Lideri palestinieni: Ariel Sharon a fost „un criminal“ care s-a sustras justiţiei internaţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
hamas

Lideri palestinieni consideră că fostul premier israelian Ariel Sharon, decedat sâmbătă la vârsta de 85 de ani, a fost "un criminal" care s-a sustras justiţiei internaţionale, relatează AFP.

„Ariel Sharon era un criminal, fiind responsabil de asasinarea fostului preşedinte al Autorităţii Palestiniene Yasser Arafat, iar noi speram să fi fost deferit Curţii penale internaţionale ca fiind criminal de război", a reacţionat un lider al mişcării Fatah, Jibril Raboub.

Mişcarea fundamentalistă Hamas, care deţine controlul asupra teritoriului palestinian Fâşia Gaza, a catalogat drept „moment istoric" moartea unui "criminal care avea pe mâini sânge palestinian".

Fostul premier israelian Ariel Sharon a decedat sâmbătă, la vârsta de 85 de ani, relatează presa israeliană. Starea de sănătate a lui Ariel Sharon continuase să se deterioreze în ultimele zile, fiind critică. Ariel Sharon, aflat în comă după un atac cerebral suferit pe 4 ianuarie 2006, era în stare foarte gravă din 1 ianuarie 2014.

Sharon a decedat în Clinica Shaim Sheba din Tel Hashomer, în apropiere de Tel Aviv.

În 2002, premierul israelian Ariel Sharon a declarat că „regreta" că nu l-a putut „lichida" pe preşedintele OEP, Yasser Arafat, la începutul anilor '80, în timpul războiului civil din Liban.

„În Liban a existat un acord potrivit căruia nu trebuia să fie lichidat (Arafat - n.n.). În principiu, regret că noi nu l-am lichidat", spunea Sharon în interviul dintr-un ziar israelian, Maariv, în 2002.

În extrasele apărute, Sharon nu a dezvăluit când şi cu cine s-a încheiat acel acord. Pentru a lămuri contextul la care se refera premierul trebuie reamintit că, în 1982, trupele israeliene au invadat Libanul - afectat la ora aceea de un lung război civil - şi Beirutul.

În momentul respectiv, gen. Ariel Sharon era ministrul Apărării, iar Yasser Arafat, lider al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei (OEP) şi avea reşedinţa la Beirut, unde, de altfel, se aflau mai multe tabere de refugiaţi palestinieni. De asemenea, combatanţii palestinieni din OEP participau activ la luptele fratricide din Liban.

De altfel, în septembrie 1982 a avut loc un masacru în taberele de palestinieni Sabra şi Shatila, când au fost ucişi 800-2000 de oameni, masacru atribuit miliţiilor aparţinând Falangelor Libaneze (creştine), eveniment despre care se spune ca a fost supravegheat de trupele israeliene.

De notat că, ulterior, în urma unei anchete interne israeliene, ministrul Sharon a fost destituit.

Tot Sharon este cel care a condus campania de expulzare din Liban a lui Arafat şi a membrilor OEP, care şi-au stabilit sediul la Tunis. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite