„Islamul nu-şi bate joc de Moise şi de Iisus“

Specialista în civilizaţie islamică Laura Sitaru, de la Universitatea Bucureşti, explică pentru „Adevărul“ rădăcinile culturale ale scandalului generat de jignirea profetului Mahomed.

Săptămânalul francez de satiră „Charlie Hebdo" a publicat ieri caricaturi cu profetul Mahomed „în poziţii îndrăzneţe", repetând gestul de anul trecut. De ce nu se satură francezii? De ce continuă să-l caricaturizeze pe profet şi cum vede un musulman această situaţie?  Am încercat să găsim răspunsuri la Laura Sitaru (foto), doctor în civilizaţie arabo-islamică la Universitatea din Bucureşti.

Este din nou scandal în Franţa, imaginea profetului Mahomed...

Da, am văzut, e peste tot deja. Sunt lucruri care continuă să fie sacre, iar asta e greu de înţeles pentru un om din Occident.

Aţi văzut caricaturile din „Charlie Hebdo"? Ce credeţi că vrea să spună autorul?

E greu de zis, vedem un om al Islamului într-un cărucior cu rotile, împins de un evreu. Poate e o trimitere la felul în care s-a format religia islamică, la rădăcinile ei iudaice şi creştine, dar nu cred că e aşa. Chiar nu ştiu. „Charlie Hebdo" este însă un săptămânal consecvent, continuă pe linia asta, chiar dacă e periculoasă  pentru viaţa celor de acolo.

Credeţi că se justifică din punct de vedere comercial un astfel de comportament?Vinde bine profetul?

Sincer, nu cred. Dar ştiu că există multă ignoranţă şi în Occident referitor la valorile adevărate ale Islamului.

Laura Sitaru

Nu există reprezentări iconografice ale profetului, nu?

Nu există. Avem un concept de „intangibil" când vine vorba de divinitate. În partea cealaltă, în Occident, avem o cultură a libertăţii de expresie, este o piatră de temelie pentru civilizaţia europeană, şi nu se va renunţa la ea. Cum să renunţi la beneficiile Revoluţiei Franceze, nu? Nimeni nu va renunţa la ce e al lui. Apoi, situaţia nu este nouă, ştiţi ce s-a întâmplat cu Salman Rushdie (n.r. - autor al „Versetelor satanice", carte considerată ofensatoare la adresa religiei islamice,  şi care i-a adus o condamnare la moarte din partea ayatollahului Ruhollah Khomeini) sau cu Theo Van Gogh (n.r. - regizor olandez asasinat în 2004 după ce a ofensat religia islamică). Este un vechi conflict între două paradigme culturale.

Există  posibilitatea unei raportări critice la religie în cadrul lumii musulmane?

Sunt gânditori islamici care încearcă o astfel de raportare, există o oarecare îndepărtare de islamul tradiţional. Nu asta este problema, ci faptul că apariţia acestor caricaturi vine şi pe fondul deja inflamat de filmul „Inocenţa musulmanilor" (n.r. - producţie independentă apărută în Statele Unite ale Americii). E greu să îi explici unui radical religios că Guvernul American nu putea face nimic pentru a opri apariţia unui asemenea film.

Cum e filmul, l-aţi văzut?

Bineînţeles. Filmul conţine o serie de clişee, care se tot perpetuează din Evul Mediu. Sunt multe lucruri care s-au spus despre profet de-a lungul secolelor: că era homosexual, că avea moravuri uşoare, că avea o viaţă erotică nu-ştiu-cum, lucruri menite să-l discrediteze pe fondatorul religiei islamice. Ştiţi de altfel că în trecut au apărut caricaturi cu profetul îmbrăţişând un bărbat. Deci, aceeaşi veche temă a homosexualităţii.

Cui foloseşte?

Nu ştiu cui foloseşte, dar nu pot să nu o leg şi de campania electorală din Statele Unite ale Americii şi de preluarea puterii după Primăvara Arabă de către lideri islamici, moderaţi e adevărat, dar totuşi cu un profund fond religios. Reacţia musulmanilor, deşi complicată, era previzibilă. Mişcara salafită din Egipt, aflată în opoziţie cu actualul guvern, a cerut deja moartea tuturor celor care au participat la apariţia filmului „Inocenţa musulmanilor". Lucrurile alunecă uşor într-o zonă radicală.

S-a greşit?

Depinde unde puneţi întrebarea. Dacă o puneţi în Occident, vi se va spune că nu. Dacă întrebaţi un musulman... Un musulman percepe reprezentarea profetului ca pe un atac direct la tot ce e mai adânc în credinţa lui.

Cine va câştiga din acest război al civilizaţiilor? Sentimentul meu e că pierdem toţi.

Trebuie să fim pragmatici, nu se va sfârşi curând, mai ales că există probabil beneficii de ambele părţi care ne scapă analizei imediate.

Ce beneficii?

Nu ştiu, dacă ştiam vă ziceam.

Se va spulbera vreodată tabuul reprezentării profetului în lumea islamică?

Nu ştiu dacă va fi pentru totdeauna, cine credea acum câţiva ani că vor cădea dictaturile din zonă? Cine prevedea Primăvara Arabă? Internetul joacă şi el un rol important, noua generaţie poate că este mai permisivă. Dar să ştiţi că există satiră şi acolo, pe teme politice, sociale, dar sunt lucruri care nu se fac, nu se face satiră pe teme
religioase.

Nu apar caricaturi cu Moise şi cu Iisus.

Imposibil! Sunt respectaţi ca nişte profeţi, după cum spune şi textul coranic. Li se cuvine respect ca şi lui Mahomed. Islamul nu-şi bate joc de Moise şi de Iisus.

Dar ştim noi cum arăta profetul? Eu am fost recent la Topkapî, în Istanbul, şi am văzut urma pasului profetului. Părea pasul unui bărbat foarte înalt.

Tocmai, că nu ştim, imaginile pe care le avem sunt construite tot în Occident, în Evul Mediu.

"Un musulman percepe reprezentarea profetului ca pe un atac direct la tot ce e mai adânc în credinţa lui.''