Joc de şah mortal în Orientul Apropiat

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vă anunţam, în urmă cu câteva luni, în plin conflict deschis pe tema Siriei, că la Geneva, prin convorbirile Lavrov-Kerry, se semnala discret că marii jucători de şah ai lumii noastre demarează o partidă finală. Ea se va termina printr-un anume fel de reaşezare a lumii asemănătoare, ca pondere şi consecinţe, cu ceea ce s-a întâmplat la Yalta.

Din acel moment, cu foarte mare viteză, au început să se deruleze o serie de evenimente aparent fără niciun fel de legătură între ele, unele chiar antinomice, dar care, pe fond, se raportează, toate, la repoziţionarea rapidă şi aproape forţată a jucătorilor din cercul secund de putere pentru a se putea lega într-un fel anume de noua structurare bipolară de forţe. Primul şi cel mai urgent spaţiu pentru asemenea repoziţionări îl reprezintă, evident, Orientul Mijlociu, acolo unde, începând cu Siria, dar extinzând raţionamentul la un spaţiu mult mai larg, acoperind aproape întreaga lume musulmană, cei doi mari protagonişti ai jocului multi-nivel au simţit nevoia urgentă de a pune ordine.

Decizia de principiu fiind luată, discursurile şi acţiunile privind Siria s-au schimbat peste noapte. Assad devine element important în rezolvarea conflictului în care perspectivele de succes ale forţelor insurgente se îndepărtează odată cu apariţia confirmăril preluării lor definitive de organizaţiile Al Qaeda. Adică exact teza susţinută de Rusia…

Dar, la fel de evident, Siria reprezenta doar un element de pe agenda de securitate din Orientul Apropiat, căci actorul principal, cel care generază toate spaimele sau/şi în jurul căruia se învârtesc toate interesele rămâne Iranul, eterna problemă a zonei, coridorul strategic care garantează controlul asupra unei regiuni imense şi foarte bogate, centrul de rezistenţă tradiţional al ofesivei organizaţiilor fundamentaliste şiite, ţara deţinătoare de program nuclear aproape de finalizare.

Dar, urmare logică a acordului fundamental de la Geneva, foarte aproape de finalizare se află şi convorbirile în formatul „5+1” asupra problemei nucleare iraniene, dublată de mesajul american că ar exista posibilitatea iminentă a ridicării parţiale a regimului de sancţiuni împotriva Iranului. Adică exact ceea ce solicita Lavrov la mijlocul lunii iunie a acestui an. Suită de mişcări care sunt interesante în sine, dar care creează, sau acutizează, criza latentă între SUA şi Israel.

Aliat necondiţionat şi protejat tradiţional al americanilor, Israelul este realmente îngrozit că poziţia sa în zonă (dacă nu chiar şi supravieţuirea sa) ar putea fi ameninţate de un acord global bilateral asupra Orientului Apropiat care să scoată Iranul din zona presiunilor internaţionale şi să-i permită să redevină actor frecventabil.

Pe plan diplomatic, tirul israelian a fost declanşat de prim-ministrul Netanyahu pe 1 octombrie acest an, la Naţiunile Unite:

Preşedintele Rohani, asemeni tuturor celor care l-au precedat, este un fidel servitor al regimului…singura diferenţă între Rohani şi Ahmadinejad este că ultimul era un lup deghizat în lup, iar primul este un lup deghizat în mieluşel….singura posibilitate de a împiedica Iranul să dezvolte arme nucleare este de a combina sancţiunile severe cu o ameninţare miltară credibilă…Israelul nu va putea niciodată accepta ca armele nucleare să fie pe mâinile unui regim de tâlhari care a promis de mai multe ori că ne va şterge de pe hartă…împotriva unei asemenea ameninţări, Israelul nu va avea alceva de făcut decât să se apere”

Urmează acum ştirile cu adevărat neliniştitoare pe care le reproducem de pe DEBKA FILES, o sursă extrem de apropiată serviciilor de informaţii israeliene:

Comandamentul suprem militar israelian, luând în calcul ideea că acordul nuclear americano-iranian este aproape de etapa finală, are intenţia să păstrezeze operaţional planul de pregătiri avansate pentru o lovitură militară unilaterală împotriva programului militar iranian, de unde şi cere pentru o suplimentare a bugetului cu aproximativ 1 miliard de dolari. Sursele noastre spun că textul principal al acordului este aproape finalizat. Preşedintele Obama are intenţia să anunţe înainte de Crăciun că doar o parte a acordului a fost realizată şi că negocierile vor continua. Negocierile SUA-Iran vizează trei nivele: 1. Diplomaţii americani şi iranieni precum şi experţii în domeniul nuclear discută la Viena aspectele tehnice. Câteva dintre aceste întâlniri -dar nu toate -au loc la sediul central al Agenţiei internaţionale pentru Energia Atomică (IAEA). Convorbirile de la Viena între şeful IAEA Yukiya Amano şi ministrul adjunct de Externe iranian Abbas Araqchi au abut ca scop discutarea unor aspecte deja aprobate de delagaţiile americane şi iraniane. A rămas ca cei doi oficiali să vadă cum vor integra aceste înţelegeri în cadrul protocoalelor viitoarelor inspecţii de rutină ale AIEA 2. Secretarul de stat John Kerry şi subsecretarul de stat pentru probleme politice Wendy Sherman, care este şi principalul negociator american poartă cel de-al doilea nivel de negocieri directe, având ca partner pe ministrul iranian de Externe Mohamed Zarif şi pe adjunctul acestuia, Abbas Araqchi. Din cauza acestei implicări direct, Kerry a fost neobişnuit de impacientat pe 28 octombrie când a afirmat că „Unii au sugerat că ceva ar fi greşit când diplomaţiei i se oferă o şansă. Nu vom cădea victime acestei tactici a fricii şi forţelor care sugerează alte posibilităţi”. Nu a făcut o referire directă la Prim -Ministrul israelian, dar este clar că a atacat „tactica fricii” folosită de prim- ministru. În plus, nici nu a dezvăluit cât de multe progrese au fost înregistrate în convorbirile cu Teheranul.
 3. Al treilea nivel priveşte sancţiunile. Este condus de oficiali din US Treasury Departmentn’s Office of Foreign Assets Control şi de oficiali din cabinetul preşedintelui Rohani. Trebuie să vadă ce sancţiuni vor fi ridicate şi în ce stadiu anume al negocierilor. Procesul are ca scop transferarea luării deciziei privind sancţiunile din mâinile Congresului înspre mecanismul secret de negocieri. Astfel, preşedintele Obama speră nu numai să evite apelurile congresmenilor în favoarea unor sancţiuni şi mai dure împotriva Iranului, dar să şi blocheze eforturile lui Netanyahu în acest sens.”

Israelului îi este oare frică doar de evidenta dorinţă a americanilor de a schimba paradigma conflictuală de până acum care le-a creat atât de mult şi foarte dificile probleme pe termen lung în relaţia cu lumea musulmană? Sigur că nu, căci semnele unei schimbări de substanţă există peste tot şi nu fac decât să inflameze tensiunile securitarare tradiţionale din Israel.

Tot cei de la DEBKA vorbesc despre semnarea zilele trecute a unui acord secret de cooperare între Turcia şi Iran privind colaborarea în sectorul serviciilor de informaţii, după şase săptămâni de negocieri între Hakam Fidan, seful serviciului de informaţii turc MIT şi Khosrow Hosseinian, ministrul adjunct iranian pentru probleme speciale. Sunt retraşi agenţii turci care operau la granţia cu Iranul şi, mai ales, se ajută la deconspirarea reţelelor israeliene sub acoperire din Iran, o lovitură ce ar putea avea efecte grave asupra eficienţei serviciilor isrealiene de informaţii.

În fine, ecuaţia din Orientul Mijlociu pare să mai fie şi mai mult complicată de informaţiile care au parvenit de la Cairo, pe 29 octombrie, ziua în care Gen. Viaceslav Kondraşov, adjunct al şefului de stat major al armatei ruse şi şeful GRU, serviciul de informaţii militare a sosit în capitala Egiptului pentru a iniţia o posibilă tranzacţie de armament, prima după 30 de ani. În fruntea listei de comenzi a egiptenilor se pare că se află sistemele mobile de rachete SS-25 (TOPOL) cu rază medie de acţiune, cea mai nouă şi performantă realizare rusească în domeniu, cu rază de acţiune de 2000 de mile.

Rachete SS 25 topol

Cumulate, vor fi toate acestea elemente de presiune suficiente pentru a provoca o reacţie unilaterală a Israelului?

Foarte greu de crezut, chiar dacă, pentru a da un semnal de forţă, Israelul a ordonat atacuri aeriene asupra unor obiective din Siria, transporturi de arme care urmau să fie livrate către Hezbollah. Dar nu şi imposibil, căci este evident că discursul belicos de decenii al Israelului nu a dus la multe prietenii în zonă, ba chiar dimpotrivă, reuşind acum să pună şi pe americani într-o situaţie dificilă, vizibil fiind inconfortul preşedintelui Obama de a evoca măcar perspectiva unui nou angajament militar.

Marii câştigători ai jocului, cel puţin în acest moment, par să fie ruşii, cei care recuperează rapid o sferă de influenţă importantă, ultimul episod fiind marcat acum de posibila reintrare după 35 de ani în Egipt, ţara-test pentru controlul real al Orientului Apropiat, alături de Iran, în condiţiile în care se eliberează spaţiul afgan…Cine şi ce va primi la schimb în acest joc al influenţelor şi contra-influenţelor vom vedea.

Cert este că, cu o politică externă şi de securitate condusă de britanica Ashton, Uniunea Europeană a realizat contra-performanţa de a nu mai fi evocat deloc în acest joc multiplex şi pe multiple paliere coordonate decisiv de cei doi parteneri/inamici ai unei lumi fostă bipolară. Şi tot astfel, în devenirea previzibilă de mâine. Foarte mare atenţie la acest joc de şah multi-nivel, căci el marchează, sub ochii noştri, începutul schimbării paradigmei mondiale de putere.  

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite