Juncker se întâlneşte cu Trump la Casa Albă, pe 25 iulie, pentru a dezamorsa războiul comercial între UE şi SUA

Juncker se întâlneşte cu Trump la Casa Albă, pe 25 iulie, pentru a dezamorsa războiul comercial între UE şi SUA

Jean-Claude Juncker si Donald Trump FOTO EPA

Preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker urmează să efectueze o vizită la Washington, pe 25 iulie, pentru a se întâmi cu preşedintele american Donald Trump, cu obiectivul de a dezamorsa conflictul comercial între Uniunea Europeană (UE) şi Statele Unite, a anunţat marţi CE, relatează AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

”Preşedintele Juncker şi preşedintele Trump vor lucra în vederea îmbunătăţirii comerţului transatlantic şi construirii unui parteneriat economic mai puternic”, a precizat Comisia într-un comunicat.
 
”Cei doi lideri vor discuta despre cooperarea aprofundată între guverne şi instituţiile UE şi Statele Unite, într-un vast set de subiecte, precum politica externă şi de securitate, lupta împotriva terorismului, securitatea energetică şi creşterea economică”, a adăugat ea.
 
Casa Albă a publicat un comunicat aproape identic celui al Comisiei, în care, spre deosebire de textul european, nu menţionează o ”cooperare aprofundată” între cele două regiuni.
 
Comisia a refuzat să detalieze intenţiile lui Juncker pe plan comercial, în cadrul acestei întâlniri, care va avea loc la Casa Albă.
 
”Suntem pe cale să ne pregătim strategia şi nu ar fi înţelept din partea mea să discut asta aici”, a declarat marţi Margaritis Schinas, un purtător de cuvânt al instituţiei, în conferinţa de presă zilnică.
 
Potrivit unor surse europene, o reuniune între statele membre, miercuri, va stabili poziţia europeană.
 
Bruxellesul şi Washingtonul sunt angajate într-un conflict comercial de la 1 iunie, când Washingtonul, invocând ”securitatea naţională”, a impus taxe vamale punitive oţelului şi aluminiului europene.
 
Europenii au răspuns imediat impunând taxe unei serii de produse americane emblematice, precum untul de arahide sau Harley-Davidson.
 
Donald Trump a ameninţat ulterior să impună taxe vamale suplimentare de 20% automobilelor importate în Statele Unite provenind din UE, o măsură care ar avea consecinţe mult mai dure decât taxele impuse oţelului şi aluminiului.
 
”Dacă nu negociază cu bună credinţă, vom face ceva în legătură cu milioanele de maşini care intră în ţara noastră şi care sunt taxate la un nivel practic nul, un nivel foarte scăzut”, a ameninţat americanul săptămâna trecută, în cursul unui summit NATO, la Bruxelles, referindu-se la vizita lui Juncker.
 
Câteva zile mai târziu, el a catalogat UE drept ”inamica” Statelor Unite pe plan comercial.
 
Uniunea impune în prezent taxe vamale de 10% vehiculelor importate din Statele Unite, inclusiv celor fabricate de către constructori europeni - în timp ce Statele Unite taxează cu 2,5% importurile de automobile şi cu 25% pe cele de camionete şi ”papuc” (pick-up).

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările