Israelul anunţă că este prima ţară din lume care a folosit avioane F-35 în misiuni de luptă

Israelul anunţă că este prima ţară din lume care a folosit avioane F-35 în misiuni de luptă

Avioane multirol F-35 FOTO EPA-EFE

Şeful Forţelor Aeriene Israeliene a anunţat marţi că ţara sa este prima din lume care a utilizat avioane F-35 în misiuni de luptă, relatează AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Zburăm cu avioanele F-35 peste tot în Orientul Mijlociu şi am atacat deja de două ori pe două fronturi diferite“, a spus generalul Amikam Norkin în faţa a 20 de şefi de forţe aeriene străine reuniţi în Israel.

Pentru a-şi demonstra anunţul, oficialul militar a arătat o fotografie cu un avion F-35 israelian zburând deasupra Beirutului, capitala Libanului, scrie presa locală, preluată de Reuters.

Produs de Lockheed Martin, avionul multirol F-35 este cunoscut în Israel ca „Adir“ („Măreţul“).

Doar două ţări deţin acest avion: Israelul şi Statele Unite. Israelul a comandat 50 de avioane F-35, iar primele două le-a primit în decembrie 2016. În prezent deţine nouă avioane F-35, potrivit Reuters.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: