Limba rusă învrăjbeşte Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Legea care acordă statut oficial regional limbii ruse şi altor limbi minoritare - româna, moldoveneasca, bulgara şi maghiara - a stârnit un adevărat scandal în Ucraina. Şi pe scena politică, şi în stradă.

Actul normativ, care a trecut marţi de Parlament, cu 248 de voturi pentru, în contextul în care erau necesare numai 226, urmează să fie promulgat de preşedintele Viktor Ianukovici, care, în timpul campaniei sale electorale, a promis să transforme limba rusă, vorbită de mulţi ucraineni, în a doua limbă oficială a statului, notează RIA Novosti.

Chiar dacă, teoretic, nu se va întâmpla aşa, adoptarea legii a stârnit reacţii puternice, ducând chiar la demisia preşedintelui Parlamentului Ucrainei, Vladimir Litvin. „Colegi, vă cer să examinaţi şi să acceptaţi demisia mea", a spus Litvin, imediat după începerea şedinţei legislativului de la Kiev. El a acuzat faptul că marţi a fost îndepărtat prin mijloace reprobabile de la conducerea şedinţei în care s-a votat legea. „La ora 13.40, m-au invitat la o reuniune cu preşedintele (Viktor Ianukovici), care s-a prelungit până foarte târziu", a explicat el, adăugând că, apoi, un deputat a comentat că l-au „păcălit ca pe copii".

Proteste de stradă

Şi unul dintre vicepreşedinţii Parlamentului, Nikolai Tomenko, din partea partidului de opoziţie al Iuliei Timoşenko, a demisionat. Adoptarea legii a scos oamenii în stradă. Aproape 1.000 de persoane s-au adunat în centrul Kievului pentru a protesta faţă de acest act normativ. Demonstraţia a degenerat în confruntări cu forţele de ordine, care au folosit gaze lacrimogene pentru a-i dispersa pe manifestanţi. Cel puţin şapte persoane au fost rănite.

Opoziţia a avertizat că legea va duce la accentuarea divergenţelor dintre vorbitorii de ucraineană şi cei de rusă.
Rusa, limbă maternă pentru 10% din populaţia Ucrainei, este vorbită în special în estul ţării, Crimeea şi Kiev. Noua lege permite parlamentului, guvernului şi altor organe legislative şi executive să-şi publice deciziile în limba regională şi dă  televiziunilor libertatea să transmită în respectiva limbă. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite