Liderul Al-Qaida îndeamnă musulmanii să comită atentate în SUA şi în alte ţări occidentale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul reţelei teroriste Al-Qaida, Ayman al-Zawahiri, a îndemnat, într-o înregistrare audio, tinerii musulmani din Statele Unite şi din alte ţări occidentale să comită atentate în aceste zone.

"Le cer musulmanilor care au capacitatea de a ataca ţări ale coaliţiei cruciate să nu ezite. Trebuie să ne concentrăm pe mutarea războiului în casele şi oraşele Occidentului cruciat, în special în America", a transmis al-Zawahiri, potrivit site-ului agenţiei Reuters, referindu-se la ţările care fac parte din coaliţia care efectuează raiduri aeriene în Irak şi Siria.

Liderul reţelei teroriste Al-Qaida a îndemnat tinerii musulmani din Occident să ia ca exemplu atacurile comise de fraţii Ţarnaev şi Kouachi în Statele Unite şi Franţa.

Nu este clar când a fost realizată înregistrarea audio, dar referirile la fostul lider taliban Mohamed Omar sugerează că datează de cel puţin două luni. Moartea mollahului Omar a fost anunţată în iulie.
 
Al-Zawahiri a reiterat poziţia sa faţă de reţeaua teroristă rivală Stat islamic, activă în Irak şi Siria.

"Nu recunoaştem califatul islamic", nici legitimitatea mişcării Stat Islamic şi a liderului acesteia, Abu Bakr al-Baghdadi, a spus Ayman al-Zawahri, potrivit site-ului agenţiei Reuters.

Cu toate acestea, Al-Zawahiri a sugerat că există în continuare posibilitatea cooperării între Al-Qaida şi grupul Stat Islamic, în Irak şi Siria.
 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite