Libia rămâne un teritoriu al miliţiilor tribale

Libia rămâne un teritoriu al miliţiilor tribale

Foşti rebeli din toată ţara discută la Benghazi despre reintegrarea miliţiilor în societate.

În ciuda entuziasmului generat de primele alegeri libere după 40 de ani, peisajul local continuă să fie definit de proliferarea miliţiilor private şi slăbiciunea instituţiilor formale.


Într-un articol publicat în revista Foreign Affairs, Frederic Wehrey arată că politica guvernului libian rămâne scindată între tendinţa de a reintegra brigăzile revoluţionare şi tentaţia de a le utiliza în zonele unde instituţiile oficiale de securitate (armata şi poliţia) sunt inxistente sau prea slabe. Chiar în timpul alegerilor, oficialii guvernului au angajat diverse astfel de brigăzi revoluţionare pentru servicii de securitate. Spre exemplu, în Benghazi, voturile au fost depozitate şi numărate în sediul celei mai puternice miliţii. În plus, Ministerul Apărării a subcontractat paza unor puncte de frontieră sau a unor platforme petroliere tot unor miliţii private.

Slăbiciunea aparatului tradiţional de securitate libian nu este o cosecinţă a prezentului, ci a fost o opţiune premeditată a regimului Gaddafi: ”Probabil Gaddafi s-a uitat foarte atent la alte situaţii, chiar şi din Europa de Est, unde a putut să observe din perspectiva unui dictator că nu poate conta pe armată foarte mult. Astfel, el a ales să se bazeze pe unităţi speciale construite pe baza unui alt tip de loialitate decât armatele largi, populare, naţionale. Armata, ca şi multe alte instituţii din Libia, se află în reconstrucţie”, ne-a declarat în exclusivitate pentru FP România, Filon Morar, şef al biroului regional Tripoli din cadrul Misiunii ONU de Sprijin pentru Libia.

Problema este că acţionând în numele guvernului şi beneficiind astfel de umbrela de legitimitate a statului, liderii militiilor şi-au folosit forţele pentru a se răzbuna împotriva unor oraşe şi triburi percepute ca rivale sau ca elemente loialiste ale vechiului regim. Imediat după alegeri, ciocniri violente s-au declanşat între Misrata (un oraş controlat de unele dintre cele mai bine organizate brigăzi revoluţionare din ţară) şi enclava loialistă Bani Walid. Cert este că „pentru instituţiile centrale libiene definiţia weberiană a monopolului violenţei este cel puţin incompletă. Parţial, ce vedem astăzi în Libia mă trimite cu gândul la Evul Mediu european în care anumite cetăţi erau destul de puternice, chiar în raport cu centrul”, crede Filon Morar.

Pe termen mediu, provocarea centrală a administraţiei Jibril va fi formalizarea şi instituţionalizarea grupărilor paramilitare care cel puţin până acum au acţionat, nominal, sub autoritatea Ministerului Apărării şi care în multe zone îi exclud pe cei care au făcut parte din armata sau poliţia fostului regim.  Pe listele guvernului există aproximativ 215.000 de revoluţionari care aşteaptă să fie recrutaţi în instituţiile formale de securitate sau să participe la programele de dezvoltare vocaţională finanţate de guvern. Totodată, multi dintre ei vor beneficia de burse de formare în străinătate sau îşi vor continua studiile în sistemul naţional de educaţie. Iniţiativa urmăreşte să rupă legăturile de loialitate şi fascinaţia pe care aceştia o au faţă de grupările paramilitare, încercând să răspundă mai degrabă intereselor lor individuale. 

Pentru Frederic Wehrey, o altă mare provocare pe care guvernul de după alegeri trebuie să o gestioneze este sistemul de justiţie. Numeroase dintre conflictele din Zintan, Kufra şi Sabha s-au inflamat pe fondul absenţei unor tribunale care să se pronunţe asupra diverselor litigii locale. A fost nevoie de activarea unei reţele formate din lideri ai comunităţilor, preoţi sau oameni de afaceri care sa medieze disputele locale. Nu în ultimul rând, în închisorile informale controlate de grupările paramilitare rămân aproximativ 5.000 de prizonieri.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: