Kremlinul testează nervii Occidentului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anunţul Rusiei de suspendare a participării la Tratatul privind Forţele Convenţionale în Europa (CFE) este o tactică a Kremlinului pentru a obţine revizuirea acestuia şi pentru a pune beţe

Anunţul Rusiei de suspendare a participării la Tratatul privind Forţele Convenţionale în Europa (CFE) este o tactică a Kremlinului pentru a obţine revizuirea acestuia şi pentru a pune beţe în roate proiectului american de scut antirachetă, scrie presa rusă.

Moscova reproşează ţărilor NATO că nu a ratificat o versiune a tratatului revizuit în 1999 la Istanbul pentru a lua în calcul dispariţia Pactului de la Varşovia. Varianta revizuită permitea includerea în tratat a fostelor ţări socialiste din Europa de Est, precum Polonia, Bulgaria sau Ungaria. "Acesta nu este însă unicul scop al Moscovei", subliniază cotidianul "Kommersant".

Suspendându-şi participarea la acest tratat, Moscova urmăreşte "să provoace temeri printre europeni", adaugă cotidianul economic. "Izvestia" susţine că "Rusia pune sub semnul întrebării CFE nu pentru a-i pune capăt, ci, dimpotrivă, pentru ca acordul să fie în sfârşit respectat de către toţi participanţii".

"Astăzi, cel mai mare pericol din punctul de vedere al militarilor ruşi este această zonă cenuşie", care nu se supune CFE, formată din ţări aflate altădată sub influenţa sovietică, precum Polonia şi ţările baltice, adaugă publicaţia.

"Rusia doreşte foarte mult menţinerea CFE. Sau mai degrabă aplicarea sa. Pentru ca toate limitările conţinute în tratat să fie aplicate de toţi participanţii şi ca la frontierele Rusiei să nu apară subit baze NATO. Nu am reuşit acest lucru cu metodele delicate ale diplomaţiei.

Aşa că de acum folosim alte metode", încheie cotidianul guvernamental. Experţii occidentali apreciază că moratoriul provizoriu la CFE anunţat de Rusia nu reprezintă decât un truc propagandistic al Moscovei şi nu este de natură să declanşeze o nouă cursă a înarmărilor.

Bazele americane din România, printre motivele suspendării CFE

Rusia a transmis la sediul NATO din Bruxelles un memorandum prin care confirmă suspendarea participării sale la Tratatul privind forţele convenţionale în Europa începând cu data de 12 decembrie. Moscova a transmis Olandei, ţara depozitară a Tratatului CFE, semnat la Paris în 1990, un memorandum destul de dur la adresa NATO, care conţine motivele care au determinat-o să-şi suspende participarea la tratat.

Printre acestea figurează extinderea Alianţei la frontierele Rusiei, instalarea bazelor americane în Bulgaria şi România, precum şi neratificarea de către ţări membre ale NATO a versiunii Tratatului CFE revizuite în 1999, la Istanbul.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite