De unde aici ideea unui posibil front comun cu intervenţia celorlalţi parteneri, alături de europeni fiind chemaţi să contribuie foarte serios, la nivel de sute de miliarde de dolari, şi ceilalţi membri bogaţi ai clubului. Rezervele de acum nu ţin de sentimente de prea mare iubire faţă de China. Nici pe departe. E vorba despre faptul că absolut nimeni nu ştie cât de mult se va putea avansa cu promisiunile şi cu angajamentele spectaculoase atâta timp cât se multiplică cu viteză realmente îngrijorătoare - în orice caz trezind un sentiment de deja vu - fenomenele grave legate de dispersia noii variante a virusului, varianta DELTA, de câteva ori mai mortală şi mai contagioasă decât formula iniţială. Cu un element suplimentar care poate sta la originea unei crize mondiale majore: din datele de acum, se pare că loveşte cu prioritate tinerii, acum în pare parte nevaccinaţi şi destul de tare sau chiar foarte tare refractari ideii. Totul în contextul în care guvernele multor ţări au declarat deja, adevărat în formule diferite, începerea relaxării generale.

În acest context, cred că ar trebui să ne uităm cu mare atenţie la cel de-al doilea document care va fi dat astăzi publicităţii, aşa numita Declaraţie de la Carbis Bay, în care se formulează un angajament formal şi extrem de precis: „Primele 100 de zile după identificarea unei epidemii sunt decisive pentru a-i schimba cursul şi, la modul ideal, pentru a preveni transformarea sa într-o pandemie“ , se spune într-un text transmis ziariştilor de oficialii ţării gazdă. Declaraţia spune că ţările vor avea obligaţia să coopereze pentru ca dezvoltarea unor formule de vaccin şi abrobarea lor oficială, diagnosticarea şi tratamentul pentru noile maladii să nu dureze mai mult de 100 de zile, asta în paralel cu angajamentul de a întări reţelele mondiale de supraveghere şi capacităţile de secvenţializare a genomului. Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a spus că-şi doreşte să vadă că este constituită şi o forţă globală care să acţioneze în cazul actualei crize, ceea ce va susţine şi la întâlnirea sa cu liderii din G7: „Ţările care pot produce azi vaccinurile (sau le-ar putea produce dacă ar fi sprijinite în mod corespunzător) ar trebui să se unească într-un grup de lucru de urgenţă, sprijinit de instituţiile intenaţionale, de GAVI, de instituţiile financiare internaţionale şi să ajungă la un acord cu industria farmaceutică pentru a fi în stare să definească şi să implementeze un plan global de vaccinare... Dacă nu, există riscul să vedem că există încă zone largi în lumea în curs de dezvoltare în care virusul se va răspândi cu o viteză vertiginoasă, mai există şi riscuri de mutaţii şi riscuri de noi variante“.

Teoretic, totul e perfect şi mai mult decât promiţător. Numai că, cel puţin în varianta intermediară pe care am putut s-o consult, dincolo de bune intenţii rămâne un gol greu de acoperit şi care dă măsura, din nou, a lipsei reale de solidaritate care a provocat atâtea întârzieri şi derapaje cu urmări tragice în timpul pandemiei. Nu se spune absolut nimic despre problema suspendării brevetelor pentru diversele tipuri de vaccin, singura măsură care ar veni în sensul marilor promisiuni de solidaritate globală din aceste zile. Deocamdată este blocaj, SUA şi Franţa sunt în favoarea unei asemenea măsuri, dar Germania se opune. Cei de la OXFAM spun că formula de comunicat acum accesibilă este oricum mult prea blândă cu industria farmaceutică: „Este vorba despre o declaraţie care nu rezolvă problemele fundamentale care împiedică vaccinurile să fie accesibile pentru cea mai mare parte a omenirii“.

Problema este că nici măcar acum, chiar în condiţiile în care realitatea impune asemenea declaraţii comune de bune intenţii, nu există garanţiile că, în fara voinţei generale politice, vor exista posibilităţile tehnice pentru îndeplinirea termenului de 100 de zile pentru stoparea unui focar epidemic grav înainte de a se transforma în pandemiei.

Din nefericire, din cauza relaţiilor politice care duc la senzaţia unei viitoare relaţii super-tensionate cu China, se reduce aproape de zero posibilitatea ca, în asemenea cazuri de criză majoră, să poată să fie folosit ceva din imensa infrastructură chineză. Dar nici măcar asta nu este cea mai nefericită perspectivă: în aceste condiţii, se conturează foarte clar posibilitatea să vedem cum se dezvoltă războiul vaccinurilor, obligând ţările cele mai sărace şi care nici acum nu au primit fie nimic, fie foarte puţin din promisiunile din programul COVAX, să fie obligate să facă o alegere politică poate condiţionată şi de alte criterii decât cele umanitare. Adică exact ceea ce a fost acuzată China că face.

Deocamdată, China are cele două vaccinuri  (Sinovac şi Coronavac) aprobate de OMS şi declară că în acest an va produce trei miliarde de doze şi cinci miliarde anul viitor şi a oferit 350 milioane de doze pentru peste 75 de ţări sărace. Asta spun cei de la revista Nature, care mai afirmă şi că China reuşeşte performanţa să vaccineze 20 de milioane de oameni pe zi.

Neîndoios, capacităţile reunite ale celor din G7 sunt suficiente pentru a alimenta o asemenea campanie mondială care să ducă la formarea unui grup de reacţie rapidă anti-epidemică. Întrebarea este dacă s-au schimbat fundamental mentalităţile care au făcut până acum imposibilă o asemenea tentativă umanistă şi, puse din nou în faţa unei probleme de supravieţuire, ţările super-bogate vor privilegia de data asta, pentru prima oară, un angajament fără precedent care le obligă la o acţiune comună.

Vor fi gata cei din G7 să disponibilizeze fonduri enorme pentru o asemenea acţiune (cercetare, producţie şi distribuţie de vaccinuri), alături de fondurile (sute de miliarde de dolari) despre care vorbea preşedintele Biden penru a finanţa programul „Build Back Better for the World“, alternativa pentru lumea săracă care va fi promisă de G7, în plus urmând să vină şi cele două angajamente despre care se va vorbi în Comunicatul final de la Summmitul NATO, adică ridicarea posibilă a nivelului contribuţiei naţionale, în paralel cu o marire posibilă a procentului de 2% din PIB alocat pentru apărare de fiecare dintre statele aliate.

Se va putea? Comunicatele multiple merg pe ideea că se va putea şi că perspectivele sunt imediate. Să vedem ce va fi mai departe cu celelalte ţări. Întrebare justificată deoarece asemenea tensiuni, exacerbate, ar putea să desfiinţeze, de facto, G20 cu China şi Rusia simţindu-se izolate şi acuzate. Cum vor reacţiona? Mai departe, înspre ce se vor orienta ţările mici şi dependente care vor intra vrând-nevrând în jocul cerere-ofertă care urmează la nivel global, într-un altfel de Război Rece? 

Dacă aici am ajuns, dacă ce urmează este o lume simbolic construită de „vaccinul nostru/vaccinul lor“, perspectivele sunt amare şi descurajatoare. Dar se mai poate să fie altfel acum când am intrat în faza finală a redesenării hărţilor de putere şi delimitării precise a influenţelor politice, economice şi de altă natură?