Israelul aprobă fonduri pentru alte aşezări evreieşti din teritoriile palestiniene

Israelul aprobă fonduri pentru alte aşezări evreieşti din teritoriile palestiniene

Aşezare israeliană FOTO Reuters

Guvernul israelian a aprobat astăzi extinderea listei cu aşezările israeliene din Cisiordania, care sunt eligibile pentru a primi fonduri de la stat. Decizia cabinetului ministerial apare la numai câteva zile după reluarea discuţiilor de pace dintre cele două părţi şi a fost condamnată rapid de oficialii palestinieni.

Ştiri pe aceeaşi temă

91 de aşezări israeliene din teritoriile ocupate, considerate ilegale de către comunitatea internaţională, au primit aprobarea pentru finanţări de construcţie şi împrumuturi, fiind incluse pe o listă care le numeşte „zone cu prioritate naţională“.

Patru miniştri s-au abţinut de la votul Cabinetului, argumentând posibilitatea de a deteriora negocierile abia începute.

„Să includem aşezări care până recent erau ilegale, mai ales când ştim că există probabilitatea ca ele să nu mai facă parte din Israel după un eventual acord, şi să investim disproporţionat în ele – cred că nu este momentul potrivit, atât din punct de vedere politic, cât şi socio-economic“, a declarat Amir Peretz, ministrul Mediului pentru Radio Israel.

Hanan Ashrawi, membru al echipei palestiniene de negociere, a declarat că votul de astăzi reafirmă suspiciunile palestinienilor referitoare la dorinţa Israelului de a se ascunde în spatele unei aparente deschideri diplomatice, fără a fi cu adevărat dispus să ajungă la un acord de pace.

Situaţia coloniilor evreieşti în teritoriile palestinene ocupate de Israel în urma Războiului de Şase zile din 1967, este unul din subiectele cele mai disputate de pe masa negocierilor dintre palestinieni şi israelieni. În ultimii 46 de ani, guvernele israeliene au permis şi au încurajat extinderea unor aşezări populate de etnicii evrei în teritoriile palestiniene, ajungând să relocheze peste 560.000 de israelieni.

Comunitatea internaţională a condamnat atât ocupaţia, cât şi politica oficialilor israelieni de a coloniza pâmântul palestinian. Liderii mondiali au cerut constant stabilirea unui stat palestinian în interiorul frontierelor de dinaintea războiului din 1967, care să includă Cisiordania, Fâşia Gaza şi Ierusalimul de Est.  

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: