Iată ştirea oficială:

„Miercuri, 13 februarie, cu ocazia ministerialei de apărare a NATO de la Bruxelles, miniştrii Apărării din Croaţia, Ungaria, Slovacia şi Slovenia au semnat o Scrisoare de Intenţie în vedera stabilirii unei Componente Regionale de Comandă pentru Operaţiuni Speciale (R-SOC). Austria, ca naţiune parteneră, va semna această Scrisoare de Intenţie imediat după încheierea reuniunii miniştrilor Apărării. Asta va face ca această iniţiativă să fie un alt exemplu al cooperării strânse între aliaţii din NATO şi partenerii lor.

Sub conducerea Ungariei, cei patru aliaţi europeni şi Austria, ca naţiune parteneră, vor activa împreună pentru formarea unei Componente Regionale de Comandă destinate conducerii unor operaţiuni de mică amploare ale forţelor speciale. Acest centru de comandă va creşte exponenţial capacitatea acestor cinci naţiuni de a folosi la modul efectiv forţele lor speciale. Această structură nepermanentă dă posibilitatea ca fiecare dintre participanţi să-şi poată folosi separat propriile forţe, dar beneficiind de structura integrată din momentul în care aceasta ar fi activată pentru a fi desfăşurată.

Rose Gotttemoeller, Secretarul General adjunct al NATO, a lăudat această iniţiativă, arătând că ea reprezintă «un pas semnificativ înainte pentru întărirea capacităţilor de care dispun forţele speciale în regiune şi către un comandament regional multinaţional integrat».

Noul comandament multinaţional va fi dezvoltat în acord cu standardele NATO, întărind expertiza Comandamentului central pentru operaţiuni speciale al NATO de la Mons (Belgia). Chiar dacă iniţial este destinat operaţiunilor NATO şi UE, acest comandament ar putea participa şi la alte misiuni multilaterale, la exerciţii sau pregătire.“

Este a doua structură de acest gen după constituirea, pe 7 iunie 2018, a unui comandament comun unic pentru conducerea forţelor speciale din Belgia, Olanda şi Danemarca, cu capacitate operaţională în acest an şi operaţional la nivel maxim în 2020.

13 februarie 2019, ceremonia semnării Scrisorii de Intenţie în prezenţa miniştrilor Apărării din cele 5 state FOTO NATO

Acum, asta e: Ungaria, cu o diplomaţie militară cu mult mai experimentată şi activă şi susţinută de un lobby corespunzător, a reuşit o mişcare deosebit de importantă în momentul în care se discută mereu şi foarte apăsat despre Marele Aliniament, cel care, în opinia unor planificatori militari, ar trebui dezvoltat ca o a doua şi ultimă linie de apărare în cazul în care primul aliniament ar putea să fie străpuns sau depăşit.

Primul aliniament este pe frontiera NATO/UE Marea Baltică, Polonia, România, Bulgaria, Grecia şi Turcia. Al doilea, niciodată confirmat oficial, ar fi între Marea Baltică şi Adriatica. Poate să fie un simplu zvon, poate să fie o intoxicare, dar este cert că, tradiţional, planificatorii militari fac îndeobşte asemenea scenarii de rezervă. În acest caz, chiar nu-ţi trebuie prea multă imaginaţie, căci planificatorii nu au avut decât să reactualizeze, cu mici modificări de graniţe înspre est, planurile marii linii de apărare a Occidentului faţă de URSS, centrul Europei fiind în acest caz zona nevralgică şi în care se fac investiţiile majore de apărare.

Important este că ţările acestei zone se unesc pentru propria lor cooperare în domeniul forţelor speciale care, atenţie la ultimul paragraf al comunicatului, nu sunt destinate să lucreze doar pentru misiuni NATO şi UE, dar pot face parte şi din „alte misiuni multilaterale“, spre exemplu să se alăture unei misiuni asumate individual de un stat membru, dar care nu a dorit sau nu a putut obţine consensul tuturor statelor aliate. Mai mult decât interesant pentru ceea ce s-ar putea pregăti în viitorul apropiat, adică, spre exemplu, intervenţii militare în scop umanitar.

Şi noi? Planurile NATO care integrează România le cunoaşteţi bine şi nu sunt deloc la dimensiunea celor care au făcut din zona la nord de noi, Polonia+Ţările Baltice, un bastion care este fortificat continuu şi în care americanii, în mod deosebit, anunţă investiţii impresionante pregătind o viitoare bază permanentă în Polonia (deocamdată, bază strategică cu trupe prezente pe bază de rotaţie). Ce avem cu alţii ca formulă de cooperare în care să fie vorba şi despre forţe speciale este, aşa cum ne stă bine ca stat ce-şi asumă şi în acest domeniu identitatea sa balcanică şi peninsulară, este acordul semnat pe 10 mai 2007, în formatul cunoscut drept B-9 (B de la Balcani), reunind 9 ţări din regiune: Albania, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Grecia, Macedonia, România, Turcia şi Muntenegru.  

Întrebarea este dacă iniţiativa generată de Ungaria ar fi trebuit să ne intereseze şi pe noi în ideea de a stabili o formulă de cooperare directă bazată pe reala expertiză a batalionului de operaţiuni speciale de la Târgu Mureş şi a misiunilor asumate în Afganistan. Poate ar fi fost normal să se deschidă o asemenea linie de cooperare tocmai deoarece, pe zi ce trece, se dovedeşte că zona Mării Negre este acum principala „arie investiţională“ unde ruşii aduc intensiv cele mai noi echipamente şi îşi dezvoltă capacităţi militare impresionante.

De ce nu pe linia Marea Neagră-România este concepută zona de apărare în care forţele speciale să poată acţiona coordonat în cooperare multinaţională, ştiind foarte bine că exact aceasta ar putea fi prima operaţiune majoră la care să trebuiască să facem faţă, ca prim aliniament de apărare, în faţa unui atac purtat în cadrul unui război asimetric? Desigur că nu toate planurile de luptă sunt prezentate în conferinţe de presă, dar rămâne deschis interpretării faptul că, tocmai în această perioadă a tuturor tensiunilor, marele turneu american din aceste zile nu a trecut pe la Bucureşti, ci s-a oprit la Budapesta, din punctul lor de vedere cea mai logică oprire înainte de ministeriala de la Varşovia.

Sigur, e vorba despre o simplă interpretare, dar mi se pare că începem să lipsim din conceperea unor scenarii. Poate nu întâmplător, poate până se potoleşte hărmălaia de la Bucureşti, unii doresc să facă un pas înapoi, mai ales după ce s-a dus buhul ruşinii nemeritate la care a fost supus generalul Ciucă, primul comandat român al batalionului trimis în Afganistan la cerea expresă a NATO şi „demisionat“ cu mare scandal de la conducerea Statului Major General. Pe cale de consecinţă, apare şi o a doua vulnerabilizare-umilinţă, care este punerea sub semnul întrebării a calităţii în care reprezintă România în perioada Preşedinţiei rotative în calitate de şef al Comitetul Militar, dat fiind că acesta este format din Şefii de Stat Major din Statele Membre. Noi fiind reprezentaţi de un general suspendat din funcţie.

Moment trist pentru prestigiul Armatei Române, dar şi producător de mare confuzie şi în domeniul de care ne ocupăm azi, căci, în decembrie 2018, generalul Ciucă (alături de gen. Marian Sima, şeful informaţiilor militare) primea Medalia de Onoare a Forţelor Speciale ale SUA din partea gen. Raymond Thomas, comandantul corpului de Forţe Speciale al SUA.

Până la urmă, noi ce vrem? Ne decredibilizăm şi ne demonetizăm singuri avantajele de care dispunem şi, după aia, suntem iritaţi şi jigniţi peste poate că începem să fim săriţi din jocuri, blocaţi discret la diverse mantinele în timp ce jocul se desfăşoară mai departe. Nu despre ceilalţi ar trebui să ne fie jalea, ci de ce fac ai noştri. Şi ceilalţi ce fac? Păi, uite, la fine de decembrie 2018, şeful forţelor speciale americane dădea medalia lor de onoare unui general român considerat exemplar. După mai puţin de două luni, dacă l-ar mai fi căutat, îl găsea la tribunal apărându-şi onoarea, gradul şi dreptul la pensie. De noaptea minţii, nu-i aşa?

Traduceţi asta în raţionament politic în analiza vulnerabilităţilor României şi veţi vedea ce iese.