Kenya: O capră a depus mărturie la Tribunal într-un caz de viol

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O judecătorie din Kenya a condamnat un bărbat la închisoare pentru următorii zece ani, fiind găsit vinovat pentru acuzaţiile de bestialitate. Inedit este că în faţa magistraţilor a fost adusă şi capra ce a fost abuzată sexual de kenyan, fiind considerată martor.

Kenyanul Kitsao Gona a fost pus faţă în faţă cu victima sa, o capră, înainte de a primi una dintre cele mai aspre pedepse pentru acest tip de infracţiune, zece ani de închisoare. Deşi acuzatul şi-a mărturisit vinovăţia, autorităţile nu au fost indulgente.

Magistraţii au ascultat iniţial mărturia unui trecător care l-a surprins pe Gona în timp ce agresa capra, pe 25 noiembrie, în oraşul Dabaso (sudul Kenyei). Atenţia martorului fusese atrasă de hainele acuzatului, care erau agăţate de crengile copacului în spatele căruia se ascunsese.

Ulterior, proprietarul caprei şi alţi săteni au depus o plângere împotriva vecinului lor, iar Gona a fost acuzat de bestialitate. Acesta a cerut un gest de clemenţă din partea magistraţilor, spunând că soţia lui suferă de un handicap ce o face dependentă de el, însă judecătorii i-au aplicat o pedeapsă record.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite