Italia: violenţe sub macara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei poliţişti, dintre care doi au fost spitalizaţi, au fost răniţi, la sfârşitul săptămânii trecute la Brescia (nord), după ce o manifestaţie împotriva legilor imigraţiei a degenerat.

 Protestatarii au aruncat cu fumigene, pietre şi sticle în forţele de ordine prezente. De mai bine de două săptămâni, patru imigranţi mănâncă şi dorm pe o macara aflată pe un şantier în Brescia, în semn de protest faţă de legile incriminate. Cei patru (un egiptean, un marocan şi doi pakistanezi) afirmă că au fost înşelaţi de statul italian şi de angajatorii lor, care au promis că-i ajută să-şi reglementeze statutul. La protestul lor, iniţiat la 30 octombrie, au aderat mii de italieni, dar şi cetăţeni străini care, în diverse oraşe, au ieşit în stradă şi au strigat „Suntem cu toţii pe macara". Roberto Maroni, ministrul italian de Interne, a spus că statul italian nu a înşelat pe nimeni şi că „nu acceptă niciun şantaj".
Mii de imigranţi au fost nevoiţi să părăsească Italia după adoptarea de către Cabinetul Berlusconi, în 2009, a unor legi care fac mai dificilă obţinerea unui permis de rezidenţă. La Brescia, cel puţin 1.200 de imigranţi nu au situaţia reglementată. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite