 20:40 EXIT POLL-uri după închiderea urnelor arată o diferenţă mai mare pentru Noua Democraţie - susţinător al memorandumului cu FMI/UE.

EXIT POLL 1: Noua Democraţie: 28,6%, Syriza 27,5%, PASOK 11%

EXIT POLL 2: Noua Democraţie: 30%, Syriza 28,4%, PASOK 11,7%

UPDATE 20:05. Primele rezultate oficiale vor fi disponibile în aproximativ o oră.

UPDATE 20:00 Noua Democraţie (27,5 - 29%) partidul creditat cu cel mai mare procent, urmare a rezultatelor exit poll de la rezultatele alegerilor din Grecia, va căuta să formeze o majoritate cu PASOK (10-12%), dar calculele arată că, pentru a avea Guvern va fi nevoie de o coaliţie care să reprezinte 36-38% din voturi.


FOTO: Liderul stângii radicale Syriza şi liderul Noua Democraţie


UPDATE 19:30 Syriza vrea propria coaliţie pentru a forma o majoritate în care radicalii să aibă rolul prinicipal, a anunţat consilierul economic al liderului radicalilor de strânga la CNN. 
EXIT POLL-urile arată rezultate extrem se strânse între primele două formaţiuni plasate.

De altfel ele reprezintă şi cele două direcţii în care Grecia - care mai are în conturile publice bani doar pentru o lună:  
1. pro bail out/ adică Grecia rămâne la angajamentele stabilite cu UE/FMI pentru a primi bani prin programele de salvare sau
2. anti bail out (Syriza), Grecia vrea renegocierea angajamentelor - de neconceput pentru Berlin şi partenerii europeni - ceea ce ar însemna ieşirea Greciei din zona euro

UPDATE 19:17 EXIT POLL/
De votul de astăzi al grecilor depinde viitorul ţării în zona euro.Al doilea EXIT POLL arată tot o diferenţă de jumătate de procent între Noua Democraţia şi radicalii Syriza care se opun programului de austeritate convenit de Atena cu UE. Această opţiune va duce la ieşirea Greciei din zona euro.

IATĂ REZULTATELE: Noua Democraţie - 29%, Syriza - 28,5%, PASOK (socialiştii) - 11%

UPDATE 19:11 Primele estimări: Este puţin probabil ca vreuna din formaţiuni, Noua Democraţiei sau Syriza, să poată forma o majoritate.   

UPDATE 19:07 EXIT POLL: Jumătate de vot diferenţă între primele două clasate. Noua Democraţie 27,5%, SYRIZA 27%, potrivit CNN. SYRIZA este formaţiunea al cărei lider se opune condiţiilor din pachetele de salvare ale UE pentru Grecia.  

UPDATE 19:00 Secţiile de vot se închid în întreaga Grecie. În câteva momente, Europa află ce a decis, într-un moment crucial, o naţine lovită de criză.


VOTUL GRECIEI de astăzi reprezintă, prin implicaţiile sale, un referendum pentru EURO

UPDATE 18.27 Presa engleză anunță victoria Noii Democrații, la o diferență foarte mică de Syriza.

Noua Democrație ar câștiga alegerile de duminică din Grecia, la o diferență foarte mică de stânga radicală, Syriza, potrivit Financial Times și The Guardian.

Partidul de dreapta Noua Democrație ar obține 29%%, față de 27%, Syriza și 12%, Pasok, a declarat pentru The Guardian un membru al formațiunii socialiste.

Potrivit unui sondaj la urne intrat în posesia Financial Times, nici Noua Democrație, nici Syriza nu ar atinge pragul de 30%, iar Noua Democrație ar avea cu trei procente mai mult decât Syriza.

Primele exit-poll-uri vor fi date publicității imediat după închiderea urnelor, la 19:00, ora locală.


Grecii decid viitorul lor în Eurozonă, dar şi viitorul zonei EURO

UPDATE 18:15 Exit POLL -urile are putea da o imagine destul de neclară pentru rezultatului votului grecilor, avertizează corespondenţii străini în Atena.

Cele mai importante forţe politice la alegerile din Grecia şi cât au obţinut la alegerile din luna mai când rezultatele foarte strânse nu au permis formarea unui Guvern.

New Democracy (Noua Democraţie) /ANTONIS SAMARAS - liderul conservatorilor/ ultimele alegeri (mai 2012) : 18,85%

Syriza (stânga radicală) /ALEXIS TSIPRAS -liderul coaliţiei radical de strânga - anti-memorandul UE/ ultimele alegeri (mai 2012): 16,78%

PASOK (socialiştii) /EVANGELOS VENIZELOS - liderul partidului socialist/ ultimele alegeri (mai 2012): 13,18%



UPDATE 18:00 Ultimele 60 de minute ale alegerilor din Grecia.
Este de aşteptat ca populaţia tânără să voteze în ultimele ore înaintea de închiderea urnelor. Click aici pentru a vedea care au fost rezultatele la precedentele alegeri din Grecia. Nu s-a putut forma o majoritate care să nu includă forţe politice ce se opun angajamentului Greciei cu UE

UPDATE 17:30 Liderii instituţiilor europene înaintea summitului G20. Ei se află astăzi la summitul UE Mexic şi care are loc înaintea reuniunii G20 (18-19 iunie)

UPDATE 16:45 Ce spun grecii la urne (relatări ale corespondenţilor străini în Grecia şi ale jurnaliştilor greci)

Greci dezamăgiţi: un muncitor care câştigă 150 de euro/lună lua prânzul duminică şi, întrebat ce va face la vot a răspuns din faţa farfuriei de supă: Nu votez. Ce mai contează!, scrie pe Twitter o jurnalistă din Grecia.

Yiorgos Vrassidis, 55 de ani: a declarat că nu este mare fun Syriza, dar a votat pentru ei "ca să-şi exprime furia". "Sper ca ei să mai ia puţin presiunea de pe memorandum, dar se pare că nu e nicio luminiţă la capătul tunelului şi asta nu doar pentru Grecia ci pentru tot sudul Europei", a declarat alegătorul grec, potrivit The Telegraph.

Potrivit Constituţiei, votul în Grecia este obligatoriu, dar nu există nicio sancţiune pentru cei care nu se prezintă la urne. La alegerile de astăzi grecii au de ales dintre peste 4.800 de candidaţi - inclusive independenţi, din partea a 21 de partide politice şi coaliţii.

UPDATE 16:15 Cât de pregătit este sistemul bancar să acţioneze: O poziţie comună a băncilor naţionale din zona euro prin care să exprime faptul că sunt pregătite să intervină ar putea fi transmisă până înainte de deschiderea burselor, relatează The Telegraph  

Dă click pe imagini pentru a vedea Fotogalerie de la alegerile de astăzi!



UPDATE 16:00 Tot mai mulţi analişti vorbesc despre nevoia ca, indiferent de cine va ieşi la alegerile de astăzi, acordul Atenei cu FMI-UE să fie renegociat. De ambele părţi este nevoie de concesii, comentează analiştii, după ce şi preşedintele Eurogrup, Jean Claude Juncker, anunţase la sfârşitul săptămânii că astfel de discuţii ar putea avea loc. BERLINUL însă a transmis înaintea alegerilor de astăzi că NU vor exista negocieri legate de respectarea angajamentelor de către Grecia.

Marea frică este, mai scrie The New York Times, ca nimeni să nu câştige alegerile de duminică, iar o coaliţie care să formeze o majoritate să nu poată fi formată.

UPDATE 15:45 Orice vor vota grecii, moneda euro va avea de suferit, scrie The New York Times care mai arată că, de peste ocean, atunci când Preşedintele Obama aude de criza din Europa se uită la Angela Merkel. "De la New York, Londra, Tokyo şi mai departe, toată lumea se uită într-o singură direcţie: Grecia. Mai exact, toate privirile spre îndreaptă spre „ieşirea Greciei" şi deja pentru multe această perspectivă s-a mutat de la "dacă Grecia va părăsi euro, la când va pleca Grecia din euro"

UPDATE 15: 30 Alegerile din Grecia se desfășoară într-un climat extrem de tensionat. Un posibil atac terorist asupra postului Stai TV a fost anunțat, telefonic, de către persoane anonime, în această dimineaţă, relatează Athensnews.gr si Reuters. Potrivit mesajului, sediul postului Skai urma să fie atacat cu două grenade. La câteva ore după avertizarea telefonică, persoane neidentificate încă au aruncat o grenadă în curtea postului de televiziune. Din fericire, grenada, de fabricație ruseasca, nu a explodat. Un reprezentant al postului TV a declarat că grenada a fost aruncată de două persoane care au trecut prin fața postului, în viteză, pe un scuter. Autoritățile au fost pentru mai multe ore în alertă, sediul postului tv a fost evacuat, iar geniștii cautau un posibil al doilea dispozitiv.

UPDATE 15:15 Fostul premier grec George Papandreou a avertizat că ieşirea Greciei din zona euro ar însemna "o catastrofă" pentru ţară şi cel mai mare risc este "fuga" băncilor.

UPDATE 14:30 Cei mai importanţi ministri de finanţe din UE vor avea o teleconferinţă imediat după primele rezultate de la exit poll urmare a votului grecilor, anunţă The Telegraph. Dacă Syriza va câştiga planurile pentru controlurile capitalurilor sunt pregătite. Aceste măsuri ar putea viza restricţii privind retragerile în numerar de la bancomate, restricţii privind circulaţia capitalurilor şi, pot ajunge chiar mai departe până la suspendarea acordurilor Schengen. Vezi detalii aici

UPDATE 12.30 Radicalul Alexis Tsipras: Grecia a "învins frica"

"Noi deschidem calea unei Grecii a justiţiei sociale, membră cu drepturi egale a unei Europe care se schimbă", afirmat liderul stângii radicale (Syriza) Alexis Tsipras (37 ani), după ce a votat la Atena. Potrivit acestuia: Grecia a "învins frica". Posibila sa victorie în faţa dreptei este temută în Europa, din cauză că el respinge cura de redresare impusă de UE şi FMI, care au ameninţat ţara cu o excludere din zona euro, în cazul în care nu îşi respectă angajamentele de redresare economică.

UPDATE 12.00 Antonis Samaras anunţă o "nouă eră" pentru Grecia

"Astăzi vorbeşte poporul grec. Mâine începe o nouă eră pentru Grecia", a declarat Samaras pentru presă duminică, după ce şi-a introdus buletinul de vot într-o urnă din oraşul său, Pylos, în Peninsula Peloponez. Vezi aici mai multe!

UPDATE 10.00 Oameni de afaceri eleni din România: Renunţarea la moneda euro nu este o soluţie pentru Grecia

Renunţarea la moneda euro nu este o soluţie pentru Grecia, şi nici populaţia nici partidele politice nu-şi doresc să se ajungă aici, potrivit unor oameni de afaceri eleni stabiliţi în România. Citeşte aici declaraţia lor!

UPDATE 9.30 Angela Merkel: Grecia trebuie să-și respecte angajamentele

Cancelarul german, Angela Merkel, şi-a exprimat  speranţa că, în cadrul scrutinului anticipat, grecii vor face o alegere ce va permite formarea unui nou guvern care să respecte promisiunile făcute creditorilor internaţionali, transmit AP şi Reuters. Vezi aici detalii!

UPDATE 9.00 Cotidianul german"Bild" către greci: "Aveţi grijă ce clovn alegeţi!

Orice schimbare de ultim moment ar putea înclina balanţa într-un sens sau altul. În aceste condiţii, o scrisoare deschisă către poporul grec, publicată de cotidianul german Bild, a făcut senzaţie în Grecia. Vezi aici scrisoarea!


Liderul dreptei conservatoare greceşti, Antonis Samaras, a promis vineri seara ţării sale că grecii „vor ieşi din criză, dar nu din euro", dacă partidul său va câştiga la alegerile. Conservatorii sunt însă cotaţi în sondaje la egalitate cu stânga radicală, partid care a anunţat că respinge condiţiile acordului de împrumut. Acest lucru, ar echivala cu ieşirea Greciei din zona euro, potrivit celor mai mulţi analişti.

Liderii europeni au avertizat Grecia că riscă să părăsească uniunea monetară dacă guvernul format după alegerile de duminică nu va respecta condiţiile planului de creditare încheiat cu FMI, BCE şi CE.

„Vom ieşi din criză. Nu vom ieşi din euro. Nu vom lăsa pe nimeni să ne scoată din Europa", a declarat Samaras în faţa câtorva mii de simpatizanţi, adunaţi în Piaţa Syntagma, din centrul Atenei, pentru ultimul său miting electoral înaintea scrutinului.

Anumite sondaje indicau un avantaj minor al Partidului Noua Democraţie al lui Samaras, în faţa celui de stânga, radical, al lui Alexis Tsipras, Syriza.

„Prima dilemă este între euro şi drahma. Mai mulţi prieteni ai ţării ne-au avertizat", şi „destinul ţării va depinde de răzpunsul alegătorilor", a menţionat Samaras.
Liderul de dreapta reprezintă un garant al menţinerii Greciei în zona euro, chiar dacă doreşte o renegociere al planului de salvare, care impune o serie de rigori severe Atenei.

Adversarul său, Tsipras, a declarat că va „anula" acest memorandum rămânând însă în zona euro.
„Dacă com întrerupe relaţiile cu partenerii noştri, ei ne vor constrânge să părăsim zona euro, nu vom mai putea importa (...), acest lucru ar fi de zece ori mai grav", a declarat Samaras.

Grecii îşi lichidează conturile bancare

Cetăţenii greci îşi lichidează conturile bancare, au făcut stocuri de carburant, iar unii au angajat agenţi de securitate înaintea alegerilor parlamentare de duminică, un scrutin considerat crucial pentru rămânerea ţării în zona euro, relatează Wall Street Journal, în ediţia online.

„Nu ştiu în cine să mai am încredere", declară Ilias Daskalopoulos, un bărbat în vârstă de 28 de ani rămas şomer. El a decis să îşi retragă toţi banii din bancă, câteva mii de euro pe care îi ţine ascunşi în casă.
„Situaţia poate fi foarte gravă după alegerile de duminică", crede tânărul.

Alţi greci transferă banii în străinătate, au angajat agenţi de securitate şi au făcut stocuri de carburant, de teamă că economia ţării va intra în colaps şi că instituţiile nu vor mai fi capabile să menţină ordinea. Rata şomajului a atins nivelul de 22%, iar criminalitatea este în creştere.

Băncile centrale sunt pregătite pentru un rezultat negativ al alegerilor din Grecia

Băncile centrale au anunţat că sunt pregătite cu lichidităţi de urgenţă pentru stabilizarea pieţelor în situaţia în care alegerile de sâmbătă din Grecia vor cauza turbulenţe. După publicarea informaţiei, la sfârşitul şedinţei de tranzacţionare de ieri, valoarea acţiunilor europene a crescut.  Vezi aici mai multe!

Carrefour fuge din Grecia

Marele retailer francez a anunţat astăzi că va ceda operaţiunile din Grecia, ca răspuns la dificultăţile prin care trece economia greacă. Citeşte aici ce spune Carrefour



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările