Istoricul George Damian: „Românii, nebunii satului în Ucraina“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A te declara român în Bugeac (sudul Basarabiei istorice, actualmente în Ucraina) este, în Europa secolului XXI, un act de curaj vecin cu nebunia. Istoricul şi ziaristul George Damian a călătorit, timp de două săptămâni, prin satele româneşti din judeţele Ismail şi Bolgrad (luate definitiv României în 1940).

Poveştile acestor români, supuşi unei politici de asimilare agresivă de către autorităţile ucrainene, au fost strânse de cei doi autori în volumul intitulat „Românii din Bugeac pe cale de dispariţie", apărut ieri cu sprijinul Departamentului Românii de Pretutindeni.

Citiţi şi:

Frica de a te declara român

Românii din Ucraina nu se pot declara români, ci doar moldoveni, şcolile le-au fost distruse rând pe rând, preoţii care ţineau slujbe în limba română - bătuţi şi ameninţaţi cu moartea. Autorul George Damian nu se teme însă că, după apariţia cărţii, autorităţile ucrainene i-ar putea crea probleme - ca de pildă, interdicţia de a mai intra pe teritoriul Ucrainei. „Nu cred că ar trebui să existe consecinţe asupra unui ziarist care scrie ce vede. Situaţiile sunt reale, persoanele sunt reale", a declarat George Damian pentru „Adevărul".

În carte nu sunt date numele românilor. Explicaţia: „Oamenii ne-au cerut să nu le publicăm numele. Le e teamă că, atunci când îşi vor afirma identitatea, autorităţile vor găsi o cale să-i pedepsească", mai explică autorul. Şi au şi de ce: doar afirmaţia „vorbesc limba română" atrage imediat represaliile autorităţilor. „Şi noi am fost ameninţaţi cu bătaia. Mentalitatea sovietică rămâne cât se poate de vie în zonă". De altfel, simplul gest de a intra în Ucraina cu o publicaţie în limba română reprezintă un risc, aşa cum avertizează şi Ministerul de Externe pe site-ul său. 

“La zece kilometri de graniţa cu România, un teatru de păpuşi românesc a fost tratat ca o ameninţare la adresa securităţii naţionale a Ucrainei."
George Damian în volumul „Românii din Bugeac pe cale de dispariţie“

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite