Jerusalem Post: „Este puţin probabil ca Zawahiri să fi ordont un atentat asupra SUA, prin telefon“

Jerusalem Post: „Este puţin probabil ca Zawahiri să fi ordont un atentat asupra SUA, prin telefon“

Ayman al Zawahiri (dreapta) în perioada când încă era secundul lui Osama bin Laden.

O serie de întrebări legate de subiectul numărul unu al momentului au apărut pe buzele analiştilor de securitate în ultimele zilei. Jurnaliştii de la Jerusalem Post ridică principalul semn de întrebare: de ce ar ataca al-Qaida acum?

Ştiri pe aceeaşi temă

Unul dintre motivele posibile ar putea fi faptul că Statele Unite l-au asasinat pe cel de-al doilea om aflat la comanda organizaţiei din Peninsula Arabă (AQAP), Abu Sufyan al-Azdi, într-un atac cu drone din Yemen, în 2012.

Jihadiştii au cerut recent răzbunare pentru acea crimă, iar organizaţiile teroriste afiliate din Irak şi Somalia şi-au exprimat, de asemenea, furia faţă de acest eveniment, conform siteului de monitorizare a activităţii jihadiste, SITE.

Ar putea fi făcută şi o conexiune cu recenta numire a liderului yemenit AQAP, Nasir al-Wuhayshi în funcţia de manager general al al-Qaida, care a devenit practic, liderul numărul 2 al grupării.

 „Cer fiecărui musulman din orice loc de pe pământ să oprească în orice fel crimele comise de America şi aliaţii săi în Palestina, Irak, Afganistan, Yemen, Mali şi de peste tot...fiecare musulman din fiecare loc de pe planetă trebuie să apere sângele musulmanilor care este vărsat de America şi aliaţii săi, şi să oprească legile pe care le violează, precum şi să apere satele şi casele pe care aceia le distrug şi averile pe care le fură“, a declarat Zawahiri, conform site-ului de monitorizare Site.

Analiştii de securitate israelieni susţin că Zawahiri este „cea mai slabă parte a al-Qaeda deoarece liderii ei militari au fost ucişi sau izolaţi undeva în Pakistan“.

În plus, grupările afiliate al-Qaeda au devenit mult mai puternice, conform experţilor israelieni, care sunt sceptici în privinţa ordinului dat prin telefon dat de Zawahiri, de a fi lansat un atac terorist. Ei consideră că este puţin probabil ca nr. 2 al organizaţiei să dat un ordin de a se lansa un atentat terorist printr-un telefon, aşa cum susţin autorităţile americane. 

Jurnaliştii de la Jerusalem Post notează că este mult mai probabil ca ultimele avertizări – precum şi atacurile din ultima vreme comise de ramurile afiliate al-Qaeda în regiune- să fie cauzate de grupuri locale şi nu bazate pe ordine venite de la nivelul cel mai înalt. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: