Israelul neagă că ar fi instalat dispozitive de ascultare la Washington şi la Casa Albă. Politico citează oficiali americani care susţin aceste informaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Israelul a negat joi că ar fi plasat dispozitive portabile de supraveghere în locaţii sensibile din Washington, inclusiv în apropiere de Casa Albă, relatează Washington Post.

Potrivit Politico, care a citat trei foşti inalţi oficiali americani „care au informaţii în legătură cu acest subiect”, echipamentul – şi anume dispozitive folosite în special de poliţi, numite "IMSI-catcher", care păcălesc telefoanele mobile să furnizeze locaţia şi identitatea, dând acces la mesaje şi date – a fost descoperit în urmă cu doi ani şi totuşi Israelul nu a avut de suferit în nici un fel de pe urma acestor acţiuni, intruziunea fiind trecută cu vederea datorită legăturilor extrem de strânse dintre preşedintele american şi premierul Benjamin Netanyahu, scrie Washington Post.

Informaţiile vin în contextul în care Trump pare să se distanţeze de liderul israelian în ceea ce priveşte Iranul, sugerând că e posibil să se întâlnească cu preşedintele iranian Hassan Rouhani.

Netanhayau a calificat informaţiile apărute în Politico ca „o minciună de la un capăt la altul”.

„Există un angajament asumat de multă vreme, ca şi o dispoziţie a guvernului isrelian de neangajare în orice fel de operaţiuni ale serviciilor de informaţii în SUA”, potrivit unei declaraţii a biroului premierului, care precizează că nu există circumstanţe de abatere de la această dispoziţie.

Ministrul israelian de externe, Israel Katz, a negat  la rândul său că Israelul a instalat dispozitive de ascultare în Statele Unite , care l-ar fi vizat pe Trump şi pe consilierii săi.

„Israelul nu realizează nici un fel de operaţiuni de spionaj în SUA”, a declarat acesta., care a precizat că, dimpotrivă, Statele Unite şi Israelul împărtăşesc informaţii secrete şi colaborează pentru a contracara ameninţări şi întări securitatea ambelor ţări”.

Potrivit raportului Politico, oficiali ai Departamentului de Securitate Naţională a SUA au descoperit dovezi ale prezenţei unor dispozitive de ascultare în preajma capitalei americane, dar nu au putut identifica cine le-a instalat, astfel că au apelat la agenţiile federale. Acestea din urmă, inclusiv FBI, au putut recunoaşte şi pune în legătură dispozitivele cu agenţii israelieni, potrivit oficialilor cu poziţii de varf în serviciile de informaţii şi cele responsabile de securitatea naţională.

Aceiaşi oficiali citaţi de Politico susţin că divizia de contrainformaţii a FBI a coordonat examinarea dispozitivelor pentru a identifica când au fost fabricate, provenienţa părţilor componente, şi cine putea avea acces la ele.

„A reieşit destul de clar că isarelienii sunt responsabili”, a spus un fost oficial de rang înalt al serviciilor secrete americane.

   

Israelul a spionat SUA în trecut, un caz celebru avându-l drept protagonist pe „eroul” Rafi Eitan, un agent al Mossad-ului, demascat în anii 80 ca supervizor al lui Jonathan Pollard, un analist american care a furnizat mii de documente strict secrete Israelului.  Pollard a stat 30 de ani la închisoare, potrivit BBC.

În 2006, Lawrence Franklin, fost angajat al Departamentului american al apărării, a primit o condamnare de 13 ani de închisoare pentru că ar fi oferit Israelului documente clasificate despre politica SUA  în privinţa Iranului. Sentinţa i-a fost ulterior redusă la zece luni de arest la domiciliu.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite