Liderul Parlamentului libian, teafăr după o “tentativă de asasinat”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Adunării naţionale libiene, Mohamed Megaryef, a scăpat nevătămat dintr-un atac comis joi asupra hotelului în care se afla, la Sebha, o oază din sudul ţării, a anunţat duminică purtătorul său de cuvânt, adăugând că este vorba despre o “tentativă de asasinat”.

“Hotelul în care se afla a fost atacat timp de trei ore. Au fost focuri trase de lunetişti. Se pare că a fost o tentativă de asasinat”, a declarat purtătorul de cuvânt al liderului Parlamentului libian, Rassmi Beruwien, potrivit France Presse.

“Trei membri ai gărzii militare au fost răniţi şi, din nefericire, nu a fost arestată nicio persoană. Atacul a fost comis asupra locului în care era cazat preşedintele, ceea ce constituie o tentativă de asasinat”, a menţionat el.

Incidentul “s-a petrecut în primele ore ale zilei de joi”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Mohamed Megaryef, care nu a fost rănit în acest atac, a vorbit la postul naţional de televiziune despre această agresiune, într-un discurs preluat de reţelele sociale.

“În jurul orei două dimineaţa, au fost explozii şi focuri trase de lunetişti împotriva hotelului în care eram cazaţi. Schimbul de focuri a durat aproximativ trei ore”, a spus el.

Incidentul subliniază provocările cu care se confruntă noile autorităţi pentru a instaura securitatea în sudul ţării, o regiune deşertică propice comerţului ilegal, în special cel legat de uriaşul arsenal de arme provenit din conflictul din 2011, soldat cu răsturnarea de la putere a dictatorului Muammar Gaddafi.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite