Lavrov, după vizita în SUA: Trump şi Putin urmează să se întâlnească în iulie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele american Donald Trump urmează să se întâlnească cu omologul său rus Vladimir Putin la începutul lunii iulie, cu ocazia summitului G20 de la Hamburg, scrie joi presa rusă de stat, citată de CNN.

Anunţul a fost făcut de ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, care s-a întâlnit cu Donald Trump miercuri, la Washington.

În cazul în care informaţia va fi confirmată, aceasta va fi prima întâlnire între cei doi şefi de stat de la instalarea lui Trump la Casa Albă. Administraţia americană nu a confirmat încă informaţia, transmite postul CNN, citat de news.ro.

Acest anunţ a fost făcut totodată în contextul în care echipa de campanie a lui Trump este anchetată de autorităţile americane pentru presupuse legături cu Moscova.

Trump l-a destituit marţi noaptea pe directorul FBI James Comey.

Surse au declarat pentru CNN că este vorba despre un răspuns direct faţă de anchetă.

Putin şi Trump au discutat deja săptămâna trecută, la telefon, despre o eventuală întâlnire iulie.

Potrivit site-ului Kremlinului, Putin şi Trump s-au pronunţat „în favoarea organizării unei întâlniri în marja summitului G20“.

Relaţiile ruso-americane s-au deteriorat vizibil în ultimii ani.

Sub mandatul lui Barack Obama, aproape toate nivelurile dialogului au fost „îngheţate“, a apreciat un purtător de cuvânt al Kremlinului.

Summitul G-20 de la Hamburg este programat pentru 7-8 iulie.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite