Izgonirea nefrancezilor

Franţa nu are o lege echivalentă cu Al 14-lea amendment, dar preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, căruia îi place să-şi spună „Sarko americanul”, încurajează periculoasele patimi anti-imigraţie pentru câştig politic pe termen scurt. 

Săptămâna trecută, el a propus retragerea cetăţeniei francezilor de origine străină născuţi în Franţa dacă sunt condamnaţi de atentat la viaţa unui poliţist sau pentru alte infracţiuni grave. Pentru ca niciun alegător să nu scape din vedere faptul că o astfel de lege ţinteşte în mod special imigranţii musulmani, ministrul de Interne al lui Sarkozy, care răspunde de forţele de poliţie, a adăugat poligamia şi circumcizia femeilor pe lista  infracţiunilor care ar putea atrage lipsirea de cetăţenie.

Cu câteva zile mai devreme, Sarkozy promisese să distrugă taberele ţiganilor şi să îi trimită de unde au venit, în special în România şi Bulgaria. Ambele ţări sunt membre ale Uniunii Europene. Sute de mii de locuitori ai lor, care se află legal în Franţa, riscă acum să fie expulzaţi, în urma raidurilor poliţiei. În plus, Sarkozy propune refuzarea acordării automate a cetăţeniei pentru persoanele născute în Franţa, dacă părinţii lor sunt străini şi au comis delincvenţe juvenile.  
Toate acestea într-o ţară care, de mult timp, susţine cu mândrie că toţi cetăţenii francezi - născuţi sau naturalizaţi - au dreptul la tratament egal, prin lege. Acest principiu se aplică tatălui lui Sarkozy, născut în Ungaria şi soţiei sale, născută în Italia, ambii naturalizaţi ca cetăţeni francezi. 

Dar persecutarea imigranţilor e populară printre alegătorii francezi neimigranţi, iar Sarkozy nu s-a sfiit niciodată să o pună în practică. Şi-a construit campania prezidenţială din 2007 pe baza renumelui său de ministru de Interne dur şi a cuvintelor înflăcărate. În acest an, el a dus o campanie controversată de a defini identitatea naţională a francezilor deoarece dorea să combată Frontul Naţional, anti-imigranţie, de extremă dreaptă în alegerile regionale. Nu i-a mers. 

Acum, când popularitatea sa a atins un nou minimum şi când Frontul Naţional renaşte sub o conducere mai tânără, Sarkozy a mers mai departe, îngrijorându-i pe conservatorii tradiţionali care încă mai cred în drepturile omului şi în egalitatea tuturor cetăţenilor francezi. Şi au dreptate să fie îngrijoraţi, iar el greşeşte ignorându-le sfatul.