"Lieber" Nicolas şi "chere" Angela

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noul preşedinte al Franţei şi cancelarul Germaniei s-au alintat reciproc la prima întâlnire oficială Noul preşedinte al Franţei, Nicolas Sarkozy, şi-a început mandatul, ca şi

Noul preşedinte al Franţei şi cancelarul Germaniei s-au alintat reciproc la prima întâlnire oficială

Noul preşedinte al Franţei, Nicolas Sarkozy, şi-a început mandatul, ca şi predecesorii săi, printr-o vizită cu valoare simbolică la Berlin. "Lieber Nicolas" (Dragă Nicolas) şi "Chere Angela" (Dragă Angela) au devenit marca viitoarelor relaţii franco-germane, pe care înţeleg să le promoveze cei doi lideri născuţi după război.

Cei doi au afişat în mod ostentativ noua lor complicitate. Presa a insistat pe faptul că Sarkozy a fost întâmpinat la sosirea în capitala Germaniei de Angela Merkel printr-o explozie de bucurie, afişând un zâmbet larg şi sincer, după care s-au îmbrăţişat, s-au luat de mână, iar Sarkozy a luat-o protector pe după umeri. Cei prezenţi la faţa locului spun că cei doi au schimbat, de asemenea, şi câteva fraze în engleză, fără a mai fi nevoie să apeleze la interpreţi. Noul locatar de la Elysee a afirmat că doreşte ca preşedinţia germană a UE să fie un succes. Sarkozy s-a angajat să aibă consultări "cu un anumit număr de state membre cu care va duce muncă de convingere pentru un tratat simplificat".

Sarko şi Merkel nu pierd timpul

Noul şef al statului francez a enumerat urgenţele franco-germane. Prima este, în opinia sa, scoaterea Uniunii Europene din paralizia actuală. "Este urgent să acţionăm pentru a scoate Europa din paralizie", iar "politica Franţei nu va fi marcată de tergiversare", fie că este vorba de politica internă, politica europeană şi politica internaţională, a asigurat el.

"Am venit ca european şi ca prieten, fiind conştient că este nevoie de rezultate", i-a spus preşedintele Franţei cancelarului german Angela Merkel. A doua urgenţă este "cea care tratează cooperarea industrială între cele două ţări şi, "evident, la început, dosarul EADS", grupul european de aeronautică şi apărare. "Mi se pare necesar ca noi să nu pierdem niciun minut", a precizat Sarkozy.

Principalele puncte care trebuie rezolvate la renegocierea Constituţiei UE

Noul tratat trebuie să înlocuiască şi să scurteze Constituţia respinsă de francezi şi olandezi la referendumurile din 2005.

1. Tratat sau Constituţie

2. Ministru al afacerilor externe

3. Votul majorităţii calificate

4. Calculul majorităţii calificate

5. Carta drepturilor fundamentale

Premierul Francois Fillon şi-a preluat postul

Francois Fillon, colaborator apropiat al preşedintelui francez Nicolas Sarkozy, a fost numit, ieri, în funcţia de premier. În vârstă de 53 de ani, el a mai fost ministru în alte patru cabinete. Discret şi eficient, Fillon şi-a dat numele unei ample reforme a pensiilor în 2003. Numele celorlalţi membri ai cabinetului vor fi aflate astăzi. Sarkozy a promis o echipă restrânsă de 15 membri, cu un număr egal de femei şi bărbaţi, o premieră în Franţa, deschisă şi pentru centrişti şi personalităţi de stânga. Este considerat ca unicul prim-ministru capabil să accepte rolul de "superdirector de cabinet" al preşedintelui Sarkozy, în condiţiile în care acesta se doreşte
a fi "un preşedinte-jucător".

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite