Istoria cum le place lor: imaginile trucate care au făcut istorie

Militarii şi politicienii le adoră. Iar publicul se impresionează. Cel care a oficializat proiectul a fost Ludovic al XIV-lea, niciodată egalatul Rege Soare, care a ordonat crearea unei istorii oficiale revizuite destinată pregătirii exemplare a fiului său, Louis de France, “delfinul”.

De aici, 64 de volume (apărute între 1670 -1698) denumite “Ad usum Delphini”, o colecţie de texte clasice greceşti şi romane cenzurate pentru elimina absolut orice expresie considerată imorală sau ofensatoare şi inapropriată în educaţia strălucitului personaj. Printre autorii cenzuraţi s-au numărat Homer, Aristofan, Cicero, Iulius Cesar, Juvenal, Horaţiu sau Racine. Şi, evident, foarte multe pasaje din Vechiul Testament au fost eliminate sau reformulate de echipa coordonată de Bossuet şi Pierre-Daniel Huet.  

Nu vă grăbiţi să râdeţi de cărţille “ad usum Serenisssimi Delphini” căci, în realitate, efectul lor a fost enorm şi s-a dezvoltat într-o ştiinţă practicată şi azi cu foarte mult succes în scopul de a “înnobila realitata şi personajele sale principale”, lăsând moştenire posterităţii imaginea lor eroică, superbă, mobilizatoare şi care să servească drept imbold generaţiilor următoare. Că avea sau nu un raport oarecare cu realitatea, asta s-a dovedit deosebit de puţin sau chiar total neimportant pentru cei care deciseseră că e nevoie de simboluri ale eroismului fără seamăn pentru ca tinerele generaţii de pretutindeni să ştie, de la cea mai fragedă vârstă, cât de nobil e să te duci să mori, dorindu-ţi ca urmaşii tăi să poată face la fel, în lungul şir pe umerii cărora au urcat la putere diverşii lideri, mici sau mari dictatori din toate timpurile.

Militarii şi politicienii au adorat procedeul şi l-au dezvoltat continuu.

Să luăm exemple din zona “fotografiilor-documente” care au marcat istoria şi care, mai târziu, s-au dovedit a fi nişte făcături destul de ordinare, dar având un impact colosal, fiind preluate timp de generaţii în manuale şcolare, texte de propagandă, manuale sau articole istorice elaborate la comandă politică, imprimându-se în mentalul colectiv care le-a asimiat victoriei Binelui asupra Răului. Pe fond, Binele chiar învinsese, dar, şi-au spus militarii şi politicienii, ne trebuie documentul prin care să dovedim asta pentru posteritate, întărind moralul trupelor prezente şi viitoare.

Prima fotografie este celebră, a circulat în sute de mii, milioane de exemplare, a ajuns să fie simbolul momentului în care Armata Roşie prelua Berlinul-capitală a Germaniei naziste, cu un soldat ridicând Drapelul Roşu deasupra Reichstagului pe fundalul oraşului în flăcări şi ruine, simbol al victoriei absolute.

Anectoda este superbă şi adevărată, povestită chiar de fotograful în cauză, Evghenii Khaldei (1917-1997) de la secţia foto a Agenţiei Tass şi care avea 28 de ani în aprilie 1945, atunci când primele tancuri sovietice au intrat în Berlin. Obsedat de succesul unei fotografii americane, cea a soldaţilor care pun un steag la Iwo Jima (şi aceea subiect al unor contestări privind “punerea în scenă”), tânărul rus a dorit să creeze ceva similar, cercetând relativ mult timp locul perfect imortalizat mai apoi în 36 de clişee. Fotografia aleasă ca fiind cea mai reprezentativă apare pentru prima oară pe 13 mai 1945 în revista “Ogoniok”.

Detaliile au venit mai târziu.

Primul este că autorul a dorit “un cadru eroic cu steag” după modelul Iwo Jima. Dar de unde steag? Mare problemă, rezolvată de Gris Liubinski, economist la Tass, care-i oferă trei feţe de masă “festive” de culoare roşie, folosite la şedinţele de partid. Din ele, Khaldei îl roagă pe prietenul său Israel Kicinsker să-i fabrice trei steaguri de mărime mare pe care să fie pusă emblema cu secera şi ciocanul. Primul drapel a fost pus la aeroportul Tempelhof, iar al doilea pe Poarta Bradenburg, în faţa carului sculptat deJohann Gottefried Schadow peste care tronează Zeiţa Victoriei. Al treilea steag urma să fie ridicat pe Reichstag. Un drapel fusese deja pus acolo pe 30 aprilie, la ora 22.40, în plină timpul desfăşurării luptelor. Oricum, a doua zi armata germană reuşeşte, pentru scurt timp, să recucerească Reichstagul. Îl păstrează doar două zile, până pe 2 mai, când fotografii primesc permisiunea să intre în oraşul devastat. În fine, este realizată suita de clişee şi cea mai bună variantă este trimisă la Moscova pentru acordul de difuzare. “Am primit imediat un telefon de la redactorul şef – declara Khaldei pentru LIBERATION. Mi-a zis că aşa nu merge, soldatul de jos, care-l ţine de picioare pe celălalt, are două ceasuri, unul la fiecare mână! Trebuie aranjată chestia asta!”.

Zis şi făcut. Profesionistul nostru face o copie a negativului original şi, cu un ac, zgârie uşor partea cu probleme, astfel că iată rezultatul final (dreapta) care se regăseşte în cărţile de istorie:

Prelucrările de imagine au continuat, iată, pe scurt, încă două, folosind tehnologiile digitale.

Prima este realizată de un fotograf oficial al Casei Albe în timpul campaniei prezidenţiale din 2004 a lui Geoge W.Bush.

Imediat după apariţia fotografiei în spaţiul virtual, mulţi bloggeri remarcă faptul că unele chipuri de soldaţi aflaţi în spatele lui Bush par să fi fost duplicate folosind procedeul Photoshop “clone stamp” tip “copy and paste”. Şi aşa a fost.

A doua fotografie este din 2006, când un freelancer al Agenţiei Reuters, fotograful libanez Adnan Hajj, a folosit exact acelaşi procedeu Photoshop pentru a “îmbunătăţi” imaginile reprezentând loviturile aeriene israeliene asupra Beirutului.A duplicat şi intensificat culoarea negră a volutelor de fum pentru ca fotografia să fie mai impresionantă şi să-i accentueze realitatea dramatică. Incidentul a devenit cunoscut ca “Reutersgate”.

Dar exemplar pare a fi trucajul realizat de nord-coreeni, care au difuzat fografiile de la un exerciţiu militar de mari dimensiuni din 2013. Conform specialiştilor în analiză foto de la siteul Military Historynow.com retuşurile propagandistice sunt vizibile pe fotografia iniţial reprodusă instantaneu de marile agenţii de informaţii din întreaga lume.

Experţii susţin că trucajul este prost făcut, argumentul lor fiind că vasele de debarcare reflectă lumina exact în acelaşi fel, fapt care sugerează că a existat poza unui singur vas, copiată apoi prin “clone stamp”, iar navele care sunt în apropierea vasului de debarcare par să fie mărite artificial în fotografia definitivă pe care, în urma unui acord comun, mass media internaţională a eliminat-o de la difuzare.

Dar mai sunt multe asemenea poveşti şi unele sunt chiar senzaţionale. Oricum, toate bazate pe acelaşi principiu pe care lucrează orice politician care vrea la guvernare: arată-te cât mai frumos, curajos, intrepid şi puternic. După aia, celor care au crezut în tine le va fi cam ruşine să spună că au fost proşti. Şi tac. Şi aşa se face istoria.