Libia şi România: două revoluţii, un scenariu

Revoltele din Libia şi mai cu seamă modul în care a fost vânat şi ucis colonelul Gaddafi le-au amintit europenilor de Revoluţia din 1989.

Trebuie spus de la bun început că motivele pentru care libienii au vrut prăbuşirea regimului Gaddafi, diferă radical de motivaţia pentru care românii au ieşit în stradă în urmă cu aproape 22 de ani. În afară de libertate, românii voiau un trai decent, voiau căldură în case, lumină şi mâncare. Libienii au cerut în cele opt luni de revoltă un singur lucru: libertate. Există însă şi o serie de asemănări între evenimentele din '89 şi revoltele din Libia.

Lideri grandomani, catalizatori ai furiei

În primul rând, este identic modul în care cei doi catalizatori ai furiei populaţiei, dictatorii Ceauşescu şi Gaddafi, erau priviţi de oamenii obişnuiţi. Ambii sufereau de grandomanie şi sfidau poporul prin luxul în care trăiau. Gaddafi, provenit dintr-un trib neimportant, s-a impus în faţa poporului său şi în faţa liderilor lumii prin bogăţia afişată, extravaganţele îi erau tolerate de frică (represiune) sau din interes (petrol). În cazul lui Nicolae Ceauşescu, provenit dintr-o familie săracă, un exemplu de grandomanie este construirea Casei Poporului. Cei doi conducători se mai aseamănă şi prin faptul că erau total rupţi de realitate. Şi Gaddafi, şi Ceauşescu au crezut până în ultima clipă că revoltele sunt sub control, că ,,poporul îi iubeşte şi că tot ce au realizat a fost spre binele oamenilor.

Ceauşescu (dreapta) a fost primit de Gaddafi, la Tripoli, în 1974

S-au ţinut cu dinţii de putere

Colonelul Muammar Gaddafi declara în februarie într-un interviu la BBC, la două săptămâni de la izbucnirea revoltelor în Libia, că ,,poporul îl iubeşte, că libienii şi-ar da viaţa ca să-l apere". Şi Ceauşescu a crezut în 1989, după izbucnirea evenimentelor de la Timişoara, că situaţia este sub control. Dovadă este că nu şi-a anulat vizita la Teheran (18 şi 20 decembrie 1989). Fusese informat de Emil Bobu că nişte huligani au spart nişte vitrine. Termenul utilizat de Gaddafi prezintă aceeaşi desconsiderare şi siguranţă pe sine. El îi numea pe rebeli, nu huligani, ci ,,şobolani".

În al doilea rând, atât Revoluţia Română - care a durat o săptămână - cât şi revoltele din Libia - care au durat opt luni - au fost pregătite de schimbările politice din regiune. Căderea regimului Ceauşescu a survenit după ce toate celelalte state est-europene trecuseră în mod paşnic la democraţie.Revoltele din Libia sunt rezultatul aşa-numitei „Primăveri arabe". Revoluţia Română a fost singura violentă din Estul Europei, pe când revoltele libiene au fost reprimate sângeros aşa cum s-a întâmplat în Yemen şi în Siria.

Fuga dictatorilor

O a treia asemănare este că cei doi dictatori au utilizat, inclusiv în zilele de rebeliune, postul televiziunii de stat pentru a diminua impactul mişcării revoluţionare. Joi, când toate agenţiile străine relatau că Muammar Gaddafi a fost ucis, postul Al-Libya susţinea că liderul este în libertate, bine sănătos. Teama de terorişti în timpul Revoluţiei Române a avut un corespondent în cazul revoltelor libiene: frica de mercenarii străini, veniţi să-l apere pe colonel. Aceasta este a patra asemănare.

O a cincea similitudine. Fuga lui Gaddafi din complexul rezidenţial, dotat cu buncăr, din Tripoli - aşa cum îşi construise şi dictatorul român - a amintit românilor de fuga lui Nicolae Ceauşescu cu elicopterul (la 22 decembrie) de pe acoperişul CC. Ambii dictatori şi-au căutat refugiu în oraşe în care ştiau că au încă susţinere. Ceauşescu a ajuns la Târgovişte, despre care i se comunicase că nu a fost cuprins de spiritul revoluţionar. Gaddafi s-a ascuns la Sirt, oraşul în care s-a născut şi în care avea garantată susţinerea propriului trib. În al şaselea rând, cei doi dictatori care au încercat să reprime revoltele, au murit violent, fiind împuşcaţi.

Executaţi spontan sau organizat

Diferenţa este că Muammar Gaddafi a fost, se pare executat spontan, în timp ce Ceauşescu a fost împuşcat în urma unui proces, ce-i drept, controversat. Furia poporului s-a extins şi asupra odraslelor celor doi dictatori. Nicu Ceauşescu a scăpat cu viaţă, deşi a fost împuşcat. Nu acelaşi noroc l-au avut doi dintre fiii lui Gaddafi, care au fost executaţi joi de rebeli.

O a şaptea asemănare între Revoluţia Română şi revoltele libiene este prezentarea aproape în timp real a dovezii că dictatorul a murit. În România, execuţia a fost transmisă la televizor. Şi în Libia au fost difuzate imagini cu Gaddafi mort, la doar câteva ore după ce a fost împuşcat. Imaginile acestea au declanşat în Libia, ca şi în România, un val de emoţie.În al optulea rând, zvonul lansat după Revoluţie, că soţii Ceauşescu ascunseseră banii ţării în conturi secrete din Elveţia, în cazul familiei lui Gaddafi s-a şi confirmat. Rebelii libieni, ca şi unii dintre revoluţionarii români au dat buzna în reşedinţa „conducătorului", furând ce s-a putut.

Furie urmată de euforie

Mai sunt câteva amănunte despre revolta din nordul Africii care rezonează cu amintirile românilor. Ştefan Andrei, fostul ministru de Externe din perioada comunistă, a declarat că în Revoluţia Română au fost implicate trupe ruseşti - în civil, care au rămas până în vara lui 1990 pe teritoriul ţării noastre. La înlăturarea lui Gaddafi de la putere, NATO - o altă putere străină - a avut o contribuţie decisivă. 

Impactul vizual

Strict vizual, imaginile din 1989, cu oameni care strigă pe stradă ,,Libertate" şi „Am învins", unii dintre ei călcând în picioare portretul lui Ceauşescu, probabil că au fost văzute în Occident ca imaginile de acum, din Libia.