Liderul opoziţiei siriene şi-a anunţat demisia, însă coaliţia refuză să o recunoască

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Conflictul dintre rebeli şi forţele lui Bashar al-Assad a izbucnit în urmă cu doi ani
Conflictul dintre rebeli şi forţele lui Bashar al-Assad a izbucnit în urmă cu doi ani

Liderul opoziţiei siriene, Ahmed Moaz al-Khatib, a demisionat duminică din funcţia de şef al Coaliţiei naţionale, recunoscută ca reprezentant legitim al poporului sirian de zeci de ţări şi organizaţii internaţionale. Coaliţia refuză însă să-i recunoască demisia liderului.

"Îmi anunţ demisia de la Coaliţia naţională, pentru a putea lucra cu o libertate pe care nu o pot avea în cadrul unei organizaţii oficiale", a declarat Khatib, într-un comunicat publicat pe pagina sa de Facebook.

Coaliţia Naţională a anunţat însă la scurt timp că nu recunoaşte demisia lui al-Khatib şi l-a chemat pe acesta la discuţii. 

"În timpul ultimilor doi ani, am fost sugrumaţi de un regim de o brutalitate fără precedent, în timp ce lumea ne urmărea", a adăugat Khatib într-un comunicat.

Demisia-surpriză a lui Khatib vine la doar câteva zile după alegerea fără precedent a unui premier care să administreze teritoriile rebele din Siria, Ghassan Hitto, şi la aproape doi ani de la începutul revoltei populare împotriva regimului Bashar al-Assad.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite